II...

Glasul Natashei se aude din toate partile:
-Erin! ...Erin...
Erin era intinsa in pat si nu reactiona la strigatele surorii sale, asa ca o prinde de umeri si o scutura bine.
-Eeeriiiiiiin....
Erin se trezeste brusc si o loveste pe Natasha peste maini, indepartand-o, apoi contiua sa se lupte cu aerul.
-Ce? ce-i?... Unde-i?...
-Ho! ...hooooo!!...opreste-te! incerca Natasha sa o calmeze cautandu-i mainile prin aer.
Simturile i se dezmortira si Erin incepu sa realizeze unde era. Se uita in jur si apoi continua calma, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, desi intelegea foarte bine privirea nedumerita a Natashei.
-Ce e, ma? De ce nu dormi?
Natasha ii arata geamul balconului care fusese spart de vantul violent care inca batea afara. Doua fulgere o fac pe Erin ca toata scena asta sa i se para una foarte familiara dar nu intelegea de ce; realizase ca fusese totul doar un vis, dar ...ce vis? Simtea ca era vorba de ceva mai mult decat unsimplu vis trecator pe care-l uiti indata ce te-ai trezit.
-Ei, s-acum ce facem? intreba Natasha.
-Ce sa facem?... Nu stiu... Ai fost la receptie sa anunti? Sa nu zica aia ca...
-Nu, n-am fost, o intrerupse Natasha.
-Pai si ce mai astepti? Spune-le sa ne dea o alta camera daca e! tipa Erin dupa ce Natasha inchise usa in urma sa.
Incidentu dat uitarii repede dupa ce fetele primira o noua camera, urmand ca de aceea sa se ocupe cineva a doua zi de dimineata.
-Hai ca s-a mai linistit afara, zise Erin bagandu-se usor in pat in timp ce privea afara.
-Aha...
-Culcarea, hai! Somn usor! zise ea nerabdatoare sa inchida ochii, asteptand sa-i revina visul.
-Somn usor, raspunse Natasha si se baga si ea in pat.
Sting lumina si Natasha ramane cu ochii pe ceasul care arata ora 3. Ofteaza incet si ii asculta in continuare ticaitul aproape enervant de ritmic. Se intoarce cu fata spre tavan si ofteaza mai tare sperand ca Erin s-o auda si sa inceapa vreo discutie, dar se pare ca Erin adormise deja. Mai astepta putin si simti o usoara intepatura in umar. Duse mana si si-o retrase imediat cand simti ceva umed. Tot bratul ii deveni din ce in ce mai greu la fel ca si respiratia ei ce ii trada teama care o cuprinsese. Sare in picioare aproape plangand si vrea sa ajunga la patul surorii sale, dar ramane, acolo, nemiscata, cand intunericul o invaluie din toate partile. Nu-i placea noaptea, ii era frica de intuneric, si acum mai mult ca oricand, era foarte speriata. Disperata, incearca sa gaseasca ceva prin bezna, inaintand cu mare grija. Printre lacrimi reuseste sa zareasca o usa de nuele. Se repede spre ea. O deschide brusc si paseste inauntru cerand ajutor. Nu numai ca nu primeste nici un raspuns, dar mai mult, femeia si barbatul care erau in acea camera par ca nici macar nu o vad.
Camera era cat se poate de simpla: un paat de lemn cu o rogojina in loc de saltea, o masa patrata si un taburet de lemn, dar totul era de o curatenie exemplara. Femeia statea langa singura ferestruica din incapere, tragand cu ochiul afra prin rogojina ce tinea loc de draperie, iar barbatul statea proptit de coltul mesei. Vorbeau si nu ii intrerupe nimic, nici macar interventia Natashei.
-Doamne, nu mai suport! Acum inteleg de ce nu-i vrea nimeni pe jegosii astia! spuse femeia printre dinti, fara sa se miste de la geam.
Natasha se apropie usor de ea si vru sa vorbeasca dar inainte sa apuce, barbatul replica pe un ton cald:
-Si totusi jegosii ne-au salvat.
-Ce?! Nu pot sa cred! se repezi femeia si puncta ce avea de spus printr-o bataie nervoasa a palmelor pe masa: N-eau SALVAT??
-Sa nu uitam ca daca nu erau ei, acum am fi fost morti.
Natasha, pastrandu-si pozitia in spatele femeii, o urmareste si acum cu cativa pasi nesiguri, intinzand mana spre ea, in semn de ajutor. Dar, din nou nu este observata. Din contra, femeia, in incercarea de a-si stapaninervii, se aseaza pe scaun si isi prinde capul cu mainile.
-Si acum imi ceri sa fiu... recunoscatoare? intreba ea pronuntand foarte cu greu cuvantul "recunoscatoare".
-Nu. Iti cer decat sa nu mai urasti asa mult, zise el parca cu un pic de compasiune, dar tresari cand vazu reactia violenta a femeii.
-Esti mai mult decat imposibil!! striga ea si se ridica trantind scaunul la pamant.
Natasha facu repede doi pasi mai in spate altfel scaunul iar fi cazut pe picioare. Cand femeia se intoarse pentru o secunda cu fata la ea, cauta repede un punct de sprijinsi il gasi dupa alti cativa pasi, in peretele sin spatele sau: femeia nu era nimeni alta decat... EA. Nu mai indrazni si nici nu mai putu deschide gura si continua sa ii priveasca pe cei doi.
-Tu chiar ai uitat, nu?! Unde erau parintii nostrii cand au murit? AICI!! continua la fel de violent, dar apoi realiza ca vorbea prea tare si se mai domoleste. Face o pauza pentru a asculta cu atentie in jur, apoi se uita pe geam si dupa ce se asigura ca nu e nici un pericol, continua:
-Oricum nu mai conteaza.
-Ce-ai mai facut acum? o intreba barbatul, stiind ca era in stare de orice.
-Am trimes vorba despre locatia noastra.
-Adica? intreba el deloc surprins dar un pic dezamagit.
-Adica intr-un foarte scurt timp aceste pamanturi vor apartine Americii, spuse ea foarte mandra, dar este intrerupta de un glas de afara care il striga pe interlocutorul sau.
Nestiind despre ce este vorba, amuteste imediat si il priveste cu ochi tematori pe barbatul care o calma cu un gest. Se apropie de geam, apoi se linisti si el.
-Stai calma, nu-i decat Mike. Vin imediat! spuse el si pleca inainte ca ea sa apuce sa zica vr-un cuvant.
Pentru o secunda pare ca o priveste pe Natasha care uitase de ce sau cum ajunsese acolo si statea lipita de perete. Atentia le este atrasa amandorora de pasi care se aud de dincolo de usa. Femeia se repede crezand ca s-a intors barbatul, dar inainte ca ea sa apuce sa atinga usa, aceasta se deschide si in prag apare o indianca mai batrana cu un copil de mana. Femeia face cativa pasi inapoi si incearca sa zambeasca, tinand mainile pe piept pentru a-si domoli inima pe care o simtea pana in gat.
-Doamne, ce m-ai speriat! zambi ea.
-De ce, doamna? intreba indianca, aveti vr-un motiv?
-Vr-un motiv? se prefacu ea ca nu intelege.
-Vr-un motiv sa va sperii, ii explica indianca, apoi continua pe un ton pe cat de calm pe atat de grav:
-Stiti, doamna, daca nu ati facut nimic rau, nu aveti nici un motiv sa va fie teama.
-Dar nu-mi este teama...
-Atunci va sugerez sa fugiti cat mai aveti timp, o tintui cu privirea, lasand-o sa inteleaga ca auzise tot. Dar femeia se prefacu ca nu pricepe, sperand sa fi interpretat gresit expresia.
-De ce?
-Astfel evitati sa fiti linsata dupa ce voi spune ce am auzit.
Femeia ingheta si o privi lung, apoi ochii ei isi pierdura orice urma de umanitate.
-Deci asta era problema? Trageai cu urechea sau s-a intamplat pur si simplu sa ne auzi? accentua ea cu putere "intamplat".
Indianca o privi la fel de rece, apoi ii intoarse spatele, indreptandu-se catre usa. Femeia se repezi si o bloca, punandu-se in fata usii si continua cu un calm umilitor:
-Ok, bine, uite cum facem:tu ramai aici cu asta micu` si eu o sa va slavez p-amandoi... si pe tatal lui...
-Nu, veni raspunsul indiencei ca un tunet, apoi o impinse pe femeia care riposta si o impinge inapoi cu toata puterea ei. Indianca se dezechilibra si cazu peste masa, lovindu-se la cap. urma un moment de o tacere dura. Copill o privi pentru o secunda, foarte nedumerit, apoi se napusti asupra indiencei; femeia il urma.
Natasha se apropie si ea repede.
Sangele indiencei se imprastia usor pe podeaua de lemn. Copilul o misca dar nu urma nici o reactie. O triga si o scutura bine, dar, din nou, nu primi nici un raspuns. O privi cu o ne mai vazuta ura pe femeia care incerca sa repare situatia:
-A fost un accident! Doar ai vazut si tu... abia daca am atins-o...
-Nu!! tipa copilul. Tu ai omorat-o! Criminalo!! continua copilul sa tipe si vru sa fuga, dar ea il prinse de mana.
-Nu, pustiule, nu ai priceput. Eu n-am omorat pe nimeni! Mamica ta a cazut pur si simplu si s-a lovit la cap, asta-i tot! zise femeia cu aceeasi privire de geata. Copilul o lovi si fugi spre usa. Femeia se repede la pat si scoate de dedesupt un pistol. Natasha ii intelege intentiile si fuge sa o opreasca. Femeia trage si il nimereste de 3 ori in spate. Cand Natasha se apleaca sa ii ia pistolul din maini, aceasta dispare si ea cade in genunchi, langa pistol. Se uita uimita in jur cautand-o pe femeie, dar da cu ochii de copil si se grabeste la el. Tocmai cand ajunge langa el, o umbra din fata ii atrage atentia si o face sa priveasca in sus pentru sa-l vedea pe indianul de pe plaja. Natasha, speriata, realizeaza in ce situatie si afla si se pregateste sa explice ce se intamplase, dar pana sa apuce sa deschida gura, indianul innebunit de furie, scoate arcul si trage. In timp ce sageata se indrepta spre Natasha, ea mai poate vedea cum alti trei barbati albi intra in camera si doi il imobilizeaza pe indian in timp ce unul dintre ei vine sprea ea si totul devine negru.