6;30. ecranul telefonului micut se colora intr-un roz
fosforescent si melodia zglobie il facu sa se roteasca pe noptiera goala. O
mana il ridica si ii intrerupse jocul iritant, apoi se ascunse inapoi sub
patura inflorata. Nici doua secunde nu au mai trecut si patura zbura cat colo
iar in semi-intunericul din camera o silueta se grabi sa se piarda dincolo de
usa alba cu geamlacul patratos. Aprinse luminile si albul strident al faiantei
o facu sa-si uneasca sprancenele frumos conturate desupra nasului. Isi freca
ochii rugandu-i sa se deschida si se opri in fata oglinzii. Zambi. Invarti
robinetul iar zgomotul apei inunda intr-o clipa linistea adanca. Isi arunca de
trei ori fata in palmele pline de apa, apoi zambi din nou in oglinda. Se
indrepta agale spre dus, care nu era altceva decat o teava lunga pana in tavan,
cu un capat de dus si doua robinete aproape ruginite, in contrast total cu cele
stralucitoare de la ciuveta. Roti unul dintre ele si o blasfemie
ii iesi pe gura, pana cand il roti pe celalalt si se declara
multumita printr-o aprobare din cap. Arunca camasa lunga cu dinozauri si lasa
apa calduta sa ii dezmierde parul incalcit. Dupa cateva minute lungi termina de
aranjat fundita roz care tinea stranse intr-un coc bogat toate firele roscate
si perfect aliniate lasand sa se vada chipul in toata puterea lui. Zambi larg,
trase adanc aer in piept pe care il tinu acolo cateva momente apoi ii dadu
drumul afara zgomotos. Chicoti si se grabi spre scaunul care serbea drept
dulap, unde domnea peste cele 3 perechi de jeansi si alte cateva bluzite, o
uniforma roz cu maneci si sort alb. Cauta pe sub scaun ghetele negre si isi
completa tinuta cu o pereche de dresuri. La ora 7 fix arunca paltonul negru pe
umeri si se pierdu dincolo de usa grea de fier pe care scria numarul 37. Vantul
rece o colora in obraji si o facu sa stranga paltonul pe langa corp. Isi pierdu
zambetul cand zapada topita ii inunda ghetele si
fiori de gheata urcara cu repeziciune pana in ceafa. Scutura
de 2 ori din cap apoi porni la drum. Era mult prea incantata de posterele
imense cu baieti si fete care mai de care mai aratosi si toate indicatoarele cu
acele semne de neinteles o facura sa uite imediat de discomfortul din pantofi
si zambetul larg ii ingheta din nou pe buze. Se opri dupa patru strazi in fata
unei cladiri uriase, acoperita de geamuri. Cu acelas zambet incerca un salut
traditional, dar portarul nu facu altceva decat sa o priveasca cu un usor
dispret. Pleca ochii dar steagul acela care se oglindi pentru o fractiune de
secunda in capota mult prea stralucitoare a masinii care ii taie calea, o facu
sa zambeasca din nou.
- South Korea, i'll do my best! Fighting! se trezi cu pumnul
desupra capului si cu vreo zeci de ochi atintiti asupra ei. Pe semne ca nu
vorbise in gand...
- Fighting! se auzi o voce calda si un alt pumn, in manusi
albe ca neaua, i se alatura.
- Ming Yoo! credeam ca ai uitat de mine! zise fata si isi
imbratisa prietena.
- Cum as fi putut? M-ai sunat de 10 ori aseara sa-mi
amintesti ca azi e prima zi, rase Ming Yoo atat de fermecator.
- Scuza-ma, dar am niste emotii!... Iti multumesc din suflet
ca mi-ai dat sansa asta! Nu o sa te dezamagesc! se inclina ea in fata lui Ming
Yoo strangandu-i mana.
- Ei, hai, ca e doar o slujba si una destul de prost
platita, dar altfel nu accepta tata, incerca Ming Yoo sa isi elibereze mana din
stransoare.
- Nu conteaza asta! se grabi ea sa o intrerupa, incercand sa
isi tina cat de mult mainile pe manusile pufoase si atat de calduroase. Fara
tine nu as fi putut niciodata sa plec din tara aia..., ar fi vrut sa zica ceva
urat despre tara ei dar isi amintit faptul ca aici patriotismul si demnitatea
erau lucruri esentiale, asa ca zambi cald. E o sansa unica in viata si nu te
voi dezamagi. Multumesc, reusi sa silabiseasca intr-o coreeana slabuta.
- O sa-ti fie destul de greu, dar... fighting, nu? incerca
Ming Yoo sa o incurajeze.
Ah, cat de folositoare ar fi fost acum interjectiile acelea
pe care le folosesc ei... isi facu promisiunea ca incepand de azi sa
frecventeze biblioteca in fiecare zi pentru a invata cat mai repede limba, apoi
o urma pe Ming Yoo care o conduse pana in biroul unui barbat grasut, dar bine
imbracat. Nu era roz, dar se vedea ca era tot uniforma.
"Deci el e seful meu" se gandi ea si asculta cu
atentie tot ce ii spunea acel om, incercand sa inteleaga cat mai multe cuvinte
de la el. Nu era cine stie ce filozofie... un mop, o matura, un aspirator...de
ultima generatie si nenumarate sticlute de plastic, frumos aranjate intr-un
carucior usor de manuit. "Nu ai voie pe scari, se intra in camerele oaspetilor
doar cand ei nu sunt prezenti" cam asta reusise sa retina, dar cat de greu
putea sa fie, se bucura ea si se indrepta spre ascensorul de serviciu
"singurul mod acceptat de a te deplasa prin hotel" il imita cu voce
tare pe barbatul grasut si apasa butonul pntru etajul 15. Rasuci dopul sticlutei galbene si dupa ce o
aseza langa suratele ei, isi odihni capul pe zidul imaculat. Privi cu mandrie
cele 7 camere din partea dreapta, apoi se incrunta catre celelalte 14 din
partea stanga.
-Nici macar jumate nu am facut?... bombani usor,
scotocind dupa ceva in buzunarul mare al sortului.
Agita cu putere caserola mica de iaurt si sorbi o inghititura pe care nu mai
stiu cum sa o arunce mai repede in jos pe gat, cand "ding-ul"
liftului deschise usile. Saluta cu o plecaciune pe cele doua femei care nu o
luara in seama si isi vazura de drum, pana in una din cele 7 camere. Zambi multumita,
apoi isi relua treaba.
- 33 37... 33, 35, 37! Aha! te-am gasit! sopti apoi scutura teancul de cartele si o trecu prin lacas iar usa se deschise. O impinse cu spatele, tragand caruciorul inantru, apoi o inchise cu o singura miscare zgomotoasa. Innelmni cand din baie se auzira cioburi spargandu-se de podea. Nu vroia sa reactioneze in nici un fel, dar mana i-a luat-o inainte si impinse usor usa care se deschise pana la perete, fara zgomot. Se uita in jur cautand parca pe cineva caruia sa ii ceara ajutor, cand il vazu pe acel barbat ghemuit in fata vasului de toaleta.
- Care dracului e problema ta?!? racni el cautand sa o zareasca insa fara a-si parasi insa locul.
Gura ei nu a fost capabila sa articuleze vre-un cuvant poate si din cauza ca nu intelesese nimic, iar ochii urmareau dara de cioburi care se intindea pana la mainile lui
insangerate.
-Dumnezeule, sunteti bine? se grabi sa il ajute, ametita, parca abia trezita din somn.
- Lasa-ma! se rasti el. Da-mi hartia aia! intinse o mana dupa prosoapele de hartie de pe marginea cazii si doua picaturi de sange ii colorara balerinii ei albi. Fara alte cuvinte intelese ceea ce ii ceruse si ii asculta comanda; facu un ghemotoc mare de hartie pe care i-l lipi la incheietura mainii, apoi ii infasura toata mana in hartie si il ajuta sa se ridice. Desi era un miros greu acolo, parfumul lui dulceag o facu sa inspire adanc si il privi: parul negru ii cobora pe frunte, abia atingandu-i sprancenele, ochii negrii, pe jumaate inchisi se pierdusera undeva adanc in orbite, iar buzele i se tuguiasera ca ale unui copil bosumflat. Era destul de inalt ceea ce ingreuna drumul catre patul mare, cu asternuturi maro, care se incretira si se adunara gramada cand el se afunda in ele. Il privi cateva momente, crezand ca a adormit.
- Pff... cat ai baut, baiete, vorbi ea cu voce tare si se apleca pentru a aduna sticlele de pe podea.
- Doar putin, veni raspunsul lui in engleza, inabusit dintre cearceafuri. Cat e ceasul? continua dintre cearceafuri.
-Umm... aaaa....12.35, spuse ea fara alte adaugiri, de teama sa nu mai faca inca o gafa. Dar din nou gura nu-i dadu ascultare si se trezi completand: Ar trebui sa fi la masa acum...
- Ar trebui sa fiu la masa acum, vorbi si el in acelas timp, apoi urma o pauza lunga.
Fata il privi. Vroia sa faca ceva pentru a se asigura ca a adormit de data aceasta, dar hartia care se colora tot mai mult ii tintui ochii pentru mai multe clipe. Gasi din nou curajul sa vorbeasca si sopti:
- Imi dati voie sa ma uit la mana dumneavoastra?
Raspunsul a venit sub forma unui sforait slab. Ea zambi si cu miscari sigure, scotoci in dulapiorul de la baie, ocolind cioburile de pe podea . Se intoarse in camera cu o trusa de prim-ajutor in brate. Indeparta cu blandete hartia uda de pe mana lui si opri firicelul de sange ratacit cu o bucata de vata. Repeta actiunea pana cand nici macar o picatura nu isi mai dadu drumul in jos printre degete, apoi a incercat sa bandajeze mana cu miscari cat mai incete si simple, pentru a nu-i deranja somnul care devenea tot mai adanc judecand dupa zgomotele pe care le scotea. Zambi cand a acoperit nodul cu un plasture micut si se ridica privind cu jind la cele patru sticle intinse pe covorul pufos. Le aduna cu grija, fara zgomot. Aduna mucurile de tigara si impinse cu mana scrumul cazut langa scrumiera patrata, in farasul micut pe care il ascunse in partea de jos a caruciorului. Dupa ce gramajoara de cioburi se pierdu in sacul negru, etajera de sticla, cea care
cedase sub greutatea lui, ramasese jumatate in perete. Ar fi fost prea zgomotos sa incerce sa o darame, asa ca se hotari ca a terminat cu aceasta camera. Inchise usor usa de la baie si se opri in prag pentru a-l mai privi odata pe
barbatul din pat. Horcaitul luase sfarsit si lasa in locul lui o liniste adanca. Intelese ca era timpul sa plece.
- Nu pleca..., se auzi dintre asternuturi.
- Pai, eu..., nu stiu ea ce sa raspunda.
- Stai putin cu mine..., vorbi fara sa isi schimbe pozitia.
- Umm..., a fost singurul sunet pe care l-a putut articula si cu pasi nesiguri se apropie de pat. Se aseza si el o prinse de mana. Primul impuls a fost sa isi retraga mana, dar l-a suprimat la timp; brobonite de sudoare incepusera sa se strecoare dincolo de firele atent aliniate in coafura ce ii luase de dimineata aproape o jumatate de ora sa o desavarseasca, le sterse usor fara sa isi mai miste vre-un alt muschi al corpului. Il privi din nou si ramase pierduta undeva pe profilul lui pe care il gasi atat de aproape de perfectiune. Ceva ii sageta ceafa si ochii i se bulbucara."Nu.... Nu are cum!..." mormai ea, mai mult decat sa vorbeasca in gand. Inima isi incetinise intr-atat bataile incat mana stanga incepu sa fie strabatuta de mici cutite care o blocara intr-o pozitie oarecum nefireasca, cu degetele arcuite in sus. Fara miscari bruste si-a retras mana din stransoarea lui si tocmai la timp isi acoperi gura cu dosul palmei pentru a opri cuvintele inauntru. Sprancenele se cocotasera pana in jumatatea de sus a fruntii si licariri ciudate incepura sa-i joace in priviri. Un tremur o strabatu din cap pana-n picioare, dar il ascunse cat se pricepu de bine. Se grabi afara pe usa, si ramase acolo lipita, asteptand parca sa o cheme inapoi. Zgomotul liftului o readuse pe pamant si isi indrepta coloana dintr-o miscare, dar pe fata ii aparu un zambet larg., care ingheta in momentul in care ochii aceia negrii o privira nedumeriti de dincolo de bretonul galben care se incapatana sa ii acopere pe alocuri.
- 33 37... 33, 35, 37! Aha! te-am gasit! sopti apoi scutura teancul de cartele si o trecu prin lacas iar usa se deschise. O impinse cu spatele, tragand caruciorul inantru, apoi o inchise cu o singura miscare zgomotoasa. Innelmni cand din baie se auzira cioburi spargandu-se de podea. Nu vroia sa reactioneze in nici un fel, dar mana i-a luat-o inainte si impinse usor usa care se deschise pana la perete, fara zgomot. Se uita in jur cautand parca pe cineva caruia sa ii ceara ajutor, cand il vazu pe acel barbat ghemuit in fata vasului de toaleta.
- Care dracului e problema ta?!? racni el cautand sa o zareasca insa fara a-si parasi insa locul.
Gura ei nu a fost capabila sa articuleze vre-un cuvant poate si din cauza ca nu intelesese nimic, iar ochii urmareau dara de cioburi care se intindea pana la mainile lui
insangerate.
-Dumnezeule, sunteti bine? se grabi sa il ajute, ametita, parca abia trezita din somn.
- Lasa-ma! se rasti el. Da-mi hartia aia! intinse o mana dupa prosoapele de hartie de pe marginea cazii si doua picaturi de sange ii colorara balerinii ei albi. Fara alte cuvinte intelese ceea ce ii ceruse si ii asculta comanda; facu un ghemotoc mare de hartie pe care i-l lipi la incheietura mainii, apoi ii infasura toata mana in hartie si il ajuta sa se ridice. Desi era un miros greu acolo, parfumul lui dulceag o facu sa inspire adanc si il privi: parul negru ii cobora pe frunte, abia atingandu-i sprancenele, ochii negrii, pe jumaate inchisi se pierdusera undeva adanc in orbite, iar buzele i se tuguiasera ca ale unui copil bosumflat. Era destul de inalt ceea ce ingreuna drumul catre patul mare, cu asternuturi maro, care se incretira si se adunara gramada cand el se afunda in ele. Il privi cateva momente, crezand ca a adormit.
- Pff... cat ai baut, baiete, vorbi ea cu voce tare si se apleca pentru a aduna sticlele de pe podea.
- Doar putin, veni raspunsul lui in engleza, inabusit dintre cearceafuri. Cat e ceasul? continua dintre cearceafuri.
-Umm... aaaa....12.35, spuse ea fara alte adaugiri, de teama sa nu mai faca inca o gafa. Dar din nou gura nu-i dadu ascultare si se trezi completand: Ar trebui sa fi la masa acum...
- Ar trebui sa fiu la masa acum, vorbi si el in acelas timp, apoi urma o pauza lunga.
Fata il privi. Vroia sa faca ceva pentru a se asigura ca a adormit de data aceasta, dar hartia care se colora tot mai mult ii tintui ochii pentru mai multe clipe. Gasi din nou curajul sa vorbeasca si sopti:
- Imi dati voie sa ma uit la mana dumneavoastra?
Raspunsul a venit sub forma unui sforait slab. Ea zambi si cu miscari sigure, scotoci in dulapiorul de la baie, ocolind cioburile de pe podea . Se intoarse in camera cu o trusa de prim-ajutor in brate. Indeparta cu blandete hartia uda de pe mana lui si opri firicelul de sange ratacit cu o bucata de vata. Repeta actiunea pana cand nici macar o picatura nu isi mai dadu drumul in jos printre degete, apoi a incercat sa bandajeze mana cu miscari cat mai incete si simple, pentru a nu-i deranja somnul care devenea tot mai adanc judecand dupa zgomotele pe care le scotea. Zambi cand a acoperit nodul cu un plasture micut si se ridica privind cu jind la cele patru sticle intinse pe covorul pufos. Le aduna cu grija, fara zgomot. Aduna mucurile de tigara si impinse cu mana scrumul cazut langa scrumiera patrata, in farasul micut pe care il ascunse in partea de jos a caruciorului. Dupa ce gramajoara de cioburi se pierdu in sacul negru, etajera de sticla, cea care
cedase sub greutatea lui, ramasese jumatate in perete. Ar fi fost prea zgomotos sa incerce sa o darame, asa ca se hotari ca a terminat cu aceasta camera. Inchise usor usa de la baie si se opri in prag pentru a-l mai privi odata pe
barbatul din pat. Horcaitul luase sfarsit si lasa in locul lui o liniste adanca. Intelese ca era timpul sa plece.
- Nu pleca..., se auzi dintre asternuturi.
- Pai, eu..., nu stiu ea ce sa raspunda.
- Stai putin cu mine..., vorbi fara sa isi schimbe pozitia.
- Umm..., a fost singurul sunet pe care l-a putut articula si cu pasi nesiguri se apropie de pat. Se aseza si el o prinse de mana. Primul impuls a fost sa isi retraga mana, dar l-a suprimat la timp; brobonite de sudoare incepusera sa se strecoare dincolo de firele atent aliniate in coafura ce ii luase de dimineata aproape o jumatate de ora sa o desavarseasca, le sterse usor fara sa isi mai miste vre-un alt muschi al corpului. Il privi din nou si ramase pierduta undeva pe profilul lui pe care il gasi atat de aproape de perfectiune. Ceva ii sageta ceafa si ochii i se bulbucara."Nu.... Nu are cum!..." mormai ea, mai mult decat sa vorbeasca in gand. Inima isi incetinise intr-atat bataile incat mana stanga incepu sa fie strabatuta de mici cutite care o blocara intr-o pozitie oarecum nefireasca, cu degetele arcuite in sus. Fara miscari bruste si-a retras mana din stransoarea lui si tocmai la timp isi acoperi gura cu dosul palmei pentru a opri cuvintele inauntru. Sprancenele se cocotasera pana in jumatatea de sus a fruntii si licariri ciudate incepura sa-i joace in priviri. Un tremur o strabatu din cap pana-n picioare, dar il ascunse cat se pricepu de bine. Se grabi afara pe usa, si ramase acolo lipita, asteptand parca sa o cheme inapoi. Zgomotul liftului o readuse pe pamant si isi indrepta coloana dintr-o miscare, dar pe fata ii aparu un zambet larg., care ingheta in momentul in care ochii aceia negrii o privira nedumeriti de dincolo de bretonul galben care se incapatana sa ii acopere pe alocuri.
"G...D..." murmura atat de incet incat
nu se facu auzita.
- Se poate?, o intreba JiYong zambind cum numai el poate sa o faca, lasand-o sa inteleaga ca ii bloca drumul catre usa.
-De..desigur...! se grabi sa impinga caruciorul si el ciocani slab, de doua ori.
-Hyung! Esti acolo?
In loc sa se indeparteze, asa cum cerea regulamentul care nu permitea nici o intalnire, fie ea si accidentala cu oaspetii hotelului, ea se lasa vrajita de miscarea usor leganata a picioarelor lui si vocea usor nearticulata.
- E inauntru? o intreba el dintr-o data si zambi discret la reactia ei.
- Imi pare rau..., reusi sa miorlaie printre dinti, ...nu... nu inteleg coreeana...
- Hyung, e inauntru, relua el intrebarea, de data aceasta in engleza.
- Hyung?... A!... Da! Da.... e acolo! se balbai rusinata.
- Poti? ii ceru din gesturi sa ii deschida usa. Cum te-ai angajat aici daca nu vorbesti coreeana? bombani el ca un copilas mofturos in timp ce ea trecu cartela prin lacas.
- Probabil pentru acei straini care nu inteleg accentul coreean, veni raspunsul ei mai repede decat a putut sa-l opreasca, apoi il saluta cu o plecaciune rapida si se pierdu impreuna cu al ei carucior in spatele ascensorului de serviciu.
JiYong zambea din prag cand geamatele din camera il facura sa se grabeasca inauntru.
- Hyung, esti bine? rase cand isi vazu prietenul cu mainile in cap, vaincarindu-se. Se pravali langa el, in patul moale. Ai disparut brusc azi dimineata, continua ridicandu-se in capul oaselor sa-l priveasca.
-Mmm, mormai SeungHyun indesandu-si perna pe ochi.
- Trebuie sa nu mai bem asa, rase JiYong, nu mai ai varsta la care sa rezisti...
Seunghyun raspunse prin acelas mormait.
- Omo! Ce-ai patit? se ridica brusc JiYong cand mana bandajata incerca sa ii acopere gura.
- ??... lasa perna sa-i alunece de pe ochi pe care il intredeschise. Ah... da.... am alunecat in baie, bombani apoi isi aduna toate puterile pentru a se aseza in sezut. Stranse
picioarele sub el si privi lung bandajul. Un zambet i se infiripa la coltul gurii. JiYong insa nu l-a observat, se intinse cat de mult putu, cu mainile deasupra capului si inchise ochii.
-Sunt asa de obosit... Am cam exagerat aseara...
- In fiecare seara exageram, zambi SeungHun strecurandu-se afara din pat. Isi tarsai picioarele pana la geamul mare acoperit de draperia groasa. Privi dincolo de ea. Soarele ii strapunse ochii dar reactia lui a fost una slaba, resemnata. Intinse mana catre dulapul mare. Isi privi hainele mai mult dormind decat treaz. in cateva minute, ochelarii de soare, negrii ii completau la fix tinuta casual. Isi netezi parul iar inainte de-a pleca atunca un ochi spre patul unde amicul sau trecuse demult granita catre lumea viselor.
- Somn usor, printesa adormita, sopti apoi parasi camera.
- Se poate?, o intreba JiYong zambind cum numai el poate sa o faca, lasand-o sa inteleaga ca ii bloca drumul catre usa.
-De..desigur...! se grabi sa impinga caruciorul si el ciocani slab, de doua ori.
-Hyung! Esti acolo?
In loc sa se indeparteze, asa cum cerea regulamentul care nu permitea nici o intalnire, fie ea si accidentala cu oaspetii hotelului, ea se lasa vrajita de miscarea usor leganata a picioarelor lui si vocea usor nearticulata.
- E inauntru? o intreba el dintr-o data si zambi discret la reactia ei.
- Imi pare rau..., reusi sa miorlaie printre dinti, ...nu... nu inteleg coreeana...
- Hyung, e inauntru, relua el intrebarea, de data aceasta in engleza.
- Hyung?... A!... Da! Da.... e acolo! se balbai rusinata.
- Poti? ii ceru din gesturi sa ii deschida usa. Cum te-ai angajat aici daca nu vorbesti coreeana? bombani el ca un copilas mofturos in timp ce ea trecu cartela prin lacas.
- Probabil pentru acei straini care nu inteleg accentul coreean, veni raspunsul ei mai repede decat a putut sa-l opreasca, apoi il saluta cu o plecaciune rapida si se pierdu impreuna cu al ei carucior in spatele ascensorului de serviciu.
JiYong zambea din prag cand geamatele din camera il facura sa se grabeasca inauntru.
- Hyung, esti bine? rase cand isi vazu prietenul cu mainile in cap, vaincarindu-se. Se pravali langa el, in patul moale. Ai disparut brusc azi dimineata, continua ridicandu-se in capul oaselor sa-l priveasca.
-Mmm, mormai SeungHyun indesandu-si perna pe ochi.
- Trebuie sa nu mai bem asa, rase JiYong, nu mai ai varsta la care sa rezisti...
Seunghyun raspunse prin acelas mormait.
- Omo! Ce-ai patit? se ridica brusc JiYong cand mana bandajata incerca sa ii acopere gura.
- ??... lasa perna sa-i alunece de pe ochi pe care il intredeschise. Ah... da.... am alunecat in baie, bombani apoi isi aduna toate puterile pentru a se aseza in sezut. Stranse
picioarele sub el si privi lung bandajul. Un zambet i se infiripa la coltul gurii. JiYong insa nu l-a observat, se intinse cat de mult putu, cu mainile deasupra capului si inchise ochii.
-Sunt asa de obosit... Am cam exagerat aseara...
- In fiecare seara exageram, zambi SeungHun strecurandu-se afara din pat. Isi tarsai picioarele pana la geamul mare acoperit de draperia groasa. Privi dincolo de ea. Soarele ii strapunse ochii dar reactia lui a fost una slaba, resemnata. Intinse mana catre dulapul mare. Isi privi hainele mai mult dormind decat treaz. in cateva minute, ochelarii de soare, negrii ii completau la fix tinuta casual. Isi netezi parul iar inainte de-a pleca atunca un ochi spre patul unde amicul sau trecuse demult granita catre lumea viselor.
- Somn usor, printesa adormita, sopti apoi parasi camera.
Isi netezi parul iar
inainte de-a pleca atunca un ochi spre patul unde amicul sau trecuse demult
granita catre lumea viselor.
- Somn usor, printesa adormita, sopti apoi
parasi camera.
- Choi Seunghyun-ssi!, il aborda o voce masculina, usor pitigaiata.
-Ah, Lee Baek-ssi!, se grabi sa il salute cu o plecaciune si isi pregati discursul pe care il schitase in minte pentru a-si cere scuze ca intarziase mai bine de o ora la pranz.
- Habar nu aveti ce ma bucur sa va intalnesc! Imi cer mii de scuze ca nu am putut ajunge la ora stabilita... nu a depins de mine! Va rog sa ma iertati! se indoi de la mijloc in jos domnul Lee. Acum va intorceati?
- Eu...
- Daca nu sunt prea indraznet, am putea cobori 30 de minute la masa, sa programam un alt interviu?
-Desigur, zambi SeungHuyn si lasa lucrurile asa cum erau, fericit ca nu mai fusese nevoie de scuze penibile pe care le pregatise, dar mai ales jubila la auzul cuvantului masa, pentru ca tocmai ce realizase ca ultima sa masa fusese seara trecuta.
Fata se ghemuise langa carucior si privea sticlele adunate din camera lui. Zambetul nu ii disparuse de pe fata, dar ochii erau inca injectati, aceleasi luminite ciudate strabatandu-i de la un capat la altul.
- Agassi! o trezi din visare vocea pitigaiata a directorului de personal.
-Domnule! Um... gwajangnim... Imi pare rau, eu..., se grabi fata sa se ridice silabisind cu greu. Isi netezi frenetic sortul facand plecaciuni stangace, apoi zambi slab asteptand cuvintele sefului, care nu intarziara sa apara. Intr-o engleza destul de slaba ii reaminti regulile interioare si cine stie ce altceva mai avu de zis pentru ca un iz dulceag ii fura mintea si ochii se oprira din clipit. SeungHyun trecu agale prin spatele directorului fara ca macar sa arunce o privire, fie ea si discreta, ceea ce ii pleca ochii ei in pamant si ii colora obrajii in cel mai aprins rosu. Mana mare a directorului o facu sa tresara si il privi cu ochii mari - bietul om se simtea vinovat de starea ei sufleteasca si acum incerca sa o incurajeze. Ea ii zambi slab si ii promise ca va avea mai multa grija pe viitor.
SeungHyun mergea absent mangaindu-si bandajul de parca ar fi fost un animalut de plus.
-Mhh? se trezi parca dintr-un somn superficial, tintuindu-i ceafa directorului de personal. Zambi duios si atinse cu varful degetelor plasturele roz ce acoperea nodul bandajului, continuandu-si drumul visator. Starea sa boemica a fost grosolan intrerupta de greutatea lui JiYong care i se arunca in spate.
-Ce faci?? aproape ca tipa acesta, razand zgomotos.
-Ce e? il intreba el, incercand sa para cat putea de serios.
-Esti suparat? se domoli JiYong.
-Nu. Mi-e foame...
-Pai hai sa mancam! il apuca de maneca tragand-ul usor.
-Nu pot... Am o intalinire in 20 de minute si trebuie sa ajung...
-Pentru revista?
-Mhm..., ofta SeungHyun si isi continua drumul spre camera sa, dar se opri dupa doi pasi. Ce faci? se intoarse catre JiYong care nu se miscase nici macar un centimetru.
-? Adica? Ma duc la masa... Jos... M-au sunat baietii ca altfel nu ma trezeam eu, mustaci JiYong.
-Pai..., vru sa spuna ceva dar cuvintele se pierdura si refuzara sa mai iasa, lasand in schimb locul unui zambet sters, in coltul gurii. JiYong ii urmari privirea blocata si intelese. Pana sa deschida el gura, amicul sau deja isi incepuse inaintarea catre fata care il saluta respectuos pe barbatul rotunjor, cu o plecaciune adanca.
In fata ochilor ei aparu o pereche de ghete negre, lucioase. Reveni de indata la pozitia bipeba, normala si brobonitele de sudoare se aliniara din nou la baza fruntii. Ar fi vrut sa spuna ceva dar nu era sigura de reusita, asa ca a tacut. Ochii i s-au marit gata sa-i sara din orbite cand SeungHyun se apleca de la jumatate, intr-un salut amplu.
-Kamsahamnida, ii spuse el cu un zambet fermecator.
-Mm...?, reusi ea sa ingane si mainile care ii prinsera umerii, din spate, o inghetara intru-totul.
-Asta inseamna "multumesc", ranji JiYong aproape soptindu-i la ureche.
-Stiu ce inseamna, ii raspunse ea tot in soapta, fara sa-l priveasca, dar pentru ce? il privira amandoi , asteptand raspunsul care se transformase intr-o grimasa pe post de zambet.
-Ah, Choi-ssi! se auzi o voce necunoscuta exact in momentul in care raspunsul lui SeungHyun era gata sa capete si forma verbala.
Toti il privira pe omuletul indesat care se apropia cu pasi repezi si cu mana intinsa, gata de un salut occidental.
-Domnule..., zambi incurcat SeungHyun.
-Sunteti gata? ii scutura mana apoi il saluta si in mod traditional coreean.
-Da, desigur..., raspunse acesta usor dezamagit, urmarind-o pe fata pierzandu-se dincolo de usile liftului. Ii arunca o privire lui JiYong care ramasese cu mainile in aer de parca inca se mai sprijinea de umerii fetei. Zambira amadoi, apoi JiYong isi redresa pozitia.. ii saluta politicos si disparu la fel de repede precum aparuse...
-Ah, ofta SeungHyun. Nu pot sa cred ca e deja trecut de ora 3 si eu tot nu am apucat sa mananc! se planse trecand cartela prin lacas deschizand usa camerei sale. Dar una peste alta a fost un interviu destul de bun, isi arunca haina pe scaunul mic de langa dulap, apoi se lasa sa cada liber in patul mult prea moale care parca il tinea prizonier, fara sa-i permita nici o miscare. Ramase acolo, intins pe burta, lsandu-si simturile sa fie alintate de matasea rece a cearceafurilor.
-Ce faci aici? se dojeni fata cand se opri in fata camerei numarul 37. Sa nu indraznesti! continua sa-si strige dar mana dreapta deja rasuci clanta, iar usa se deschise fara zgomot. Primele isi facura aparitia ghetele negre ce atarnau chinuit de pe marginea patului. Isi inghiti un chicot si mai facu un pas. Ii admira spatele usor dezgolit zambind duios la pozitia lui fetala. Isi arunca ochii de jur-imprejur - nimic nu fusese deranjat de la ultima lor intalnire, semn ca nu prea statuse in camera. Se rasuci pe calcaie si pasi o data.
-Macar inveleste-ma si pe mine cu ceva, daca tot vrei sa pleci, se auzi un mormait dintre cearceafuri.
Ea se opri pentru un moment, nestiind ce era de facut. Astepta 2 clipe in care linistea aceea adanca o ajuta sa se hotarasca ca ar fi timpul sa iasa urgent din camera. Atinse clanta si sunetul pasilor din spatele ei o bloca.
-Eu vorbeam serios, sa stii! mormai SeungHyun din nou, scarpinandu-si ceafa. Mi-a inghetat spatele! Cred ca m-a tras curentul ca ma doare..., continua pe acelas ton, apoi cu o singura mana inchise usa pe care ea apucase sa o crape. -Ar fi frut sa se intoarca sa il priveasca, dar ii era teama-.
-Te grabesti? mai mult sopti el apucand-o usor de umar, rotind-o cu fata spre el. Probabil ca ar mai fi spus ceva daca roseata ei ce i se ridicase pana in varful urechilor nu l-ar fi facut sa-si muste interiorul obrajilor pentru a nu bufni in ras, apoi o fierbinteala ciudata ii cuprinse si pe ei facandu-l sa ii simta arzand. O privi lung. Minutele pareau secole intregi pentru ea, si daca o priveai cu atentie chiar ii puteai vedea tamplele zvacnindu-i, ceea ce ii fura totusi un zambet discret. Isi apleca fata spre a ei, simtindu-i caldura buzelor peste ale lui... Decat un milimetru, atat ii mai despartea... Privirea ei se pierdu undeva departe in a lui cand un sunet infundat ii opri. Ochii ei se tuguiara si aproape se ascutira cand mainile lui zburara peste stomacul sau, implorandu-l sa taca, insa acesta parea sa aiba minte proprie intrucat nu tacea defel, ba mai mult isi cerea drepturile cu si mai mare inversunare. Fata isi acoperi gura cu mainile dar nu isi putu retine hohotul de ras ce ii iesi printre degete.
- Choi Seunghyun-ssi!, il aborda o voce masculina, usor pitigaiata.
-Ah, Lee Baek-ssi!, se grabi sa il salute cu o plecaciune si isi pregati discursul pe care il schitase in minte pentru a-si cere scuze ca intarziase mai bine de o ora la pranz.
- Habar nu aveti ce ma bucur sa va intalnesc! Imi cer mii de scuze ca nu am putut ajunge la ora stabilita... nu a depins de mine! Va rog sa ma iertati! se indoi de la mijloc in jos domnul Lee. Acum va intorceati?
- Eu...
- Daca nu sunt prea indraznet, am putea cobori 30 de minute la masa, sa programam un alt interviu?
-Desigur, zambi SeungHuyn si lasa lucrurile asa cum erau, fericit ca nu mai fusese nevoie de scuze penibile pe care le pregatise, dar mai ales jubila la auzul cuvantului masa, pentru ca tocmai ce realizase ca ultima sa masa fusese seara trecuta.
Fata se ghemuise langa carucior si privea sticlele adunate din camera lui. Zambetul nu ii disparuse de pe fata, dar ochii erau inca injectati, aceleasi luminite ciudate strabatandu-i de la un capat la altul.
- Agassi! o trezi din visare vocea pitigaiata a directorului de personal.
-Domnule! Um... gwajangnim... Imi pare rau, eu..., se grabi fata sa se ridice silabisind cu greu. Isi netezi frenetic sortul facand plecaciuni stangace, apoi zambi slab asteptand cuvintele sefului, care nu intarziara sa apara. Intr-o engleza destul de slaba ii reaminti regulile interioare si cine stie ce altceva mai avu de zis pentru ca un iz dulceag ii fura mintea si ochii se oprira din clipit. SeungHyun trecu agale prin spatele directorului fara ca macar sa arunce o privire, fie ea si discreta, ceea ce ii pleca ochii ei in pamant si ii colora obrajii in cel mai aprins rosu. Mana mare a directorului o facu sa tresara si il privi cu ochii mari - bietul om se simtea vinovat de starea ei sufleteasca si acum incerca sa o incurajeze. Ea ii zambi slab si ii promise ca va avea mai multa grija pe viitor.
SeungHyun mergea absent mangaindu-si bandajul de parca ar fi fost un animalut de plus.
-Mhh? se trezi parca dintr-un somn superficial, tintuindu-i ceafa directorului de personal. Zambi duios si atinse cu varful degetelor plasturele roz ce acoperea nodul bandajului, continuandu-si drumul visator. Starea sa boemica a fost grosolan intrerupta de greutatea lui JiYong care i se arunca in spate.
-Ce faci?? aproape ca tipa acesta, razand zgomotos.
-Ce e? il intreba el, incercand sa para cat putea de serios.
-Esti suparat? se domoli JiYong.
-Nu. Mi-e foame...
-Pai hai sa mancam! il apuca de maneca tragand-ul usor.
-Nu pot... Am o intalinire in 20 de minute si trebuie sa ajung...
-Pentru revista?
-Mhm..., ofta SeungHyun si isi continua drumul spre camera sa, dar se opri dupa doi pasi. Ce faci? se intoarse catre JiYong care nu se miscase nici macar un centimetru.
-? Adica? Ma duc la masa... Jos... M-au sunat baietii ca altfel nu ma trezeam eu, mustaci JiYong.
-Pai..., vru sa spuna ceva dar cuvintele se pierdura si refuzara sa mai iasa, lasand in schimb locul unui zambet sters, in coltul gurii. JiYong ii urmari privirea blocata si intelese. Pana sa deschida el gura, amicul sau deja isi incepuse inaintarea catre fata care il saluta respectuos pe barbatul rotunjor, cu o plecaciune adanca.
In fata ochilor ei aparu o pereche de ghete negre, lucioase. Reveni de indata la pozitia bipeba, normala si brobonitele de sudoare se aliniara din nou la baza fruntii. Ar fi vrut sa spuna ceva dar nu era sigura de reusita, asa ca a tacut. Ochii i s-au marit gata sa-i sara din orbite cand SeungHyun se apleca de la jumatate, intr-un salut amplu.
-Kamsahamnida, ii spuse el cu un zambet fermecator.
-Mm...?, reusi ea sa ingane si mainile care ii prinsera umerii, din spate, o inghetara intru-totul.
-Asta inseamna "multumesc", ranji JiYong aproape soptindu-i la ureche.
-Stiu ce inseamna, ii raspunse ea tot in soapta, fara sa-l priveasca, dar pentru ce? il privira amandoi , asteptand raspunsul care se transformase intr-o grimasa pe post de zambet.
-Ah, Choi-ssi! se auzi o voce necunoscuta exact in momentul in care raspunsul lui SeungHyun era gata sa capete si forma verbala.
Toti il privira pe omuletul indesat care se apropia cu pasi repezi si cu mana intinsa, gata de un salut occidental.
-Domnule..., zambi incurcat SeungHyun.
-Sunteti gata? ii scutura mana apoi il saluta si in mod traditional coreean.
-Da, desigur..., raspunse acesta usor dezamagit, urmarind-o pe fata pierzandu-se dincolo de usile liftului. Ii arunca o privire lui JiYong care ramasese cu mainile in aer de parca inca se mai sprijinea de umerii fetei. Zambira amadoi, apoi JiYong isi redresa pozitia.. ii saluta politicos si disparu la fel de repede precum aparuse...
-Ah, ofta SeungHyun. Nu pot sa cred ca e deja trecut de ora 3 si eu tot nu am apucat sa mananc! se planse trecand cartela prin lacas deschizand usa camerei sale. Dar una peste alta a fost un interviu destul de bun, isi arunca haina pe scaunul mic de langa dulap, apoi se lasa sa cada liber in patul mult prea moale care parca il tinea prizonier, fara sa-i permita nici o miscare. Ramase acolo, intins pe burta, lsandu-si simturile sa fie alintate de matasea rece a cearceafurilor.
-Ce faci aici? se dojeni fata cand se opri in fata camerei numarul 37. Sa nu indraznesti! continua sa-si strige dar mana dreapta deja rasuci clanta, iar usa se deschise fara zgomot. Primele isi facura aparitia ghetele negre ce atarnau chinuit de pe marginea patului. Isi inghiti un chicot si mai facu un pas. Ii admira spatele usor dezgolit zambind duios la pozitia lui fetala. Isi arunca ochii de jur-imprejur - nimic nu fusese deranjat de la ultima lor intalnire, semn ca nu prea statuse in camera. Se rasuci pe calcaie si pasi o data.
-Macar inveleste-ma si pe mine cu ceva, daca tot vrei sa pleci, se auzi un mormait dintre cearceafuri.
Ea se opri pentru un moment, nestiind ce era de facut. Astepta 2 clipe in care linistea aceea adanca o ajuta sa se hotarasca ca ar fi timpul sa iasa urgent din camera. Atinse clanta si sunetul pasilor din spatele ei o bloca.
-Eu vorbeam serios, sa stii! mormai SeungHyun din nou, scarpinandu-si ceafa. Mi-a inghetat spatele! Cred ca m-a tras curentul ca ma doare..., continua pe acelas ton, apoi cu o singura mana inchise usa pe care ea apucase sa o crape. -Ar fi frut sa se intoarca sa il priveasca, dar ii era teama-.
-Te grabesti? mai mult sopti el apucand-o usor de umar, rotind-o cu fata spre el. Probabil ca ar mai fi spus ceva daca roseata ei ce i se ridicase pana in varful urechilor nu l-ar fi facut sa-si muste interiorul obrajilor pentru a nu bufni in ras, apoi o fierbinteala ciudata ii cuprinse si pe ei facandu-l sa ii simta arzand. O privi lung. Minutele pareau secole intregi pentru ea, si daca o priveai cu atentie chiar ii puteai vedea tamplele zvacnindu-i, ceea ce ii fura totusi un zambet discret. Isi apleca fata spre a ei, simtindu-i caldura buzelor peste ale lui... Decat un milimetru, atat ii mai despartea... Privirea ei se pierdu undeva departe in a lui cand un sunet infundat ii opri. Ochii ei se tuguiara si aproape se ascutira cand mainile lui zburara peste stomacul sau, implorandu-l sa taca, insa acesta parea sa aiba minte proprie intrucat nu tacea defel, ba mai mult isi cerea drepturile cu si mai mare inversunare. Fata isi acoperi gura cu mainile dar nu isi putu retine hohotul de ras ce ii iesi printre degete.
-Oh, Doamne, imi pare rau!... se grabi SeungHyun sa
isi ceara scuze pentru momentul perfect ruinat, strangandu-si tot mai tare stomacul.
-Nu, mie imi pare rau, dar... se chinui ea sa vorbeasca printre sughiturile rasului ce pusese stapanire pe ea si pe care nu il mai putea controla. Stai, stai putin! incerca sa se opreasca, dar fara succes insa, facandu-l si pe el sa rada aproape isteric.
-Gata, stai putin, uite, isi recapata ea glasul dupa ce stomacul lui SeungHyun se opri din ''comentat''. Scotoci prin buzunarul mare al sortului,
-Parca esti o mama cangur, porni el noi istericale, amuzandu-se copios de imaginea ei.Ce-i asta? intinse mana si apuca 2 paharute de iaurt.
-Dai ceva monstrului, spuse ea printre hohote, deschizand cu o singura miscare unul dintre ele.
-Fara lingurita?
-Bea-l! il indemna ea cu un gest.
-Are fructe..., se stramba el la bucatile razlete de capsuni.
-N-o sa te-nneci! ii indruma mana pana la gura, iar el il dadu pe gat.
-Wha!! E bun! desfacu cu repeziciune si cel de-al doilea paharel care diparu la fel de repede.
-Stiu, zambi ea triumfator.
-De unde le iei? se grabi el sa inghita si ultima picatura.
-Ehe... dintr-un loc special, ii mai intinse inca 2 paharele.
-De la magazinul din colt?
-Da, chicoti ea.
Stateau pe podea, cu picioarele stranse sub ei, admirand dansul fulgilor de zapada prin fereastra mare, cat tot peretele, pe care o lasasera total descoperita - ar fi fost prea frig sa stea afara, asa ca ajunsesera intr-un final la acest compromis.
-Si..., incepu SeungHyun adunand vreo 6 pahare goale intr-un turnulet perfect ordonat, ...ce-o sa faci maine?
-Maine? se mira ea, imitandu-i gestul cu paharele.
-E Ajunul Craciunului. Sigur ai planuri, nu?
-Ah, rase ea slab apoi continua sa se joace cu turnuletul fara sa ridice ochii din podea: Stiu ca nu se observa, dar eu nu sunt de pe aici. Am venit la munca, asa ca maine... voi munci. Ca si poimaine... si cate zile va mai fi nevoie...
SeungHyun nu stia nici el din ce motiv acel zambet se instalase pe chipul sau si nu avea de gand sa dispara prea curand. Pe masura ce vorbea, gesturile ei devenisera agitate, asa ca mai mult din impuls, o prinse de mana. Se lasa linistea... atat de liniste incat parca se puteau auzi chiar si fulgii de zapada izbindu-se de geam. S-ar fi auzit tare si clar insasi inima ei daca nu ar fi simtit-o incetinindu-si bataile periculos de mult, aproape pana la oprire, cand el ii cuprinse fata in maini. O privea de parca ar fi incercat sa ii patrunda pana in cele mai intunecate si indepartate cotloane ale fiintei ei. Se apropie usor iar varfurile nasurilor li se atinsera. Buzele ei ii urmara exemplul gurii lui si se indepartara incet una de cealala. Le avea atat de uscate! Ar fi vrut sa treaca rapid cu limba peste ele, dar daca ar fi facut-o le-ar fi atins pe ale lui si... Melodia zglobie in ton cu sarbatoarea ii zornai buzunarul. Se uitara unul in ochii celuilalt pana cand ea isi pleca privirea. SeungHyun se retrase aproape zambind, desi maxilarul inclestat lasa alta impresie. Cu un gest scurt o indemna sa raspunda.
-Oh, Doamne! facu ea si se grabi: Da, domnule? Nu... Da sunt aici... De ce? Acum?... isi continua intrebarile scurte cu pauze lungi intre ele.
O a doua meodie, la fel de zglobie anunta ca era randul lui SeungHyun sa isi verifice pantalonii.
-Alo! raspunse oarecum iritat. Ah, mama! se bucura apoi sincer.
Fata arunca un "Cobor imediat" grabit si stins, apoi ii facu cu mana, in semn ca va pleca. Desi nu ar fi vrut sa o lase, nu avea cum sa ii termine apelul mamei pentru a o mai retine cu toate ca incerca un gest de ''mai stai putin''.
Ea ridica degetul aratator fluturandu-l in aer, apoi se indrepta spre usa. O deschise, dar se opri in prag. Scotoci in sortul interminabil dupa 2 pahare de iaurt pe care i le lasa pe pat.
-Hraneste-te mai bine si dormi mai mult, sopti pentru a nu-i deranja conversatia, apoi se ridica rapid pe varfuri pentru a-i da un pupic grabit pe obrazul liber, disparand in urmatoarele 3 secunde dincolo de usa mare si alba.
"Cobor imediat, cobor imediat da` unde?" isi scarpina absenta crestetul capului. Isi cuprinse obrajii cu mainile, verificandu-le temperatura - destul de mare, probabil ca erau deja colorati in vre-o nuanta aprinsa de rosu. Zambi si in urmatoarea fractiune de secunda si-l inghiti pregatindu-si scuzele pentru omul pe care tomai il lovise.
-Duimnezeule, imi pare nespus de rau! se grabi ea sa vorbeasca urmarind dara neagra de pe pieptul alb al victimei sale. Scoase cu repeziciune un servet mare si se chinui sa opreasca inaintarea cafelei ce se intindea in viteza spre cureaua pantalonilor celui pe care il lovise.
-Yaa! Stai cuminte! striga JiYong cand servetul buclucas atinse zose sensibile. O prinse de maini si ramasera asa, uitandu-se unul la celalalt pentru cateva momente, pana cand ea isi retrase usor mainile.
-Che-song-ham-ni-da..., incerca sa silabiseasca dar se simti obligata sa adauge si englezescul "Imi pare rau" de frica sa nu cumva sa nu se fi facut inteleasa, furandu-i un zambet mandru lui JiYong.
-Aproape bine! spuse acesta, dar in loc de multumiri primi niste ochi plecati in podea.
-Si eu ce ma fac acum? erau hainele de scena..., o incerca el urmarindu-i cu atentie reactia.-Daca doriti, incepu ea fara sa isi ridice ochii, spalatoria hotelului nostru va poate..., cine stie ce ar fi avut de spus daca buzele lui moi nu le-ar fi invadat pe ale ei intr-un sarut ce s-a vrut lung si pasinal, dar care s-a sfarsit prost.
-Nu, mie imi pare rau, dar... se chinui ea sa vorbeasca printre sughiturile rasului ce pusese stapanire pe ea si pe care nu il mai putea controla. Stai, stai putin! incerca sa se opreasca, dar fara succes insa, facandu-l si pe el sa rada aproape isteric.
-Gata, stai putin, uite, isi recapata ea glasul dupa ce stomacul lui SeungHyun se opri din ''comentat''. Scotoci prin buzunarul mare al sortului,
-Parca esti o mama cangur, porni el noi istericale, amuzandu-se copios de imaginea ei.Ce-i asta? intinse mana si apuca 2 paharute de iaurt.
-Dai ceva monstrului, spuse ea printre hohote, deschizand cu o singura miscare unul dintre ele.
-Fara lingurita?
-Bea-l! il indemna ea cu un gest.
-Are fructe..., se stramba el la bucatile razlete de capsuni.
-N-o sa te-nneci! ii indruma mana pana la gura, iar el il dadu pe gat.
-Wha!! E bun! desfacu cu repeziciune si cel de-al doilea paharel care diparu la fel de repede.
-Stiu, zambi ea triumfator.
-De unde le iei? se grabi el sa inghita si ultima picatura.
-Ehe... dintr-un loc special, ii mai intinse inca 2 paharele.
-De la magazinul din colt?
-Da, chicoti ea.
Stateau pe podea, cu picioarele stranse sub ei, admirand dansul fulgilor de zapada prin fereastra mare, cat tot peretele, pe care o lasasera total descoperita - ar fi fost prea frig sa stea afara, asa ca ajunsesera intr-un final la acest compromis.
-Si..., incepu SeungHyun adunand vreo 6 pahare goale intr-un turnulet perfect ordonat, ...ce-o sa faci maine?
-Maine? se mira ea, imitandu-i gestul cu paharele.
-E Ajunul Craciunului. Sigur ai planuri, nu?
-Ah, rase ea slab apoi continua sa se joace cu turnuletul fara sa ridice ochii din podea: Stiu ca nu se observa, dar eu nu sunt de pe aici. Am venit la munca, asa ca maine... voi munci. Ca si poimaine... si cate zile va mai fi nevoie...
SeungHyun nu stia nici el din ce motiv acel zambet se instalase pe chipul sau si nu avea de gand sa dispara prea curand. Pe masura ce vorbea, gesturile ei devenisera agitate, asa ca mai mult din impuls, o prinse de mana. Se lasa linistea... atat de liniste incat parca se puteau auzi chiar si fulgii de zapada izbindu-se de geam. S-ar fi auzit tare si clar insasi inima ei daca nu ar fi simtit-o incetinindu-si bataile periculos de mult, aproape pana la oprire, cand el ii cuprinse fata in maini. O privea de parca ar fi incercat sa ii patrunda pana in cele mai intunecate si indepartate cotloane ale fiintei ei. Se apropie usor iar varfurile nasurilor li se atinsera. Buzele ei ii urmara exemplul gurii lui si se indepartara incet una de cealala. Le avea atat de uscate! Ar fi vrut sa treaca rapid cu limba peste ele, dar daca ar fi facut-o le-ar fi atins pe ale lui si... Melodia zglobie in ton cu sarbatoarea ii zornai buzunarul. Se uitara unul in ochii celuilalt pana cand ea isi pleca privirea. SeungHyun se retrase aproape zambind, desi maxilarul inclestat lasa alta impresie. Cu un gest scurt o indemna sa raspunda.
-Oh, Doamne! facu ea si se grabi: Da, domnule? Nu... Da sunt aici... De ce? Acum?... isi continua intrebarile scurte cu pauze lungi intre ele.
O a doua meodie, la fel de zglobie anunta ca era randul lui SeungHyun sa isi verifice pantalonii.
-Alo! raspunse oarecum iritat. Ah, mama! se bucura apoi sincer.
Fata arunca un "Cobor imediat" grabit si stins, apoi ii facu cu mana, in semn ca va pleca. Desi nu ar fi vrut sa o lase, nu avea cum sa ii termine apelul mamei pentru a o mai retine cu toate ca incerca un gest de ''mai stai putin''.
Ea ridica degetul aratator fluturandu-l in aer, apoi se indrepta spre usa. O deschise, dar se opri in prag. Scotoci in sortul interminabil dupa 2 pahare de iaurt pe care i le lasa pe pat.
-Hraneste-te mai bine si dormi mai mult, sopti pentru a nu-i deranja conversatia, apoi se ridica rapid pe varfuri pentru a-i da un pupic grabit pe obrazul liber, disparand in urmatoarele 3 secunde dincolo de usa mare si alba.
"Cobor imediat, cobor imediat da` unde?" isi scarpina absenta crestetul capului. Isi cuprinse obrajii cu mainile, verificandu-le temperatura - destul de mare, probabil ca erau deja colorati in vre-o nuanta aprinsa de rosu. Zambi si in urmatoarea fractiune de secunda si-l inghiti pregatindu-si scuzele pentru omul pe care tomai il lovise.
-Duimnezeule, imi pare nespus de rau! se grabi ea sa vorbeasca urmarind dara neagra de pe pieptul alb al victimei sale. Scoase cu repeziciune un servet mare si se chinui sa opreasca inaintarea cafelei ce se intindea in viteza spre cureaua pantalonilor celui pe care il lovise.
-Yaa! Stai cuminte! striga JiYong cand servetul buclucas atinse zose sensibile. O prinse de maini si ramasera asa, uitandu-se unul la celalalt pentru cateva momente, pana cand ea isi retrase usor mainile.
-Che-song-ham-ni-da..., incerca sa silabiseasca dar se simti obligata sa adauge si englezescul "Imi pare rau" de frica sa nu cumva sa nu se fi facut inteleasa, furandu-i un zambet mandru lui JiYong.
-Aproape bine! spuse acesta, dar in loc de multumiri primi niste ochi plecati in podea.
-Si eu ce ma fac acum? erau hainele de scena..., o incerca el urmarindu-i cu atentie reactia.-Daca doriti, incepu ea fara sa isi ridice ochii, spalatoria hotelului nostru va poate..., cine stie ce ar fi avut de spus daca buzele lui moi nu le-ar fi invadat pe ale ei intr-un sarut ce s-a vrut lung si pasinal, dar care s-a sfarsit prost.
-Au!!..., a fost singurul lucru pe care l-a putut
articula JiYong cand palma ei s-a ''odihnit'' zgomotos pe obrazu lui.
-Doar pentru ca esti bogat nu inseamna ca poti sa faci ce vrei! ii striga ea renuntand la orice formula de politete si se grabi sa paseasca din fata lui.
-Stai!... o prinse el usor de mana, iar ea se opri crezand ca acesta va fi momentul in care ii va cere scuze... desi sincer vorbind nu ii displacuse sarutul catusi de putin.
-Cum ramane cu hainele mele? ii agresa timpanul vocea lui enervant de calma care insa ascundea un hohot innabusit.
-P... poftim?...
-Camasa mea. Sper ca va pricepeti sa scoateti petele de cafea, vorbi el abia reusind sa nu zambeasca si incepu sa isi desfaca nasturii.
-Ce... Ce faceti?? il privi inmarmurita.
-Poftim! Imi trebuie pana maine la 6! Sa o aduci la camera 37, ii spuse intinzandu-i camasa, apoi isi vazu de drum, imbracat numai intr-un maieu de corp, alb, dar la fel de patat. Isi atinse obrazul lovit si zambi resemnat apoi apasa cu putere clanta usii numarul 37. Seung Hyun era inca la telefon, dar nu isi putu retine o exclamatie.
-Yaah! Ce-ai patit? il intreba razand, apoi isi asigura mama ca nu era pentru ea intrebarea.
JiYong isi pregatea raspunsul cand paharele de iaurt i-au atras atentia. Il interoga cu un gest.
-Sunt ale mele! sopti SeungHyun, iar JiYong incepu sa tipe:
-Mama!!! Mu-mi da si mie ce are el bun!! Zi-i sa-mi dea!! se arunca peste ele razand.
-Nu stiu,mama, cred ca-i beat, se auzi raspunsul lui SeungHyun. E in maieu si are o palma pe obraz, rase acesta cu pofta apoi se grabi sa isi salveze macar un singur iaurt din ghearele nemancatului JiYong. Se indrepta triumfator catre fereastra, unde se bloca - o zari pe fata care isi facea un mare bulgare de zapada pe care apoi nu mai stia cum sa-l arunce mai repede pentru a-si reincalzi mainile sufland peste ele sau ascunzandu-le in buzunarele adanci ale paltonului negru. O privi cu un interes crescut in momentul in care un barbat s-a apropiat de ea, dar si-a revenit cand a inteles ca era decat un simplu curier. Reveni spre amicul sau care disparuse. Zambi continuandu-si conversatia cu mama lui de pe fotoliul micut de langa dulap.
-Hei, pe cine sa trimitem noi sa aduca cutia aia mare si grea? Eu stiu! Eu stiu! Pe ochi rotunzi! bombanea fata incercand cu toate puterile sa vada pe unde pune picioarele, avand in intregime chipul acoperit de carton.
-Oh! se auzi din spatele cutiei.
Ea privi cu iuteala in jos unde vazu in fata picioarelor ei, inca o pereche de ghete albe.
-Imi cer scuze!!! Jwe-song-ham-ni-da! pronunta mai repede de data aceasta, cand doua maini calde le prinsera pe ale ei si cutia ii disparu din maini.
-Wha! Ce grea e!! Unde o duc?
Pasi usor spre dreapta pentru a-si vedea 'printul salvator' si obrajii i se colorara instantaneu.
-Si...apropo, pronuntia ta devine din ce in ce mai buna! Daca te mai lovesc de 2 ori, o sa pronunti aproape corect! rase JiYong incercand sa o vada din spatele cutiei. Unde o duc? relua vazand ca nu primeste nici un raspuns.
-Ma descurc, pe bune! incerca sa ii refuze ajutorul, dar nu a reusit. JiYong deja se indrepta spre lift.
-E bine? zise lasand cutia la picioare. La ce etaj? continua dupa ce primi confirmarea.
-La subsol..., raspunse ea agatandu-si ochii de podea.
-Ce faci de Craciun? o intreba el dintr-o data leganandu-se discret fata-spate.
-Poftim? isi ridica brusc privirea spre el.
-De Craciun... Ce faci? zambi JiYong discret.
-Muncesc..., ii raspunse sec vrand sa para neinteresata dar mainile incepusera sa-i joace energic prin marele buzunar marsupiu.
-Si noi... Adica si eu! De la 3 la 7 avem spectacol, dar apoi... Tu pana la cat esti ocupata?
Ding-ul liftului care ii anunta ca au ajuns la parter ii intrerupse monologul.
-Incercati sa-mi spune-ti ceva, domnule? zambi ea pentru prima data, aplecandu-se dupa cutie.
-Pai..., incepu JiYong dar vorbele ii ramasera din nou in aer cand una dintre cameriste a vazut liftul oprindu-se.
-A ajuns! Hai fetelor! a strigat camerista entuziasmata de marimea cutiei dar amuti cand privi in interiorul liftului. Dumnezeule! G... G-Dragon! Aici!!! isi acoperi fata cu mainile apoi il privi din nou, continuand sa strige. JiYong nu-i rezista zambetului fetei si se grabi sa-i ofere unul la fel de larg. Ii facu cu ochiul cameristei si arunca un sarut in aer, dupa care a apasat butonul pentru etajul 3. Usile se inchisera usor, dar nu inainte ca el sa-i arunce un ''Ne vedem dupa 7!" acompaniat de un zambet fermecator. Usile se inchisera lasand-o pe camerista cu ochii mari atintiti asupra lui.
-Aish! Sper ca nu i-am facut probleme..., sopti el gandindu-se ca nu a fost foarte bine ceea ce tocmai spusese dupa ce a auzit tipete din spatele usilor mari in care se oglindea. Ceva ii atrase atentia la picioare. Se apleca fara graba si zambetul ii disparu. Ridica paharul micut de iaurt pe care il ascunse adanc in buzunar.
-Ne vedem dupa 7?? Adica tu te vezi cu JiYong?? zbiera camerista.
-Nu! Ar vrea el! zambi fata calm si isi vazu de drum pana in biroul directorului de personal unde alte colege o asteptau.
-Ar vrea el??... bombani camerista urmand-o.
Atentia le-a fost atrasa de bradul mare pe care directorul se zbatea sa-l aduca in locul dorit. Mai bine de doua ore le-au fost necesare pentru a impodobi cel mai frumos brad de Craciun, asfel incat ''incidentul'' cu JiYong fusese dat uitarii de amandoua fetele.
-Cu asta sigur castigam macar un premiu, zise directorul umflandu-se in pene. Stiam ca fac alegerea buna cu el! contiunua pregatindu-si aparatul foto. Hai toata lumea in jurul bradului! le ordona acompaniandu-se de gesturi pentru a se face inteles de toata lumea.
Bradul era impodobit, pozele facute... Era atat de liniste acum.... Fata mergea absenta spre casa; avea un zambet pierdut pe buze si blitz-urile camerei de fotografiat care i se repetau in minte o transpuneau din cand in cand inapoi acasa, in sanul familiei. O lacrima ii cobori rapid pe obraz, dar un deget, care nu era al ei, ii opri inaintarea spre barbie. Isi ridica ochii inlacrimati si un val de caldura ii indunda intregul corp. Se roti de vreo 2 ori cu viteza pentru a se asigura ca a parasit hotelul... o facuse, era la aproximativ 100 de metrii de el.
-Doar pentru ca esti bogat nu inseamna ca poti sa faci ce vrei! ii striga ea renuntand la orice formula de politete si se grabi sa paseasca din fata lui.
-Stai!... o prinse el usor de mana, iar ea se opri crezand ca acesta va fi momentul in care ii va cere scuze... desi sincer vorbind nu ii displacuse sarutul catusi de putin.
-Cum ramane cu hainele mele? ii agresa timpanul vocea lui enervant de calma care insa ascundea un hohot innabusit.
-P... poftim?...
-Camasa mea. Sper ca va pricepeti sa scoateti petele de cafea, vorbi el abia reusind sa nu zambeasca si incepu sa isi desfaca nasturii.
-Ce... Ce faceti?? il privi inmarmurita.
-Poftim! Imi trebuie pana maine la 6! Sa o aduci la camera 37, ii spuse intinzandu-i camasa, apoi isi vazu de drum, imbracat numai intr-un maieu de corp, alb, dar la fel de patat. Isi atinse obrazul lovit si zambi resemnat apoi apasa cu putere clanta usii numarul 37. Seung Hyun era inca la telefon, dar nu isi putu retine o exclamatie.
-Yaah! Ce-ai patit? il intreba razand, apoi isi asigura mama ca nu era pentru ea intrebarea.
JiYong isi pregatea raspunsul cand paharele de iaurt i-au atras atentia. Il interoga cu un gest.
-Sunt ale mele! sopti SeungHyun, iar JiYong incepu sa tipe:
-Mama!!! Mu-mi da si mie ce are el bun!! Zi-i sa-mi dea!! se arunca peste ele razand.
-Nu stiu,mama, cred ca-i beat, se auzi raspunsul lui SeungHyun. E in maieu si are o palma pe obraz, rase acesta cu pofta apoi se grabi sa isi salveze macar un singur iaurt din ghearele nemancatului JiYong. Se indrepta triumfator catre fereastra, unde se bloca - o zari pe fata care isi facea un mare bulgare de zapada pe care apoi nu mai stia cum sa-l arunce mai repede pentru a-si reincalzi mainile sufland peste ele sau ascunzandu-le in buzunarele adanci ale paltonului negru. O privi cu un interes crescut in momentul in care un barbat s-a apropiat de ea, dar si-a revenit cand a inteles ca era decat un simplu curier. Reveni spre amicul sau care disparuse. Zambi continuandu-si conversatia cu mama lui de pe fotoliul micut de langa dulap.
-Hei, pe cine sa trimitem noi sa aduca cutia aia mare si grea? Eu stiu! Eu stiu! Pe ochi rotunzi! bombanea fata incercand cu toate puterile sa vada pe unde pune picioarele, avand in intregime chipul acoperit de carton.
-Oh! se auzi din spatele cutiei.
Ea privi cu iuteala in jos unde vazu in fata picioarelor ei, inca o pereche de ghete albe.
-Imi cer scuze!!! Jwe-song-ham-ni-da! pronunta mai repede de data aceasta, cand doua maini calde le prinsera pe ale ei si cutia ii disparu din maini.
-Wha! Ce grea e!! Unde o duc?
Pasi usor spre dreapta pentru a-si vedea 'printul salvator' si obrajii i se colorara instantaneu.
-Si...apropo, pronuntia ta devine din ce in ce mai buna! Daca te mai lovesc de 2 ori, o sa pronunti aproape corect! rase JiYong incercand sa o vada din spatele cutiei. Unde o duc? relua vazand ca nu primeste nici un raspuns.
-Ma descurc, pe bune! incerca sa ii refuze ajutorul, dar nu a reusit. JiYong deja se indrepta spre lift.
-E bine? zise lasand cutia la picioare. La ce etaj? continua dupa ce primi confirmarea.
-La subsol..., raspunse ea agatandu-si ochii de podea.
-Ce faci de Craciun? o intreba el dintr-o data leganandu-se discret fata-spate.
-Poftim? isi ridica brusc privirea spre el.
-De Craciun... Ce faci? zambi JiYong discret.
-Muncesc..., ii raspunse sec vrand sa para neinteresata dar mainile incepusera sa-i joace energic prin marele buzunar marsupiu.
-Si noi... Adica si eu! De la 3 la 7 avem spectacol, dar apoi... Tu pana la cat esti ocupata?
Ding-ul liftului care ii anunta ca au ajuns la parter ii intrerupse monologul.
-Incercati sa-mi spune-ti ceva, domnule? zambi ea pentru prima data, aplecandu-se dupa cutie.
-Pai..., incepu JiYong dar vorbele ii ramasera din nou in aer cand una dintre cameriste a vazut liftul oprindu-se.
-A ajuns! Hai fetelor! a strigat camerista entuziasmata de marimea cutiei dar amuti cand privi in interiorul liftului. Dumnezeule! G... G-Dragon! Aici!!! isi acoperi fata cu mainile apoi il privi din nou, continuand sa strige. JiYong nu-i rezista zambetului fetei si se grabi sa-i ofere unul la fel de larg. Ii facu cu ochiul cameristei si arunca un sarut in aer, dupa care a apasat butonul pentru etajul 3. Usile se inchisera usor, dar nu inainte ca el sa-i arunce un ''Ne vedem dupa 7!" acompaniat de un zambet fermecator. Usile se inchisera lasand-o pe camerista cu ochii mari atintiti asupra lui.
-Aish! Sper ca nu i-am facut probleme..., sopti el gandindu-se ca nu a fost foarte bine ceea ce tocmai spusese dupa ce a auzit tipete din spatele usilor mari in care se oglindea. Ceva ii atrase atentia la picioare. Se apleca fara graba si zambetul ii disparu. Ridica paharul micut de iaurt pe care il ascunse adanc in buzunar.
-Ne vedem dupa 7?? Adica tu te vezi cu JiYong?? zbiera camerista.
-Nu! Ar vrea el! zambi fata calm si isi vazu de drum pana in biroul directorului de personal unde alte colege o asteptau.
-Ar vrea el??... bombani camerista urmand-o.
Atentia le-a fost atrasa de bradul mare pe care directorul se zbatea sa-l aduca in locul dorit. Mai bine de doua ore le-au fost necesare pentru a impodobi cel mai frumos brad de Craciun, asfel incat ''incidentul'' cu JiYong fusese dat uitarii de amandoua fetele.
-Cu asta sigur castigam macar un premiu, zise directorul umflandu-se in pene. Stiam ca fac alegerea buna cu el! contiunua pregatindu-si aparatul foto. Hai toata lumea in jurul bradului! le ordona acompaniandu-se de gesturi pentru a se face inteles de toata lumea.
Bradul era impodobit, pozele facute... Era atat de liniste acum.... Fata mergea absenta spre casa; avea un zambet pierdut pe buze si blitz-urile camerei de fotografiat care i se repetau in minte o transpuneau din cand in cand inapoi acasa, in sanul familiei. O lacrima ii cobori rapid pe obraz, dar un deget, care nu era al ei, ii opri inaintarea spre barbie. Isi ridica ochii inlacrimati si un val de caldura ii indunda intregul corp. Se roti de vreo 2 ori cu viteza pentru a se asigura ca a parasit hotelul... o facuse, era la aproximativ 100 de metrii de el.
-E totul in regula, o intreba cald SeungHyun.
-D...da..., balmaji ea ceva fara inteles.
-Te-au facut sa te simti prost? continua el pe acelas ton.
-?... A, nu! Deloc... Doar ca..., inainte de a-si termina ideea, SeungHyun isi strecura mana pe dupa umerii ei:
-Hai, te duc acasa!
-Nu! Serios, nu-i nevoie! Traversez de 3 ori si am ajuns, incerca ea sa-l refuze... chiar nu vroia sa vada unde locuia ea.
-Insist! zambi el de asa maniera incat pana si fulgii grabiti din jurul lor se topira parca fara sa il mai atinga... cum ar fi putut ea sa ii reziste?
-Ti-e dor de casa? incepu el dintr-o data.
Raspunsul a venit sub forma unor suspine ce se vrusesera a fi clasicul "aham", suspine care iesira atat de subtiri ca parusera aproape amuzante, dar lacrimile siroaie ii schimbara imediat perceptia. Initial nu a stiut cum sa reactioneze, dar dupa alti cativa pasi, o opri din mers si isi puse bratele in jurul ei. Isi odihni barbia in crestetul ei pana ce hohotele de plans se mai domolira.
-Imi pare rau...., se auzi un miorlait de undeva din bratele lui.
-Pentru ce? a intrebat el fara sa ii dea drumul.
-Ca a trebuit sa fi martor la...., ii raspunse ea apoi se retrase incet din bratele lui, fiind usor dezamagita ca nu a incercat sa o opreasca.
-Esti mai bine?
-Da, multumesc..., afisa ea cel mai mincinos zambet, apoi isi continua drumul intelegand ca nu avea cum sa scape de el.
-Sigur esti bine? o intreba el impingand usa simpla, gri si anosta pentru a o inchide in urma lor.
-Da, raspunse ea mai sincer de data aceasta si isi agata cu grija haina pe spatarul scaunului apoi il privi rusinata: Pana acum asta e tot ce am reusit, zambi incurcata catre lipsa de comoditate. Umm... vrei cacao sau...apa?... ofta resemnata.
-N-ai brad? o intreba el dupa ce isi roti ochii prin camera.
Ar fi vrut sa ii spuna ca nu a avut bani pentru unul dar arunca in schimb un "N-am" sec pe care el oricum il intelese.
-Niste cacao fierbinte ar fi pefecta, se grabi sa schimbe vorba, apoi isi atarna si el paltonul peste al ei. Desi camera era mai mica decat cabinele lor de proba, si nu avea dulapuri, sau sifonier, era bine intretinuta si curata. Isi cauta un loc pe podeaua din lemn.
-De ce nu stai pe pat? il intreba ea. E curat sa stii, mustaci smechereste apoi se indrepta catre micuta bucatarie.
-Aa, nu! Nici nu m-am gandit ca n-ar fi sau... doar ca..., se incurca el in explicatii ridicandu-se in mai putin de o fractiune de secunda.
-Ai grija, e chiar fierbinte, ii inmana ea o cana cu toarta in forma de pinguin.
-Hei! Pingu! Ador pinguinii! rase el apoi paru ca isi aminteste brusc ceva. Tine putin! se repezi la scaunul cu paltoane peste care trona o cutiuta lunguiata, frumos impachetata.
"Aia cand a mai aparut aici?!" se gandi ea, dar a fost intrerupta de vocea lui.
-Nu-i mare lucru, doar ca... nu stiu de ce, m-a fcaut sa ma gandesc la tine, zambi el intinzandu-i cutia, usor imbujorat. E de Craciun! adauga cand a vazut ca ea ezita sa il primeasca.
-... Multumesc, dar eu... nu am nimic..., incepu ea sa isi caute scuze.
-E doar o chestie banala, dar mi-a placut prea mult, vorbi el mai repede decat de obicei, apoi o urmari in liniste cum isi desfacea cadoul fara sa ii rupa ambalajul, mustrandu-se in sinea lui pentru comportamentul de adolescent pe care tocmai il afisase. Zambi cand ii vazu mainile tremurande si isi retinu impusul ce pusese stapanire pe el. Cauta rapid ceasca de cacao si sorbi pentru a-si ascunde zambetul.
-Sunt minunate! exclama ea plina de incantare cand scoase din cutie o pereche de manusi negre cu o micuta si discreta floare de lotus, rosie.
-Nu e cine stie ce..., vru el sa isi gaseasca scuze pentru acest cadou care acum i se parea neinspirat.
-Ba sunt perfecte! il intrerupse ea ridicandu-si mainile la nivelul ochilor. Si sunt asa calduroase..., continua ea cu laudele. Chiar ii placeau! Pe moment se speriase gandindu-se la cine stie ce bijuterii scumpe, iar ea ii cumparase doar un amarat de fular pe care tocmai ce realizase ca il uitase la hotel. Fara sa isi dea seama, ii sari de gat pentru a-i multumi cu un pupic calduros, iar in secunda urmatoare isi ascunse intreg chipul in cana mare de cacao aburinda.
Inainte ca SeungHyun sa apuce dreptul la vreo replica, melodia zglobie a telefonului il facu sa isi arunce ochii peste cap.
-Incep sa le urasc, marai printre dinti cu un zambet apoi verifica apelul - JiYong -Ah. Raspunde primind invitatia nonverbala a fetei.
-Unde esti, omule? se auzi JiYong in telefon. Noroc ca nu vorbeau in engleza astfel incat SeungHyun ii putu afisa un zambet cu intrebarea "Ce mai vrei??"
-Ai zis ca iesi 20 de minute sa iei aer! L-ai luat pe tot? Au trecut 2 ore!!
-Serios? se mira sincer SeungHyun.
Fata intelese ce urma asa ca rupse magia noptii indreptandu-se din nou spre bucatarie. L-a lasat cateva momente singur cu telefonul sau.
-...Imi... imi pare rau..., aparu el dupa un timp in pragul usii.
-E OK, ii zambi ea cald, scuturand usor cana desupra chiuvetei. Inchise robinetul si il privi fara nici un cuvant tragandu-si haina pe el.
SeungHyun nu stiu ce ar mai fi putut sa ii spuna, facu o plecaciune pentru salut si inainte ca ea sa inchida usa in urma lui, ii iesi pe buze un "Ne vedem maine" in loc de "La revedere".
Ea a avut nevoie de cateva secunde de reculegere pe care le petrecu lipita de usa. O explozie de energie parca o lovi si incepu sa danseze frenetic agitandu-si mainile si picioarele prin aer.
-D...da..., balmaji ea ceva fara inteles.
-Te-au facut sa te simti prost? continua el pe acelas ton.
-?... A, nu! Deloc... Doar ca..., inainte de a-si termina ideea, SeungHyun isi strecura mana pe dupa umerii ei:
-Hai, te duc acasa!
-Nu! Serios, nu-i nevoie! Traversez de 3 ori si am ajuns, incerca ea sa-l refuze... chiar nu vroia sa vada unde locuia ea.
-Insist! zambi el de asa maniera incat pana si fulgii grabiti din jurul lor se topira parca fara sa il mai atinga... cum ar fi putut ea sa ii reziste?
-Ti-e dor de casa? incepu el dintr-o data.
Raspunsul a venit sub forma unor suspine ce se vrusesera a fi clasicul "aham", suspine care iesira atat de subtiri ca parusera aproape amuzante, dar lacrimile siroaie ii schimbara imediat perceptia. Initial nu a stiut cum sa reactioneze, dar dupa alti cativa pasi, o opri din mers si isi puse bratele in jurul ei. Isi odihni barbia in crestetul ei pana ce hohotele de plans se mai domolira.
-Imi pare rau...., se auzi un miorlait de undeva din bratele lui.
-Pentru ce? a intrebat el fara sa ii dea drumul.
-Ca a trebuit sa fi martor la...., ii raspunse ea apoi se retrase incet din bratele lui, fiind usor dezamagita ca nu a incercat sa o opreasca.
-Esti mai bine?
-Da, multumesc..., afisa ea cel mai mincinos zambet, apoi isi continua drumul intelegand ca nu avea cum sa scape de el.
-Sigur esti bine? o intreba el impingand usa simpla, gri si anosta pentru a o inchide in urma lor.
-Da, raspunse ea mai sincer de data aceasta si isi agata cu grija haina pe spatarul scaunului apoi il privi rusinata: Pana acum asta e tot ce am reusit, zambi incurcata catre lipsa de comoditate. Umm... vrei cacao sau...apa?... ofta resemnata.
-N-ai brad? o intreba el dupa ce isi roti ochii prin camera.
Ar fi vrut sa ii spuna ca nu a avut bani pentru unul dar arunca in schimb un "N-am" sec pe care el oricum il intelese.
-Niste cacao fierbinte ar fi pefecta, se grabi sa schimbe vorba, apoi isi atarna si el paltonul peste al ei. Desi camera era mai mica decat cabinele lor de proba, si nu avea dulapuri, sau sifonier, era bine intretinuta si curata. Isi cauta un loc pe podeaua din lemn.
-De ce nu stai pe pat? il intreba ea. E curat sa stii, mustaci smechereste apoi se indrepta catre micuta bucatarie.
-Aa, nu! Nici nu m-am gandit ca n-ar fi sau... doar ca..., se incurca el in explicatii ridicandu-se in mai putin de o fractiune de secunda.
-Ai grija, e chiar fierbinte, ii inmana ea o cana cu toarta in forma de pinguin.
-Hei! Pingu! Ador pinguinii! rase el apoi paru ca isi aminteste brusc ceva. Tine putin! se repezi la scaunul cu paltoane peste care trona o cutiuta lunguiata, frumos impachetata.
"Aia cand a mai aparut aici?!" se gandi ea, dar a fost intrerupta de vocea lui.
-Nu-i mare lucru, doar ca... nu stiu de ce, m-a fcaut sa ma gandesc la tine, zambi el intinzandu-i cutia, usor imbujorat. E de Craciun! adauga cand a vazut ca ea ezita sa il primeasca.
-... Multumesc, dar eu... nu am nimic..., incepu ea sa isi caute scuze.
-E doar o chestie banala, dar mi-a placut prea mult, vorbi el mai repede decat de obicei, apoi o urmari in liniste cum isi desfacea cadoul fara sa ii rupa ambalajul, mustrandu-se in sinea lui pentru comportamentul de adolescent pe care tocmai il afisase. Zambi cand ii vazu mainile tremurande si isi retinu impusul ce pusese stapanire pe el. Cauta rapid ceasca de cacao si sorbi pentru a-si ascunde zambetul.
-Sunt minunate! exclama ea plina de incantare cand scoase din cutie o pereche de manusi negre cu o micuta si discreta floare de lotus, rosie.
-Nu e cine stie ce..., vru el sa isi gaseasca scuze pentru acest cadou care acum i se parea neinspirat.
-Ba sunt perfecte! il intrerupse ea ridicandu-si mainile la nivelul ochilor. Si sunt asa calduroase..., continua ea cu laudele. Chiar ii placeau! Pe moment se speriase gandindu-se la cine stie ce bijuterii scumpe, iar ea ii cumparase doar un amarat de fular pe care tocmai ce realizase ca il uitase la hotel. Fara sa isi dea seama, ii sari de gat pentru a-i multumi cu un pupic calduros, iar in secunda urmatoare isi ascunse intreg chipul in cana mare de cacao aburinda.
Inainte ca SeungHyun sa apuce dreptul la vreo replica, melodia zglobie a telefonului il facu sa isi arunce ochii peste cap.
-Incep sa le urasc, marai printre dinti cu un zambet apoi verifica apelul - JiYong -Ah. Raspunde primind invitatia nonverbala a fetei.
-Unde esti, omule? se auzi JiYong in telefon. Noroc ca nu vorbeau in engleza astfel incat SeungHyun ii putu afisa un zambet cu intrebarea "Ce mai vrei??"
-Ai zis ca iesi 20 de minute sa iei aer! L-ai luat pe tot? Au trecut 2 ore!!
-Serios? se mira sincer SeungHyun.
Fata intelese ce urma asa ca rupse magia noptii indreptandu-se din nou spre bucatarie. L-a lasat cateva momente singur cu telefonul sau.
-...Imi... imi pare rau..., aparu el dupa un timp in pragul usii.
-E OK, ii zambi ea cald, scuturand usor cana desupra chiuvetei. Inchise robinetul si il privi fara nici un cuvant tragandu-si haina pe el.
SeungHyun nu stiu ce ar mai fi putut sa ii spuna, facu o plecaciune pentru salut si inainte ca ea sa inchida usa in urma lui, ii iesi pe buze un "Ne vedem maine" in loc de "La revedere".
Ea a avut nevoie de cateva secunde de reculegere pe care le petrecu lipita de usa. O explozie de energie parca o lovi si incepu sa danseze frenetic agitandu-si mainile si picioarele prin aer.
-Ah! Ce bine ca esti aici! o deranja glasul mult prea zgomotos al directorului. Sa cureti totul si sa aerisesti bine!
-D... domnule?...
-Da?
-Eu... eu trebuia sa-i aduc domnului din aceasta camera..., incepu ea intinzandu-i camasa lui JiYong.
-Eh..., cred c-a uitat, facu acesta nepasator. Dupa petrecerea de aseara a eliberat camera. Pune-o la locul lor si o sa i-o expediam cand o cere-o... daca o mai cere-o, ii vorbi fara sa isi opreasca verificarea camerei.
-Da, domnule..., se chinui ea sa nu se lase invinsa de lacrimile neascultatoare.
Ninsoarea inceputa ieri nu se oprise, ba chiar fulgii devenisera mai multi si mai mari. Ea ii urmarea prin geamlacul de pe scara de serviciu. Avea mainile acoperite cu manusile negre si pe genunchi zacea pachetul frumos ambalat. Lacrimile ii inrosisera ochii si ii albisera pielea. Isi lasa capul in perete ofand adanc.
-Haaai draga mea, oricum nu aveai tu norocul asta! zambi amar apoi trase puternic aer in piept. Sari in picioare palmuindu-si usor obrajii pentru incurajare. Indesa cadoul in sort si desi era constienta ca arata caraghios, se intoarse pe holurile hotelului. Cu toate ca regulamentul ii interzicea, toata ziua facu ea ce facu si o data la 2 ore cobora la receptie, doar-doar... Dar nu a avut noroc. Se lasase seara si ea purtase cadoul acela peste tot ca o mamica cangur grijulie. Isi arunca ochii pe fereastra micuta din camera de serviciu - dansul fermecator al fulgilor se transformase intr-o imbulzeala haotica, ceea ce o facu sa zambeasca amar.
-Oare si la noi o ninge? se intreba ea cu voce tare, desi era singura. Cotrobai in buzunarul gigant al sortului dupa telefon si in drum lovi cadoul de care uitase cu desavarsire. Mai bine nu si-ar fi amintit! Doua lacrimi fierbinti ii adusera in suflet parfumul lui SeungHyun dar le refuza scuturandu-si energic capul, apoi apasa tasta 1 a telefonului. Vocea calda a mamei sale ii arunca din nou ochii intr-o balta careia nu ii mai putu tine piept. Desi plangea curpinsa de tremur, se chinuia sa isi convinga mama ca totul era in regula.
Cum putea sa intrebe unde e? Nu ar fi vrut sa ii faca probleme si nici sa se interpreteze gresit... de fapt, ce cauta el aici? Auzise destul de clar la stiri ca se pregatea o furtuna mare si cel mai scurt drum pana acasa dura vreo ora si ceva. Isi trase adanc sapca pe ochi, apoi intra in hotel cercetand imprejurimile. Da, bine-nteles, cameristele nu au voie la receptie... Se indrepta spre lift. Daca tot se ascundea, ce mai cauta aici? incepu constiinta sa-l traga la raspundere. De ce se intorsese daca nu vroia sa fie vazut sau recunoscut?... Cu toate aceste intrebari nici macar prin gand nu ii trecu sa plece fara ea. A apasat butonul mare al liftului cand o uniforma roz i-a atras atentia. Nu era ea, dar putea afla unde se adunau cand nu aveau treaba, se gandi el si pasi cu atentie in urma ei. Intra pe un coridor total necunoscut, destul de ingust dar bine iluminat. Ciuli urechile si din 3 pasi laterali se opri in fata unei usi, putin intredeschisa. Asculta tinandu-si respiratia. "Ce limba o fi asta?" se intreba iar din doua miscari accesa optiunea "detectare vocala" a telefonului care ii arata in 3 secunde o bulina cu 3 culori. Zambi. Impinse usa fara graba, dar nu se astepta ca aceasta sa scartaie chiar atat de tare. Ramase in prag urmarind pierdut siroaiele care ii udasera fetei intreagul chip brazdandu-i obrajii pana la jumatate cu dungi negre.
SeungHyun ii zambi rusinat, pasind inauntru. Se opri in fata ei indemnand-o cu un gest sa isi continue conversatia telefonica.
-Da... da, da mami sunt aici..., abia ingana ea. Aaa, nu... fetele imi fac semn sa ma alatur lor, minti ea cu greutate, iar dupa alte cateva replici la fel de pierdute isi lua "La revedere" urandu-le celor de acasa "sarbatori fericite".
Rimelul ei continua sa se intinda pana aproape de barbie, iar SeungHyun parea inca blocat. Brusc o vibratie in palma sa stanga il readuse in simtiri. Nici nu se deranja sa afle de ce telefonul ii vibra, se grabi dupa servetelele din buzunarul de la piept.
-Esti bine?... ii atinse usor fata, cu un colt al servetelului, intrebandu-se in sine daca mai stie si alta intrebare decat aceasta.
-Da..., ii raspunse ea verbal intrucat fizic inca nu se putea exprima. Nu putea sa creada ca se intorsese dupa ea, sau...?...
-Imi pare rau ca nu am apucat aseara sa-ti spun..., incepu el. A trebuit sa plec pentru ca... Eu de fapt stau tot aici in oras, doar ca... aici eram... in interes de serviciu, incerca sa ii explice urmarindu-i reactiile. Esti bine? relua intrebarea vazand ca ea tot nu reactiona in nici un fel.
-Imi mai dai un servetel, te rog? a fost primul lucru care ii iesi fetei pe gura.
-De... desigur! isi suprima rapid un zambet de uimire.
-Multumesc! spuse ea, apoi, din respect pentru interlocutorul sau, se roti la 90 de grade si isi sufla puternic nasul dupa care isi indesa grabita rimelul la locul lui sub ochi.
SeungHyun de data aceasta chiar nu mai stiu cum sa reactioneze, decise pentru moment sa nu o deranjeze.
-Inca unul? o intreba amuzat cand ea se intoarse sa il priveasca.
-Nu... multumesc, zambi rusinata intelegand abia acum ce tocmai facuse. Imi pare rau! se grabi sa vorbeasca cand isi aminti ca desi erau mai bine de 30 de grade in camera, ea avea mainile acoperite de cadoul lui. Obrajii i se aprinsera si parca varfurile urechilor zbarnaira sub presiunea fierbinte. ...Ti-am spus ca imi plac..., balmaji ducandu-si mainile usor la spate.
-Vorbeai cu ai tai? intreba el intelegandu-i stanjeneala, desi aceasta situatie ii convenea destul de mult.
-Mda..., se intrista fata din nou.
-Hai! ii zambi apucand-o de umeri. Te duc acasa!
-Ah, stai! il opri ea.
-Da?...
-Umm... am si eu ceva pentru tine, ii zise ea, felicitandu-se in gand pentru curajul avut.
-Serios?? se bucura SeungHyun impreunandu-si mainile intocmai ca un copil ce isi asteapta bombonica promisa.
-Nu-i ceva... adica... doar am..., se balbai ea inmanandu-i pachetelul cu omuletii de zapada pe el.
-Craciunesc asa, o ajuta el primindu-si cadoul.
"Whaa! Cata dexteritate!" gandi fata privindu-l cum rupse ambalajul cu un singur deget, fara insa a-l strica.
-Ce frumos e!!! se bucura SeungHyun desfasurand fularul negru, pufos. Pingu..., mormai zambind cand vazu micutul pinguin din capat. Tine un pic te rog! il lasa inapoi in cutia pe care i-o intinse si se distra un pic de ochii ei mari care nu ii intelesesera gestul... cel putin nu momentan, pentru ca in secunda in care el incepu sa isi desfaca fularul de la gatul sau, se plecara undeva in podea, cel mai probabil vinovati de ceea ce gandisera. Se ridicara din nou sa-l priveasca cand parfumul lui ii invada si mai mult spatiul personal prin fularul pe care i-l infasura in jurul gatului. Era asa de calduros!... si mirosul acela! Daca nu il va cere inapoi, nu il va mai spala niciodata! se hotari ea lasand mireazma aceea fina sa ii bucure simturile, cuibarindu-se tot mai adanc in materialul pufos si cald.
-Cum imi sta? zise SeungHyun dupa ce isi aranja dupa placul lui noul sau fular cu micutul pinguin la vedere.
-Divin..., se trezi ea vorbind apoi se grabi sa afiseze cel mai nevinovat zambet.
-Am o idee! Vino cu mine! o apuca de mana dar dupa 2 pasi se oprira brusc, in fata unui cuier. E a ta? o intreba recunoscandu-i paltonul negru, pe care i-l arunca pe umeri dupa ce a primit raspunsul afirmativ.
-Unde mergem? incerca ea sa afle.
-E o surpriza! veni raspunsul mult prea repede.
-Dar nu am terminat programul inca..., incerca sa-l opreasca, fara succes insa.
-Nu-i nimic! Vorbesc eu cu seful tau, ii zambi fermecator in timp ce ii deschise usa.
Uau! Cand se pornise ninsoarea aceasta? se gandira amandoi, desi ea chiar se bucura - asa nu avea sa isi mai ude sosetele in drum spre casa. Momentan se oprira in fata unei masini de teren.
-Haide! o indemna SeungHyun deschizandu-i portiera.
-U...unde mergem? incerca din nou sa afle in timp ce isi punea centura de siguranta. Raspunsul il primi sub forma unui zambet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu