O zi superba de
plaja. Soarele stralucea asupra sutelor de oameni incinsi de pe malurile Marii
Mediteraneene.
-Auzi, dar unde-s
mami si tati?
-Habar n-am, ii
raspunse sora sa fara sa-si deranjeze palaria care ii acoperea fata. Ofteaza si
se ridica in capul oaselor. Parul sau negru ii cade liber peste fata si p
spate, scapat de sub stramtoarea palariei.
-Auzi, Nati, totusi
imi explici si mie de ce la 23 de ani suntem inca in vacanta cu babacii?,
intreba ea chinuinduse sa-si adune parul intr-o coada de cal.
Natasha, desi era
sora ei, nu ii semana deloc; era chiar opusul sau: blonda cu ochii albastrii si
in permanenta calma, o calitate tradusa de unii drept apatie sau dezinteres
crunt.
-Pentru ca asa se
cuvine. Cat ai fost mica te-au carat peste tot, acum e randul tau sa intorci
favorul.
-Si o sa tina mult
asta?, intreba Erin prefacandu-se suparata.
Nu ca i-ar fi
displacut sa mearga undeva cu parintii, dar Erin era genul de fata foarte
activa, fara stare, cu o pofta nebuna de viata, care ar fi preferat oricand o
gasca in fata familiei.
plictisita, se
tranteste inapoi pe prosop si isi acopera fata cu palaria.
-Mergem sa-notam?
-N-am chef, raspunse
Erin. Du-te singura! O sa le zic ca ai plecat la vanatoare, mustaci ea.
-Ai face tu asa ceva
pentru mine?Esti cea mai buna surioara din lume! rase Natasha si arunca putin
nisip peste Erin care o saluta cu un gest indecent.
-Nerusinato!
-Las` ca trece.
-Nu vi?
-Tzz. N-am chef.
-Bine! Vezi ca am
plecat.
-Du-te!
Ele doua erau cele
mai bun prietene. Nimic nu intervenise in prietenia lor niciodata, erau practic
nedespartite.
Natasha se ridica
fara lene si porneste prin multime spre apa. Totusi ceva o impiedica sa mai
inainteze. Simtea un fior rece in ceafa, de parca cineva ar fi privit-o
insistent.Se intoarce sa verifice si zareste un barbat tintuind-o. Privirea ii
este atrasa de trasaturile sale fizice: era un barbat inalt, trecut de prima
tinerete, cu parul negru si lung pana la mijloc - era exact cum isi imaginea ea
ca ar fi aratat adevaratii bastinasi ai Americii- amerindienii. In secunda
urmatoare se surprinde privind detaliile lui: nu purta bluza ci doar un colier
cu o pana neagra, de corb, si o bijuterie pe care ea o cunostea foarte bine -
cornul abundentei - bijuteria preferata a surorii sale. Zambeste, gandindu-se ca
probabil a innebunit, scutura din cap de 2 ori si isi continua drumul. Dar
decat doi pasi face si incremeneste, muta de uimire. Indianul era acum in fata
ei, inarmat cu un arc si o sageata, iar ea era tinta. Inchide ochii si mai
paseste o data, sperand ca sa dispara, dar spre totala sa uimire, indianul era
tot acolo, iar sageata parasise arcul si se indrepta spre ea. Simte cum o
durere ascutita ii sfasie umarul si, sleita de puteri cade in genunchi.
In realitate nimic
din toate acestea nu se intamplase: un baiat o lovise trecand in fuga pe langa
ea, iar cand a vazut ca aproape a daramat-o, s-a intors si o ajuta sa se
ridice.
-Esti in regula,
intreba baiatul putin uimit de reactia ei exagerata.
-Mda... reusi ea sa
ingane cu ochii in lacrimi si orgoliul ranit cand realiza ca totul fusese o
vedenie.
-N-am nimic... Eu
tocmai... mai bombani ea in timp ce se uita in jur si se pierde indata ce il
vazu pe indian deasupra prosopului lui Erin.
Erin, la fel de
lenesa, vazu pe sub borul palariei, umbra unor picioare si banui ca era sora
ei.
-Gata baita? Ce, e
prea rece apa?
Nu primeste nici un
raspuns, doar soarele care o orbeste pentru cateva momente cand indianul ii ia
palaria de pe ochi. Isi face mana palnie deasupra ochilor si ar fi vrut sa zica
ceva dar amuteste cand il vede. Vrea sa se ridice, dar el o culca la loc
pundandu-i o mana in piept. Deja mii de scenarii incepusera sa se deruleze in
mintea ei. Vroia sa tipe, dar ceva o tinea; nu era frica, era un fel de
respect. Cine era el ca sa-l respecte intr-atat de mult pana la lacrimi care
incepusera sa ii curca incet pe obraji? El isi plimba mana sa aspra in sus, pe
piept, pana la gat, si fara sa rosteasca vr-un cuvand o intreba unde e. Erin
intra in panica si instinctiv isi duse mana peste mana lui, dar nu apuca sa reactioneze
in vr-un fel, caci aude vocea mamei care striga la ea. Clipi o data si indianul
disparu. In locul lui aparura parintii ei, vadit ingrijorati.
-Cine era ala?,
intreba tatal, gata de razboi.
-Ce vroia?, intreba
si mama.
Erin inca nu-si
revenise; era pierduta si nu intelegea nimic.
-De ce plangi? Ce
ti-a facut?, intrebai iar mama, stergandu-i o lacrima.
Abia cand simti
atingera mamei sale reactiona si ii dadu peste maini, dar in secunda urmatoare
i le prinse si i le saruta.
-...scuze, mami, ma
speriasi... incerca ea sa zambeasca si isi sterse repede lacrimile.
-De ce plangeai?
insista femeia.
-Nu plangeam!!
replica Erin suparata...Transpiram...
Natasha ajunge la ei
intr-un suflet.
-Cine era ala? Ce
vroia? abia reusi sa ingane printre gafaieli.
-Of, Doamne! se
supara Erin aruncand cu palaria si pasi in afara prosopului, bombanind.
-Parca as fi un copil
mi...AUUU! Ce dracu... urla ea aruncandu-se inapoi pe prosop si trezinduse cu o
palma in cap de la mama ei.
-Ce-am facut? intreba
nedumerita, in timp ce isi freca piciorul.
-Nu injura, zambi
mama indulgent.
-Daca ma doare...
completa Erin si se apleca dupa ce o intepase. Ochii i se maresc de mirare si
bucurie, in timp ce ai Nataliei se umplu de teama, cand ridica din nisip un
corn al abundentei, identic cu cel al indianului.
-Ce super! se grabi
Erin sa il curete.
-Nu cred... ingana
Natasha, ar fi imposibil...
-Nu, asta e
imposibil, o intrerupse Erin si ii arata 2 pene de corb pe care le tinea in
mana.
-Ce?! De unde... de
unde le ai? intinse mana, dar Erin stranse repede pumnul.
-Ia-ti labele! Sunt
ale mele!
-Oh, your
precioussss... incerca Natasha sa glumeasca imitandu-l pe Smeagol din
"Stapanul inelelor" apoi continua sarcastic: macar lasa-ma sa le
ating si eu.
-Nu!
-Bine! Nu vroiam
decat sa vad daca...
-Daca ce? o indemna
Erin sa-si termine ideea.
-Nu, nimic, refuza
Natasha care nu-si mai putea lua gandul de la indian si incepe sa-si frece
umarul fara sa-si dea seama.
-Tu ce mai ai?
-Mm...?, realizand ce
facea se opreste brusc, Nu, nimic... nimic...
Dar incurajata de
privirea insistenta a surorii sale, continua ezitand:
-Cat de nebuna as
parea daca ti-as spune ca... un... indian m-a impuscat?
-Un indian?... Te-a
impuscat? Cu ce? Cu pistolul?
-Cu arcul, raspunse
Natasha sincer fara a detecta ironia din cuvintele surorii, decat dupa ce
aceasta izbucni in ras.
-Scuze...
-Ai dreptate, chiar
suna stupid, zambi si ea corupta de rasul lui Erin.
-La fel de stupid ca
si cand ti-as spune ca si eu am astea de la acelas indian, o intrerupse Erin si
apoi pleca spre apa lasand-o pe Natasha singura cu gandurile ei.
Ziua a continuat fara
alte intamplari ciudate. Noaptea, in camera de hotel, Natasha dormea profund,
pe cand Erin se foia de pe o parte pe alta, nervoasa, negasindu-si locul. Isi
trage patura peste cap, dar tocmai atunci i se pare ca ceva foarte rapid a
trecut prin fata ei. Arunca patura cat colo si priveste in intunericul gros,
asteptand. La un moment dat, din nou soarele o orbeste. Isi duce iar mainile la
ochi pana ce se obisnuieste cu lumina, apoi priveste uimita in jur: era pe
plaja pustie. Aude un croncanit de corb si priveste repede in sus, dar simte un
gol in stomac si apoi parcurge cu o viteza uluitoare plaja, marea, parca ar fi
zburat. De fapt asta si facea. Nu-si putea vedea corpul dar zbura peste plaja,
peste mare, pana ajunge intr-o padure, unde zborul ii este brusc intrerupt de o
impuscatura. Pierde contactul cu lumea - nu mai vede si nu mai simte nimic;
aude doar cum se rup repede multe crengute de copac. Speriata, se concentreaza
mai tare si reuseste sa deschida ochii pentru a vedea zeci de frunze cazand
peste ea si simte pamantul tare. Se ridica cu greu, dar nu are prea mult timp
de pierdut, caci aude un nechezat de cai si rasete. Fara sa faca vreo miscare
se trezeste intr-un tufis, spionand. Vede cum o trasura veche opreste in fata a
doi barbati imbracati in haine de epoca. Din trasura coboara un barbat foarte
elegant, cu un baston de aur pe care il folosea mai mult ca pe un accesoriu
decat ca pe o necesitate. Dupa el, este aruncat din trasura, indianul de pe
plaja. Erin tresare si incearca sa se ridice, dar forte ascunse o tin la
pamant. Dupa mai multe incercari energice, dar nereusite, de a se ridica,
renunta si priveste in continuare. Ii aude pe acei oamnei vorbind dar nu ii
intelege.
Corbul care a adus-o
aici isi face iar aparitia printr-un strigat. Erin se grabeste sa-l zareasca,
dar nu reuseste. Resemnata, isi indreapta iar privirea catre barbatii aceia si
ramane blocata: posesorul bastonului scoate o sabie din trupul indianului, pe
care o sterge dintr-o miscare cu o batista de matase, alba, pe care o arunca in
sila, apoi baga sabia in teaca si aceasta redevine bastonul aurit. Se urca cu
totii in trasura si pleaca, dar nu inainte de a-i mai adresa cateva cuvinte de
neinteles indianului. Abia acum Erin reuseste sa tasneasca din ascunzatoare si
se opreste deasupa indianului care se agata de ea.
-Fugi... fugi Keen
Ya... Vor sa atace satul... Trebuie sa se pregateasca... Du-te!...
Strigatul corbului o
ridica pe Erin in picioare si acestea porneste in fuga, dar alearga in directia
opusa celei indicate, desi incerca din rasputeri sa nu o faca.
-Keen Ya! Nu... du-te
si anunta... reusi sa mai strige indianul cu ultimele forte.
Erin fugea si prin
fata ochior incepura sa se deruleze imagini de razboi, imagini cu femei tipand,
copii plangand, colibe arzand si barbati incercand cu disperare sa tina piept
calaretilor care ii nimiceau. Lacrimi incep sa ii siroiasca pe obraji si se
impiedica. Cade cu fata in jos, dar in secunda urmatoare isi ridica ochii si ramane
fara glas:statea intinsa pe o patura de blana. Sare in genunchi, dar cineva o
atinge usor pe umar si o opreste. Un glas atat de cald si de familiar ii
vorbeste, dar ea nu-l poate intelege. Se intoarce sa-l priveasca si se
indragosteste pe loc: langa ea, in patura statea un superb barbat care ii
zambea si mai fermecator. Simtea ca il cunoaste, il simtea aproape, poate chiar
prea aproape; simtea dragoste, o dragostea atat de mare, care o sufoca. Se lasa
in voia sentimentelor si se pierde in ochii lui negrii. Cand erau atat d
aproape incat isi puteau simti respiratia unul celuilalt, sunt intrerupti cu
brutalitate de o bufnitura puternica. O a doua bufnitura il ridica pe barbat in
picioare, iar o a treia il scoate afara din cort.
Erin, mai mult
ingrijorata decat speriata, se ridica sa-l urmeze, dar un zgomot de geam spart
o face sa priveasca in toate partile. Cand isi ridica privirea spre varful
cortului, o mana gigantica coboara spre ea.
Glasul Natashei se
aude din toate partile:
-Erin! ...Erin...
Erin era intinsa in
pat si nu reactiona la strigatele surorii sale, asa ca o prinde de umeri si o
scutura bine.
-Eeeriiiiiiin....
Erin se trezeste
brusc si o loveste pe Natasha peste maini, indepartand-o, apoi contiua sa se
lupte cu aerul.
-Ce? ce-i?...
Unde-i?...
-Ho!
...hooooo!!...opreste-te! incerca Natasha sa o calmeze cautandu-i mainile prin
aer.
Simturile i se
dezmortira si Erin incepu sa realizeze unde era. Se uita in jur si apoi
continua calma, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, desi intelegea foarte
bine privirea nedumerita a Natashei.
-Ce e, ma? De ce nu
dormi?
Natasha ii arata
geamul balconului care fusese spart de vantul violent care inca batea afara.
Doua fulgere o fac pe Erin ca toata scena asta sa i se para una foarte
familiara dar nu intelegea de ce; realizase ca fusese totul doar un vis, dar
...ce vis? Simtea ca era vorba de ceva mai mult decat unsimplu vis trecator pe
care-l uiti indata ce te-ai trezit.
-Ei, s-acum ce facem?
intreba Natasha.
-Ce sa facem?... Nu
stiu... Ai fost la receptie sa anunti? Sa nu zica aia ca...
-Nu, n-am fost, o
intrerupse Natasha.
-Pai si ce mai
astepti? Spune-le sa ne dea o alta camera daca e! tipa Erin dupa ce Natasha
inchise usa in urma sa.
Incidentu dat uitarii
repede dupa ce fetele primira o noua camera, urmand ca de aceea sa se ocupe
cineva a doua zi de dimineata.
-Hai ca s-a mai
linistit afara, zise Erin bagandu-se usor in pat in timp ce privea afara.
-Aha...
-Culcarea, hai! Somn
usor! zise ea nerabdatoare sa inchida ochii, asteptand sa-i revina visul.
-Somn usor, raspunse
Natasha si se baga si ea in pat.
Sting lumina si
Natasha ramane cu ochii pe ceasul care arata ora 3. Ofteaza incet si ii asculta
in continuare ticaitul aproape enervant de ritmic. Se intoarce cu fata spre
tavan si ofteaza mai tare sperand ca Erin s-o auda si sa inceapa vreo discutie,
dar se pare ca Erin adormise deja. Mai astepta putin si simti o usoara
intepatura in umar. Duse mana si si-o retrase imediat cand simti ceva umed. Tot
bratul ii deveni din ce in ce mai greu la fel ca si respiratia ei ce ii trada
teama care o cuprinsese. Sare in picioare aproape plangand si vrea sa ajunga la
patul surorii sale, dar ramane, acolo, nemiscata, cand intunericul o invaluie
din toate partile. Nu-i placea noaptea, ii era frica de intuneric, si acum mai
mult ca oricand, era foarte speriata. Disperata, incearca sa gaseasca ceva prin
bezna, inaintand cu mare grija. Printre lacrimi reuseste sa zareasca o usa de
nuele. Se repede spre ea. O deschide brusc si paseste inauntru cerand ajutor.
Nu numai ca nu primeste nici un raspuns, dar mai mult, femeia si barbatul care
erau in acea camera par ca nici macar nu o vad.
Camera era cat se
poate de simpla: un paat de lemn cu o rogojina in loc de saltea, o masa patrata
si un taburet de lemn, dar totul era de o curatenie exemplara. Femeia statea
langa singura ferestruica din incapere, tragand cu ochiul afra prin rogojina ce
tinea loc de draperie, iar barbatul statea proptit de coltul mesei. Vorbeau si
nu ii intrerupe nimic, nici macar interventia Natashei.
-Doamne, nu mai
suport! Acum inteleg de ce nu-i vrea nimeni pe jegosii astia! spuse femeia
printre dinti, fara sa se miste de la geam.
Natasha se apropie
usor de ea si vru sa vorbeasca dar inainte sa apuce, barbatul replica pe un ton
cald:
-Si totusi jegosii
ne-au salvat.
-Ce?! Nu pot sa cred!
se repezi femeia si puncta ce avea de spus printr-o bataie nervoasa a palmelor
pe masa: N-eau SALVAT??
-Sa nu uitam ca daca
nu erau ei, acum am fi fost morti.
Natasha, pastrandu-si
pozitia in spatele femeii, o urmareste si acum cu cativa pasi nesiguri,
intinzand mana spre ea, in semn de ajutor. Dar, din nou nu este observata. Din
contra, femeia, in incercarea de a-si stapaninervii, se aseaza pe scaun si isi
prinde capul cu mainile.
-Si acum imi ceri sa
fiu... recunoscatoare? intreba ea pronuntand foarte cu greu cuvantul
"recunoscatoare".
-Nu. Iti cer decat sa
nu mai urasti asa mult, zise el parca cu un pic de compasiune, dar tresari cand
vazu reactia violenta a femeii.
-Esti mai mult decat
imposibil!! striga ea si se ridica trantind scaunul la pamant.
Natasha facu repede
doi pasi mai in spate altfel scaunul iar fi cazut pe picioare. Cand femeia se
intoarse pentru o secunda cu fata la ea, cauta repede un punct de sprijinsi il
gasi dupa alti cativa pasi, in peretele sin spatele sau: femeia nu era nimeni
alta decat... EA. Nu mai indrazni si nici nu mai putu deschide gura si continua
sa ii priveasca pe cei doi.
-Tu chiar ai uitat,
nu?! Unde erau parintii nostrii cand au murit? AICI!! continua la fel de
violent, dar apoi realiza ca vorbea prea tare si se mai domoleste. Face o pauza
pentru a asculta cu atentie in jur, apoi se uita pe geam si dupa ce se asigura
ca nu e nici un pericol, continua:
-Oricum nu mai
conteaza.
-Ce-ai mai facut
acum? o intreba barbatul, stiind ca era in stare de orice.
-Am trimes vorba
despre locatia noastra.
-Adica? intreba el
deloc surprins dar un pic dezamagit.
-Adica intr-un foarte
scurt timp aceste pamanturi vor apartine Americii, spuse ea foarte mandra, dar
este intrerupta de un glas de afara care il striga pe interlocutorul sau.
Nestiind despre ce
este vorba, amuteste imediat si il priveste cu ochi tematori pe barbatul care o
calma cu un gest. Se apropie de geam, apoi se linisti si el.
-Stai calma, nu-i
decat Mike. Vin imediat! spuse el si pleca inainte ca ea sa apuce sa zica vr-un
cuvant.
Pentru o secunda pare
ca o priveste pe Natasha care uitase de ce sau cum ajunsese acolo si statea
lipita de perete. Atentia le este atrasa amandorora de pasi care se aud de
dincolo de usa. Femeia se repede crezand ca s-a intors barbatul, dar inainte ca
ea sa apuce sa atinga usa, aceasta se deschide si in prag apare o indianca mai
batrana cu un copil de mana. Femeia face cativa pasi inapoi si incearca sa
zambeasca, tinand mainile pe piept pentru a-si domoli inima pe care o simtea
pana in gat.
-Doamne, ce m-ai
speriat! zambi ea.
-De ce, doamna?
intreba indianca, aveti vr-un motiv?
-Vr-un motiv? se
prefacu ea ca nu intelege.
-Vr-un motiv sa va
sperii, ii explica indianca, apoi continua pe un ton pe cat de calm pe atat de
grav:
-Stiti, doamna, daca
nu ati facut nimic rau, nu aveti nici un motiv sa va fie teama.
-Dar nu-mi este
teama...
-Atunci va sugerez sa
fugiti cat mai aveti timp, o tintui cu privirea, lasand-o sa inteleaga ca
auzise tot. Dar femeia se prefacu ca nu pricepe, sperand sa fi interpretat
gresit expresia.
-De ce?
-Astfel evitati sa
fiti linsata dupa ce voi spune ce am auzit.
Femeia ingheta si o
privi lung, apoi ochii ei isi pierdura orice urma de umanitate.
-Deci asta era
problema? Trageai cu urechea sau s-a intamplat pur si simplu sa ne auzi?
accentua ea cu putere "intamplat".
Indianca o privi la
fel de rece, apoi ii intoarse spatele, indreptandu-se catre usa. Femeia se
repezi si o bloca, punandu-se in fata usii si continua cu un calm umilitor:
-Ok, bine, uite cum
facem:tu ramai aici cu asta micu` si eu o sa va slavez p-amandoi... si pe tatal
lui...
-Nu, veni raspunsul
indiencei ca un tunet, apoi o impinse pe femeia care riposta si o impinge
inapoi cu toata puterea ei. Indianca se dezechilibra si cazu peste masa,
lovindu-se la cap. urma un moment de o tacere dura. Copill o privi pentru o
secunda, foarte nedumerit, apoi se napusti asupra indiencei; femeia il urma.
Natasha se apropie si
ea repede.
Sangele indiencei se
imprastia usor pe podeaua de lemn. Copilul o misca dar nu urma nici o reactie.
O triga si o scutura bine, dar, din nou, nu primi nici un raspuns. O privi cu o
ne mai vazuta ura pe femeia care incerca sa repare situatia:
-A fost un accident!
Doar ai vazut si tu... abia daca am atins-o...
-Nu!! tipa copilul.
Tu ai omorat-o! Criminalo!! continua copilul sa tipe si vru sa fuga, dar ea il
prinse de mana.
-Nu, pustiule, nu ai
priceput. Eu n-am omorat pe nimeni! Mamica ta a cazut pur si simplu si s-a
lovit la cap, asta-i tot! zise femeia cu aceeasi privire de geata. Copilul o
lovi si fugi spre usa. Femeia se repede la pat si scoate de dedesupt un pistol.
Natasha ii intelege intentiile si fuge sa o opreasca. Femeia trage si il
nimereste de 3 ori in spate. Cand Natasha se apleaca sa ii ia pistolul din
maini, aceasta dispare si ea cade in genunchi, langa pistol. Se uita uimita in
jur cautand-o pe femeie, dar da cu ochii de copil si se grabeste la el. Tocmai
cand ajunge langa el, o umbra din fata ii atrage atentia si o face sa priveasca
in sus pentru sa-l vedea pe indianul de pe plaja. Natasha, speriata, realizeaza
in ce situatie si afla si se pregateste sa explice ce se intamplase, dar pana
sa apuce sa deschida gura, indianul innebunit de furie, scoate arcul si trage.
In timp ce sageata se indrepta spre Natasha, ea mai poate vedea cum alti trei
barbati albi intra in camera si doi il imobilizeaza pe indian in timp ce unul
dintre ei vine sprea ea si totul devine negru.
Dupa o asemenea
noapte zbuciumata, Erin si Natasha erau ca niste zombi. Nici una nu vorbea
despre visul sau desi simteau ca ceva nu era in regula. Ajung pe plaja si se
opresc in dreptul unor sezlonguri. Isi intind prosoapele si Natasha se aseaza
in timp ce Erin ramane in picioare, nemiscata, privind in jos.
-Ce-i? o intreba
Natasha incercand sa vada ce o uimise intr-atat pe sora ei.
-Tu ai adus astea
aici? intreba Erin fara sa isi ia ochii de la cele doua pene de corb si cornul
abundntei din nisip.
-Ce alea? intreba iar
Natasha, fiindu-i prea lene sa se ridice, mai ales acum cand gasise cea mai
confortabila pozitie.
Erin le ridica si ,
in momentul acela, daca ai fi fost foarte atent, ai fi vazut cum intreaga
atmosfera se schimba, totul parca ar fi devenit mai inchis la culoare.
Ca sa nu isi tradeze
adevaratele sentimente, Natasha adopta un stil ironic si neimpresionat:
-Hei, poate-i un
semn. Poate vrea sa-l porti.
-Crezi? intreba Erin
sincer.
-Nu. De fapt fac doar
misto de tine, raspunse la fel de sincer, Natasha dar era deja prea tarziu:
ideea intrase in capul lui Erin.
-Poate ai dreptate!
zise Erin care parca cu auzise replica din inainte.
-"Poate am
dreptate"?... Hei! und' te duci? striga Natasha dupa Erin care pornise in
fuga spre o taraba din apropierea plajei.
-Nicaieri! Stai aici!
zise Erin pe masura ce se indeparta.
"Fata asta nu-i
normala" zambi Natasha in timp ce o urmarea cu privirea pe sora ei care
isi cumpara ceva apoi se intoarce victorioasa, cu cele trei obiecte agatate pe
o sfoara de piele intoarsa pe care si-o legase la gat.
-Ei, ce zici?
-Ca nu esti p-ale
tale, rase Natasha stupefiata.
-Stiu, dar d-aia ma
si iubesti, nu-i asa? rase si Erin.
-Da, dar tot nu esti
normala, sa sti asta.
-Mersi frumos. Da-mi
sta bine.
Natasha zambi in sens
de "daca tu zici", iar Erin continua foarte incantata:
-Vii sa-notam?
-Nu mersi, zise
Natasha in timp ce isi pune o bucata de hartie aparatoare pentru nas.
-OK, am plecat,
saluta Erin cu doua degete cand vazu ca nu era chip sa o faca pe sora ei sa o
urmeze.
-Au revoir! ii
raspunse lenes Natasha.
Erin se indrepta cu
pasi marunti si absolut fara nici o grija spre apa cand observa ca oamenii din
jur se transforma cand in tufisuri, cand revin la normal, cu fiecare pas pe
care il facea. Rade pentru ea si continua sa mearga. "Nati, e numai vina
ta! Am luat-o razna rau de tot..." isi zise ea razand si porni in fuga
sperand ca imaginea sa nu se mai schimbe. Picioarele ei atinsera apa, si dupa 3
pasi sari in apa. Isi deschise ochii si pe langa usturimea care o cuprinse pana
in maduva oaselor, o senzatie ciudata o facu sa se opreasca in loc. Privi in
jur si vazu cum algele marine se transformara intr-o clipita in ierburi,
pestii, cum era de asteptat, se imprastiara in toate partile, nispipul parca nu
se mai simtea asa fin la picioare si apa deveni mult mai inchisa la culoare.
Erin se amuza in sinea ei de efectele unei banale usturimi de ochi, efectele
apei sarate, cum se gandi ea in timp ce scoase o multime de bule pe gura, semn
ca trebuia sa iasa dupa aer. Iesi la suprafata apei, si fara sa dea prea multa
importanta mediului inconjurator, incepu sa innoate genul fluture, apoi se
scufunda din nou. Ceea ce semana a bufnitura o facu sa isi opreasca drumul spre
fundul apei. Asculta atenta. O alta bufnitura urma. Isi dadu seama ca atat timp
cat statea sub apa nu o sa poate intelege sunetele, si se grabi la suprafata.
Isi freca ochii pentru a elimina orice picatura de apa si ii deschise cu greu,
dar si cand ii deschise ii facu cat cepele: plaja nu mai existam in locul ei, o
multime de pomi verzi, tufisuri si arbusti completau peisajul. Erin se roti
repede. Nici urma de om, doar o cascada micuta completa majestuos tabloul
salbatic de o frumusete aproape mistica. Erin se mai invarti pe loc, cautand
disperata sa inteleaga e se intamplase. Se auzira din nou bufniturile care acum
iti puteai da seama foarte usor ca erau, de fapt, focuri de arma. Nu mai statu
pe ganduri si porni spre mal. Ajunsa, iesi din apa, si simti vantul neobisnuit
de bine pe tot corpul. Se privi in jos si se acoperi instantaneu cu mainile. Se
uita grabita in jur sperand ca nimeni nu o vede. Tocmai cand era pe punctul de
a se scufunda la loc, vede la cativa metrii de ea ceva ce pareau a fi haine.
Din doi pasi si trei miscari le ajunge si le ridica, dar ramane acolo,
privindu-le, privindu-le, uitand complet ca era goala: intr-o mana tinea o
vesta lunga si in cealalta niste pantaloni cu franjuri pe laturi. "Cum
Dumnezeului sa imbrac eu astea?" se intreba Erin, dar un tipat de femeie
si alte trei impuscaturi o facura sa gaseasca repede o solutie. Trase
pantalonii pe ea cu o viteza nemaivazuta, apoi vesta o puse parte peste parte,
asigurandu-se ca s-a acoperit foarte bine si se leaga cu o bucata mare de de
piele intoarsa, pe care o infasura de mai multe ori in jurul taliei, apoi porni
in fuga in directia tipetelor. Se opreste brusc cand vede o imagine unica in
viata ei de pana atunci: doi amerindieni ingenunchiasera doi barbati albi care
prezentau semne clare de lupta pe fata lor; alti patru amerindieni formasera un
cerc in jurul a trei barbati albi, pe care ii amenintau cu topoarele tinute in
amandoua mainile, alti doi tineau cutitele la gatul unui alt barbat si al unei
femei, pe care ii imobilizasera perfect, iar alti trei amerindieni, la fel de
amenintatori, ii priveau.
"Indieni...
Indieni americani!!!" zise Erin prea incantata sa isi dea seama ca era
destul de aproape incat sa fie auzita, asa ca se opresc cu totii. Vazandu-i
realiza si ea ca se afla in campul lor vizual si considera necesar sa struge la
ei.
-Hei, opriti-va chiar
acum! dar incantarea o cuprinde din nou cand realizeaza ca vorbise intr-o limba
straina ei, limba care se gandi ea ca nu putea fi alta decat indiana.
"Uau!!! Stiu si indiana!!", striga ea.
Dintre cei trei
amerindieni "spectatori", cel mai simpatic si cu un trup mai frumos
decat al lui Hercule, paru ca o recunoaste, si isi dadu ochii peste cap,
intreband plictisit:
-Ce vrei?
Erin il privi lung si
il studie din cap pana in picioare:arata intr-adevar superb, cu fata lui
perfecta, cu muschii lui perfect definiti, cu parul lui negru si lung care ii
atarna pe umeri exact atat cat sa se lase observat scorpionul tatuat pe jumatatea
superioara a spatelui.
"Misto..."
zambi Erin, insinuant.
-Deci, te putem ajuta
cu ceva? intreba barbatul destul de iritat de aceasta intrerupere fara nici un
scop.
-Umm...ce anume ai
impresia ca faci aici? intreba Erin incercand din rasputeri sa se mentina
serioasa.
-Tie ce ti se pare?
raspunse el la fel de iritat.
-Pai eu am o
imaginatie destul de bogata, asa ca mai bine explica-mi tu, zise Erin,
felicitandu-se in continuu in sinea sa pentru noile capacitati descoperite ,
dupa care continua foarte curajoasa:
-Da-le drumul!
Barbatul o priveste
un timp scurt, apo afiseaza un zambet pe cat de fermecator pe atat de
periculos, indreptandu-se spre ea, tintuindo cu arma.
-Si de ce ma rog? Ca
asa zici tu? intreba el privind-o fix in ochi.
Desi simtea ca ii
ingheata si ultimul firicel de sange care ii curgea prin vene, Erin pastreaza
un aer detasat, aproape indiferent, si il priveste cu o mare insolenta si
sfidare.
-Da, pentru ca asa
zic eu, zise ea fara sa il slabeasca din priviri nici macar o secunda.
Barbatul ramase un
pic surprins de curajul ei, stiind ca nu multi, chiar si dintre oamenii lui, ar
fi indrasnit sa il sfideze asa. Zambeste multumit si baga cutitul inapoi in
teaca.
-Ai noroc ca il
cunosc pe tatal tau, zise el indulgent.
-Ca altfel? intreba
la fel de sfidator Erin.
-Ca altfel as fi
crezut ca esti o tradatoare si as fi uitat ca nu esti decat o fata, ii raspunse
el cu o stralucire ciudata in ochi.
Erin nu se mai
deranjeaza sa ii raspunda si se multumi cu un "Uau!" acompaniat de
cel mai dulce zambet al ei; de fapt, cauta o replica, dar nu prea intelegea
contextul. Ar fi vrut sa se joace un pic cu el, considerand ca este, din nou,
decat un vis, dar femeia care era tinuta ostatica, profita de momentul de
neatentie si il loveste pe cel care o tinea, reusind astfel sa se elibereze dar
nu pentru mult timp, caci lovitura ei nu este destul de puternica si el o
prinde de par dupa numai doi pasi dezvaluidu-i fata in intregime: era femeia
din visul Natashei... cealalta Natasha. Erin insa nu stie asta si crede ca este
chiar sora ei, fapt pentru care se repede la barbatul cu care vorbise pana
atunci, ii scoate cutitul din teaca si il pune la gat. Desi o picatura de sange
ii colora lama, el ramase enervant de calm.
-Ce faci? intreba
oftand.
-Spune-le sa le dea
drumul! zise Erin care de data asta nu mai avea aerul gumet in voce.
-De ce? intreba el.
Erin isi pregatea un
raspuns, dar el nu o lasa si continua ceva mai viu.
-De ce ar trebui sa
faca asta? De ce ar trebui sa ne eliberam dusmanii?
-Dusmanii?... nu
intelese Erin.
-Da, dusmanii! Sti
tu... oamenii aia care iti fac rau, oamnii care ar face orice sa te stearga de
pe fata pamantului...
"Despre ce tot
vorbeste asta?" se gandi Erin, apoi isi aminti povestile pe care toata
lumea le stie despre indieni.
-A, da!! Asa e...
razboaiele dintre pieile rosii si fetele palide... uitasem...
-Uitasei?? o
intrerupse barbatul care incepea sa isi piarda rabdarea.
-Huh?... facu Erin
nedumerita, certandu-se apoi in sinea ei cand realiza ca vorbise cu voce tare.
-A, nu... continua
ea, vroiam sa zic ca...aa... daca ei sunt asa, nu trebuie sa fim si noi la fel,
nu? Adica trebuie sa le demonstram ca le suntem superiori..., se opri Erin
brusc ne mai putand sa asculte nici ea ce prostii indruga., iar barbatul ii
confirma:
-Superiori? Adica sa-i
lasam sa ne omoare?
-Nu... nu vor face
asta incerca ea sa salveze situatia.
-Si ce-i impiedica?
intreba el deja incercand sa isi pastreze calmul.
-Pai... uita-te la
ei! Arata ei a oameni rai? Chiar ii vezi facand asta?...
Comicul situatiei
facu ca exact in momentul acela prizonierii lor sa le arunce niste priviri
foarte reci, foarte rele, ca si cand ar fi asteptat cea mai mica clipa de
neatentie pentru a le putea lua viata si ultimului dintre ei. Erin bufneste in
ras, dar isi inghite pofta cand isi simte propiul prizonier ca ar vrea sa se
miste si apasa mai tare pe cutit, apoi continua un pic incurcata:
-Ma rog, acum sunt
speriati... nu... nu ne inteleg si nu vor altceva decat sa se apere... e
logic...
-Aha si presupun ca
TU ii poti face sa te inteleaga? zise el devenind din ce in ce mai nerabdator,
plus ca rana de la gat incepuse sa il deranjeze destul de mult.
-Da, pot! raspunse ea
sec.
-As sta sa continuam
mica noastra palavrageala, dar incepi sa ma calci pe nervi.
Stiind ca are la
dispozitie doar o fractiune de secunda, timp in care ea va incerca sa asimileze
cuvintele si astfel sa reactioneze, nu mai pierde nici o clipa, o prinde de
mana in care tinea cutitul, i-o rasuceste la spate, isi recupereaza arma si cu
un sut in fund o trimete, intinsa, la pamant. Toti oamenii lui incep sa rada
zgomotos. Erin nu putea permite asa ceva. Se ridica mai repede decat ajunsese
jos si se repede cu un pumn asupra barbatului pe care il face sa se dea doi
pasi in spate. Isi regreta instant gestul cand vede ditamai mana ridicandu-se
in aer, gata sa o loveasca, dar un glas puternic ca un tunet il opreste.
-Nu ai de gand sa
faci asta, nu, Sha'im? din spatele unui copac, iesi fara graba indianul care ii
aparuse lui Erin in vis si pe plaja in ziua aceea. Erin ar fi vrut sa vorbeasca
dar incepea sa inteleaga ca ceea ce se intampla era mai mult decat un vis.
-Nu e nici locul,
nici timpul pentru asa ceva. Si in mod cert nu e nici persoana potrivita,
continua indianul.
-Nu, bine-nteles ca
nu, raspunse barbatul, lasand bratul jos, dezamagit ca nu putu sa termie ceea
ce ar fi vrut sa inceapa.
Indianul se apropie
de prizonierii lui Sha'im si ii priveste cu atentie pe toti. Se opreste in fata
barbatului imobilizat cu arma la gat si ii spuse intr-o engleza impecabila:
-Cine sunteti?
Nu primi nici un
raspuns. Vzand-o ca o mare insulta si lipsa de respect, cel care il tinea, il
loveste facandu-l sa ingenuncheze in fata indianului, dara cesta nu este deloc
impresionat, ba din contra, si il ajuta sa se ridice, apoi continua la fel de
calm:
-Cine sunteti? Ce
doriti?
Intelegand ca nu are
incotro, barbatul ii raspunde, vorbind tare, clar si rar, dar fiind brusc
intrerupt cand incearca sa gesticuleze.
-Noi... noi nu vrem
sa... Ne-am ratacit... Ne-am pierdut caii... Am avut un accident...
Enervata de felul
englezului de a vorbi, Erin il intrerupe, in timp ce o elibereaza pe falsa
Natasha.
-Oh, pentru numele
lui Dumnezeu! Vorbeste normal ca te intelege perfect!zise Erin tot in engleza,
bucurandu-se ca o mai putea vorbi.
-Esti in regula?
intreba in timp ce ii aranja o suvita rebela care ii acoperea fata femeii.
-Da! raspunse aceasta
privind-o cu un mare dispret pe Erin, dar cand observa sprancenele impreunate
ale indianului, continua pe un aer mai bland:
-Atat cat se poate,
cel putin...
Indianul o privi fara
nici un cuvant pe Erin pana ce ii elibera pe toti, apoi ii spuse in limba lor,
placut impresionat:
-Keen Ya, nu stiam ca
poti vorbi in engleza.
-Nici eu, completa
Sha'im.
Erin ii privi o
secunda, asteptand vre un raspuns sau asteptand confirmarea ca ea era Keen Ya,
apoi spuse sfidator, mai mult la adresa lui Sha'im:
-Nu sti multe despre
mine.
-O sa am tot timpul
din lume sa le aflu, ii sopti el cand trecu pe langa ea pentru a ajunge la
oamenii lui.
Erin se roti
privindu-l, intrigata de raspunsul lui.
-Sha'im, ia-ti
oamenii si pleaca, le intrerupse indianul jocul.
-Poftim?? rabufni el.
Dar... Fie!... Cum vreti, renunta gandindu-se ca ar avea numai de pierdut in
urma unei dispute, apoi continua indiferent:
-Sper doar sa nu va
omoare in somn. Sa mergem, baieti! le facu semn oamenilor sai, care il urmara
fara nici o replica.
-Ne vedem diseara,
impaca indianul spiritele.
-Negresit! raspunse
Sha'im, aruncandu-i o privire extrem de multumita si victorioasa lui Erin, care
nu intelese despre ce era vorba. Ii mai privi o data pe englezii care se
grupasera, dupa care continua:
-O sa-ti para rau.
Astia nu sunt oameni de incredere...
-OK, pa-pa! il
intrerupse Erin facandu-i cu mana.
Indianul nu il scapa
din ochi pe Sha'im, fiind sigur ca ar fi vrut sa ii raspunda provocarii lui
Erin, dar din respect si mai mult din necesitate, nu o facu si prefera sa
plece, apoi revenii cu privirea asupra strainilor care inghetara imediat,
speriati parca el le-ar fi citit gandurile si ar fi vazut ce e inauntru.
-Acum putem vorbi, spuse
el. Ce s-a intamplat? Aveti nevoie de ajutor? intreba cu un glas ferm care lasa
sa se inteleaga ca ei erau cei nevoiasi si el avea puterea.
Ar fi fost stupid din
partea lor sa refuze ajutorul intru cat hoinareau prin padure de cateva zile,
provizii nu mai aveau, iar unul dintre ei era grav bolnav avand nevoie de
sustinere pentru a putea sta in picioare. Unul dintre ei, care parea cel mai de
treaba, indrazni sa ia cuvantul:
-Da, chiar am avea...
Daca ati putea...
-Sunteti bine veniti
atata timp cat aveti nevoie, spuse indianul, rece, facandu-le semn sa il
urmeze.
Ca si cand nu ar fi
inteles, englezul considera ca trebuie sa ii explice si sa il faca sa inteleaga
ca nu aveau intentii rele.
-Atat cat aveti
nevoie, isi intari indianul afirmatia, apoi porni la drum.
Englezii il privira
nestiind ce sa faca asa ca Erin le facu semn sa il urmeze. Pornira cu totii.
Dupa putin timp deja se puta zari satul. Erin incremeni: recunoscu satul din
visul ei care exact acum i se derula prin fata ochilor. Un violent ce paru adus
de strigatul unui corb se porni dintr-o data. Cu totii isi acoperira ochii, mai
putin Erin care parea in afara intregului tablou. Chiar era. Visul se derula
acum invers: corbul o trece padurea, peste mare si o opreste pe plaja
incarcata. Din toata multimea, doar doua persoane aveau chipuri: Natasha si
indianul. Amandoi se apropie de ea. Natasha ajunge prima si intande mana spre
ea. O prinde de brat si o scutura bine, apoi vorbeste, dar nu cu vocea ei, ci a
unui barbat:
-Ce are? Hei,
trezeste-te!...
Chipul Natashei este
inlocuit de chipul unuia dintre englezi, ceea ce o sperie pe Erin si o face sa
tipe, mai mult fara sa isi dea seama. Indianul se repede la strain, dar mult
prea tarziu. Erin intelesese acum ca intr-adevar nu visa, sau daca da, nu era
timpul sa se trezeasca. Nu stia daca sa se intristeze sau daca sa se bucure.
Intotdeauna ii placusera nativii americani si chiar se intrebase "cum ar
fi daca?". Nu mai are timp de gandit caci indianul o intrerupe luand-o cu
grija de mana.
-Keen Ya, ce e? O alta
viziune? intreba el calm, incercand parca sa nu o sperie.
Erin nu stiu ce sa ii
raspunda.
Cativa oameni din sat
i-au vazut venit si le ies in intampinare. Se opresc brusc cand vad de cine
erau acompaniati. Indianul le intelege privirile si le explica:
-Ei sunt... , ar fi
vrut sa le zica "fete palide", dar se abtine nu se stie din ce motiv,
...cineva care au nevoie de ajutor, si noi il vom da. Gasiti-le niste camere,
zambi el, gandindu-se la ceva, apoi se intorase catre englezoaica:
-Mi-e teama ca aici
n-o sa gasiti luxul cu care probabil sunteti obisnuiti...
O indianca il apuca
de umar in timp ce privea zambetul penibil de fals al femeii albe si ii
sopteste:
-Dar Yukari, astia nu
sunt...
-Ba da, dar stai fara
griji, o asigura el, apoi le facu semn sa o urmeze pe femeia lui. Duceti-va cu
ea!
Englezii se
conformara fara nici un cuvant, in timp ce Erin nu isi mai putea lua ochii de
la falsa Natasha careia i se citea sila in ochi ori de cate ori trecea pe langa
vr-un satean. Yukari o ia de mana si o trage dupa el pana intr-un cort.
In acelas timp, pe
plaja, Natasha se razgandi si se duce dupa sora ei in apa. O zareste de la
distanta si se amuza pe seama ei cand o vede cat de pierduta se uita in jur si
cum tresare de cate ori vr-un om trece pe langa ea. "Ce-o mai fi in capul
ei acum?" rase Natasha si stiga la ea. Numai ca Erin de aici nu era Erin.
Era adevarata Keen Ya, care era foarte bulversata si speriata de tot din jurul
ei. Cand o vede pe Natasha venid spre ea, se blocheaza si doua lacrimi ii
brazdeaza obrajii. Natasha ramane si ea uimita, iar cand vrea sa vorbeasca,Keen
ya o rupe la fuga.
-Ce dracu' a fost si
asta? se intreba Natasha urmarindo pe Keen Ya cum fugea mancand pamantul.
-Asteapta!!! fugi si
ea.
Cand se vazu
urmarita, Keen Ya mari viteza si cauta cu disperare unde sa se ascunda. Un loc
potrivit i se paru prima terasa care ii iesi in fata.Se napusti asupra primei
mese unde trei oameni isi serveau pranzul linistiti. Keen Ya ia cutitul din
mana unuia si il indreapta catre Natasha care se opreste brusc.
-Sa nu vi mai
aproape! zise ea, inlemnind cand se auzi vorbind engleza.
-Ce-i fata? Fu apa
otravita? intreba Natasha enervat de comportamentul celei pe care o credea sora
ei.
Vazand ca nimeni nu
face nici o miscare, Keen Ya lasa garda jos. Se astepta probabil ca toate
fetele palide de acolo sa sara in ajutorul Natashei, dar nimeni nu clinti nici
un muschi, preferand mai de graba sa stea ca la cinema.
-Hai, Erin, termina
cu prostiile si da-mi ala! zise Natasha, incercand sa se calmeze, dar inca fara
sa stie cum sa interpreteze reactia aceasta.
-Erin? intreba Keen
Ya.
-Da! Erin! Ce draci
ai fata? insista Natasha.
-Eu sunt ...Erin? mai
intreba o data Keen Ya.
Natasha ii icuviinta
si ea incepu sa rada fericita si sa repete intr-una "Erin, Erin".
Natasha o privea inmarmurita in timp ce ea incepu sa se indeparteze admirand
peisajul. Realizand ca toti oamenii de la mese o priveau ca pe o nebuna, Natsha
se simti obligata sa le explice ceva; le spuse ca totul fusese decat un numar,
ca ele erau actrite si repetau o scena, apoi pleca bolborosind in cautarea lui
Keen Ya.
In cort, Erin il
astepta pe indianul care plecase aprope imediat dupa ce o duse pe ea acolo.
Statea foarte emotionata si nu indraznea nici sa se miste; nu stia ce o astepta
si nu mai intelegea nimic. Se gandea intr-una la Natasha si la femeia care ii
semana, incerca sa isi dea seama daca ea e chiar acolo sau e totul aievea. Isi
roti ochii analizand interiorul si dadu peste o bugata de sticla ce servea
drept oglinda. Fara sa se miste, se privi lung, isi atinse usor fiecare
particica a fetei, cercetand daca i s-a schimbat ceva; ii placu in mod deosebit
parul lung pana la mijloc si zambi. Cand cineva crapa usa cortului si intra,
lumina ii atrase atentia si o facu sa priveasca intr-acolo. Inlemneste. Cel care
intrase era barbatul din visul ei, cel dintre paturile de blana - un tip tanar,
nu excesiv de bine facut, nici foarte inalt, dar extrem de atragator. El
zambeste timid cand vede privirea inmarmurita a lui Erin. Zambeste si ea cand
realiza ca se holba si il facea sa se simta stanjenit. Tocmai cand trage aer in
piept, gata sa vorbeasca, indianul de pe plaja, Yukari, intra si ii intinde
barbatului miste ierburi, mai mult pentru a intrerupe privirile celor doi pe
care stia foarte bine cum sa le interpreteze.
-Pune asta acolo,
Kumi.
Dar tineretea nu tine
apropae niciodata cont de sfaturile batranetii, si cazul de fata nu face
exceptie; Kumi nu intelege, sau poate doar ignora incercarile lui Yukari si
face ce i se spune insa fara a inceta sa se uite la ea.
-Te mai pot ajuta cu
ceva? intreba cand reusi, in sfarsit, sa isi dezlipeasca privirea de pe ea.
-Nu, poti pleca,
raspunse sec Yukari, dupa care lua un bol de lemn cu o vopsea rosie in el si se
aseza langa un mic foc mocnind, apoi o chema pe Erin langa el.
-Asta o sa te ajute
sa intelegi, ii spuse el in timp ce ii trasa o linie orizontala pe obraz.
Erin bufni in ras dar
si-l retinu cu toata puterea ei cand vazu privirea dojenitoare a lui Yukari,
care continua trasand o alta linie orizontala si pe celalalt obraz, apoi un
punct in frunte; rupse un manunchi din ierburile uscate de langa el si le
arunca peste carbunii incinsi care scot scanei si reprind focul ce se
oglindeste in ochii lui Erin. Ochii sai inceteaza sa mai clipeasca. Lumina
dispare incet-incet, pe masura ce focul se stingea; intunericul o cuprinde
numaidecat. Erin privea mirata in jur si dupa scurt timp realiza ca era in
camera de hotel. Sari in picioare si fugi la patul ei unde dormea cineva. Trage
patura si nu isi poate abtine mirarea, trezindo astfel pe Natasha care crezu ca
era Kenn Ya, si se ridica cu greu, frecandu-se la ochi:
-Ce faci? N-ai de
gand sa fugi iar, nu? Nu mai am putere sa vin dupa tine...
Cand o aude, Erin
tresare de bucurie si se inteparteaza de pat, lasand sa se vada si pe Keen Ya
care dormea nestngherita.Natasha se freaca cu inversunare la ochi, vrand sa
alunge visul, dar Erin intinde manaspre ea, gata sa se apropie cand Natasha
sare inapoi in pat.
-Nici sa nu te
gandesti! Ramai acolo!... striga in soapta.
-Nati, sunt eu,
Erin.... spuse ea trista.
-Da, vad!... Dublu
chiar!...
-Nu... Adica da...
Dar nu stiu ce se intampla...
-Eu stiu! De parca
nu-mi era de ajuns una, acum am doua tu!! Shuuuuuuuu! Dispari vis urat! facu
Natasha alungand ceva innexistent.
-Chiar asa de rau e?
zise Erin un pic dezamagita. Asculta-ma cu atentie! Iti jur ca nu visezi, iar
daca tu nu visezi, atunci nici eu si asta e cu adevarat ciudat...
-Zau? o intrerupse
Natasha.
-Asta d-aici... sunt
eu? Adica nu sunt eu... Eu sunt in locul ei... Ai observat ceva diferit la ea?
-Sigur, rase Natasha
fara sa-i vina a crede.
-Vorbesc serios!
striga Erin, suparata ...Ia, ssssst!....
-Ce-i? intreba
Natasha temator.
Nu mai primi nici un
raspuns caci Erin incepu sa vada totul in alb si negru si Natasha piere intr-un
fum gros, apoi aude vocea nervoasa a lui Yukari.
-Ti-am spus sa nu
lasi pe nimeni inauntru!...
Erin clipeste rapid
de cateva ori ca si cand i-ar fi intrat ceva in ochi, si revine in cort unde
Sha'im tocmai intra acompaniat de pustanul care avea datoria sa pazeasca si sa
se asigure ca nimeni nu ii va deranja.
-Am incercat sa-i
spun da' nu m-a ascultat... se apara copilul.
Yukari ii face semn
sa plece, apoi continua suparat, catre Sha'im:
-Si tu? Ce-i cu tine?
Nu sti ce se poate intampla daca... se opreste cand o vede pe Erin ca se
pregatea sa se ridice. O ia de mana si o ajuta, privind-o cercetator si putin
ingrijorat, ceea ce lui Erin i se pare cam deplasat.
-Multumesc dar nu era
ne...ce...sar... , se opri ea cand vazu ca Yukari nu o slabea din ochi. Isi
controleaza fata cu mana, apoi incearca sa destinda atmosfera zambind timid:
-Ce-i? Am muci pe
fata?
Yukari nu se astepta
la o astfel de intrebare caraghioasa si se chinui sa isi ascunda zambetul
adoptand o figura grava:
-Nu... n-ai nimic...
Cum te simti?
-Mai confuza decat niciodata,
dar in rest bine... raspunse ea sincer.
Yukari clatina din
cap si ii arunca priviri dojenitoare lui Sha'im care se prefacu ca nu le
observa.
-Pot sa plec daca nu
mai aveti nevoie de mine? intreba Erin nerabdatoare sa scape de privirile
insistente ale lui Sha'im.
-Da, sigur... ii
raspunse Yukari resemnat, apoi il invita pe Sha'im langa el.
Erin pleca, asa cum
zisese, mult mai confuza si convinsa ca ceva se intampla, dar in acelas timp
era pe punctul de a se resemna si ea si de a se bucura de schimbarea asta. Se
intoarse si ii privi pe cei doi, so ochii i se oprira asupra lui Sha'im. Se
pierdu admirandu-i spatele perfect drept si scorpionul care parea viu ori de
cate ori el facea vreo miscare. Ca barbat, nu era chiar genul ei, dar ce-i
frumos si lui Dumnezeu ii place... Cateva ganduri nebunesti o facura sa
zambeasca vinovat. Dar pana aici cu ele caci Yukari o observa si dupa ce ii
ordona din priviri sa plece, trase usa si se inchisera inauntru, asa ca Erin se
intoarse la ale ei si isi vazu in continuare de drum.
Cel putin incerca;
dupa doi pasi se cocneste de unul dintre englezi, care iesise la o plimbare
nevinovata prin sat.Erin il privi repede, in ansamblu, fara sa fie prea
impresionata de ochii lui albastrii care pareau destul de sinceri, ca si fata
lui moale, dar totusi privirea sa o irita.
-Oho... ai grija!
zise George prinzand-o usor de umeri.
-Da, mersi, replica
ea deranjata. Ce te uiti asa la mine? intreba cand vazu ca
era imposibil de
scapat din privirile lui.
Nu primi nici un
raspuns si nici nu il facu sa inceteze asa ca se hotari sa il
enerveze si ea.
-Sti, chiar auzisem
despre voi... albii...
-Ce? zambi el crezand
ca e ceva de bine.
-Ca ati fi toti niste
mari prosti, spuse ea sec.
George nu se astepta
la raspunsul acesta si nu stiu ce replica sa ii dea; inca
incerca sa inteleaga
ce facuse de o suparase asa rau. Erin l-ar fi lasat acolo
sa rumege in liniste
afirmatia, dar se hotari sa afle adevaratul motiv pentru
care venisera ei
aici. Stiind ca nu va obtine nimic in felul in care incepuse,
schimba foaia:
-OK, uite, imi pare
rau... ii ceru cu un gest numele care nu intarzie sa apara.
-George.
-... George... , facu
o pauza pentru a rade in sinea ei de numele acesta pe
care il considera cel
mai urat nume posibil, apoi continua, ...George, imi pare
rau ca te-am luat
asa, dar ai putea inceta sa te mai holbezi la mine?
-Imi... pare rau...,
spuse realizand si el ce facea.
-Asa, zambi ea dupa
ce George isi muta privirea spre padurea si muntii care o
inconjurau,
admirandu-i sincer.
-Frumos, nu-i asa? intreba
Erin urmarindu-i privirea.
El incuviinta apoi se
intoarse catre ea:
-Vorbesti foarte bine
engleza. Cum se face? Ai intalnit multi englezi?
Erin il invita la o
plimbare, din priviri. El o urma si isi continuara discutia
admirand
imprejurimile.
-Nu prea, clatina ea
din cap.Majoritatea renunta cand vad piscurile alea
inalte. ...Ceea ce ma
face sa nu imi pot abtine o intrebare: cum "v-ati
pierdut" voi
tocmai p-aici?
George intelese
foarte bine intrbarea si ceva il facu sa se simta obligat cu o
explicatie pe care
insa incerca sa o evite.
-Nu semeni deloc cu
femeile de aici, stii?
-Da, pai ce sa-i
faci? Viata e plina de surprize. Deci, raspunsul meu? nu il
lasa ea sa se
eschiveze.
George zambi incurcat
si isi cauta cuvintele pentru cateva momente.
-Calatoream spre
vest, dincolo de munti, incepu el aratand in directia
respectiva, dar am
fost pradati... de doua ori...
Erin se incrunta si
el completa repede:
-Nu, nu de voi!...
Erau albi...
Urma o pauza scurta,
apoi contiua:
-Ma rog, in cele din
urma am ramas decat cu caii si nu stiu pe ce carare am
apucat si ne-am
trezit ratacind prin padurea asta... Un accident ne-a obligat
sa-i impuscam si de
cateva zile hoineream de bezmetici pana cand ne-ai salvat
tu...
Erin o observa cu
coada ochiului pe englezoaica, care imediat ce ii vede, se ia
dupa ei, asa ca il
intrerupse pe George in momentul in care fu sigura ca ii poate auzi si ea:
-Ce te face sa crezi
ca v-am salvat? Poate ca avem nevoie de ceva sacrificii
umane...
George tacu imediat,
iar femeia nu se lasa impresionata de aceasta "poveste de adormit
copiii" cum o numi in gand, si il prinse de mana, impingand-o pe Erin.
-Si tu cine ai mai
fi? Marele sef sau ce? Nu crezi ca esti cam bagacioasa,
domnisorico?
Eri zambi indulgent,
ceea ce o enerva si mai mult pe femeie.
-Si tu? Ce trebuie sa
ii dai atatea explicatii? se ratoi ea la George.
-Tasha..., incerca el
sa o opreasca inainte de a apuca sa spuna cine stie ce
prostie pe care sa o
regrete mai tarziu.
Erin o priveste adanc
in ochi si o striga pe nume. Tasha o priveste cu dispret
dar Erin nu mai
astepta replica si le facu "pa-pa" apoi se indeparta
agale, ignorand cu
desavarsire orice comentariu. Pentru ca nu era atenta pe
unde mergea, se
ciocneste iarasi de cineva. Vrea sa ii adreseze cateva ocari dar cand isi ridica
privirea, il vede pe Kumi si se calmeaza instant.
-Au, scuze!
-Nu-i nimic, zise el
bland si o urma, apoi o intreba nerabdator, Deci, cum a
fost?
-Ce sa fie? intreba
ea fara sa ii inteleaga privirea.
-Cu viziunea! Ce-ai
vazut?
-Cu ce aia? A....
da.... Pai, cam nimic, ca m-au intrerupt.
Toata lumea stia ca
atunci cand intrai in transa nu trebuia sa fii cu nici un
chip deranjat si Kumi
se cutremura un pic, dar nu mai comenta pentru ca simti
intentia lui Erin de
a evita aceasta discutie. Facura o pauza in care il urmarira pe unul dintre
englezi pana ce acesta intra intr-o coliba.
-E adevarat? intreba
el fara sa isi ia ochii de la coliba.
-Ce?
-Ca tu i-ai adus
aici.
-Da, raspunse ea sec.
-De ce?
-De ce nu? il
intrerupse ea.
Yukari iesi din cort
si o cauta din priviri pe Erin. Clatina suparat din cap
cand o vazu in
compania lui Kumi si se uita cu coada ochiului la Sha'im care statea nemiscat
in cort. Rasufla linistit ca nu a vazut-o si el si o striga. Erin nu ii
raspunse pentru ca uita deja ca ea era Keen Ya si oricum il considera mai mult
un sunet de decor.
-Esti certata cu
tatal tau? o intreba Kumi cand vazu ca ea nu schita nici o miscare, desi se
auzea destul de clar cand Yukari o striga.
-Cu cine? se mira ea
si ii urmari privirea. Ramase cu gura deschisa cand il vazu pe
"tata".
"El e tatal
meu?" intreba ea fara sa isi dea seama ca vorbea, nu gandea.
-Poftim?... intreba
mirat Kumi.
-Nu, nimic. Nu ma lua
in seama, zise ea pe masura ce se indeparta.
Se opreste in fata
lui Yukari care o prinde de mana si o trage in cort. Sha'im ii priveste
victorios, acea privire pe care Erin deja incepuse sa o urasca. Se aseza in
fata lui fara sa ii adreseze vr-un cuvant, prefacandu-se ca nu era catusi de
putin deranjata de prezenta lui. Dar nu tinu mult figura caci afla in curand de
ce fusese chemata si pricepu in sfarsit ce era cu privirea lui Sha'im.
-Keen Ya, incepu
Yukari, am vorbit si am hotarat ca nunta sa...
Cand aude cuvantul
"nunta", Erin simte cum i se ridica parul de pe ceafa si sare in
picioare, tipand:
-Ho! Ho! Hoooo!...
Nunta? Ce nunta? A cui?! intreba ea ignorandul total pe Sha'im.
Sha'im nu este deloc
impresionat de reactia, dar Yukari, da. Acesta nu era un comportament demn de
fata lui. Se ridica si el foarte suparat ca fusese facut de ras tocmai in fata
lui Sha'im, care putea avea cea mai dezgustatoare privire cand se dovedea ca
avea dreptate, si o prinde de brat abtinandu-se sa nu tipe cat il tineau
plamanii:
-Keen Ya, ce-nseamna
asta?! Te porti ca un copil! Inceteaza chiar acum!
Nici in ruptul
capului Erin nu vru nici in ruptul capului sa il asculte si incerca sa plece,
de fapt ar fi reusit daca Yukari nu o tinea bine. Sha'im se ridica fara graba.
-Credeam ca totul era
pregatit.
-Chiar era! rabufni
Yukari mai mult in interior.
-Nu vreau sa te
fortez, Yukari, dar avem nevoie de ceva oficial daca nu vrei ca
razboiul sa
izbugneasca din nou, zise Sha'im calm, apasand pe "oficial".
Erin abia ce se mai
calmase, cand o ia de la capat. Se elibereaza din stramtoarea lui Yukari si
avand in gand sa fuga cu prima ocazie, se aseza in dreptul usii.
-Stati asa! Nunta!
Razboi! Ce nunta depinde de un razboi? Ce razboi depinde de
o nunta?! intreba
Erin incercand sa sensibilizeze in vr-un fel cele doua statui
de piatra din fata
ei.
-Keen Ya, sa
nu-ndraznesti... zise Yukari printre dinti.
-Vezi, exact d-asta
nu trebuie sa discuti afaceri cu femeile, replica sfidator
Sha'im.
-Acum sunt o
afacere?! il strapunse ea cu privirea pe Yukari care incepuse deja
sa fiarba.
-Gandeste-te bine,
Yukari! Maine dimineata va veni tatal meu sa discutati. Ii
spui atunci ce ati
hotarat.
Yukari nu ii mai putu
raspunde; nu isi gasea cuvintele pentru a sterge o astfel
de rusine. Daca ar fi
fost dupa el, nici nu s-ar mai fi deranjat sa il mai caute, dar viata tuturor
depindea de asta; erau prea putini ca sa treaca prin doua razboaie
singuri. Stia ca ii
cerea un sacrificiu mult prea mare, dar se consola cu gandul ca era pentru
binele tuturor; in plus luptase prea mult pentru statutul lui si nu se putea
impiedica de capriciile unei femei. Pentru a nu ii da o satisfactie si mai
mare, astepta pana ce Sha'im iesi, apoi o prinse de mana pe Erin si fara nici
un alt advertisment, o tranti la pamant cu o singura palma; nu ii lasa timp de
a reactiona si o ridica zdruncinand-o zdravan.
-Cum indrasnesti sa
imi faci asta?! racni el.
Erin fiind luata prin
surprindere, nu apuca sa faca ceva, nici macar nu apuca sa inteleaga ce tocmai
se intamplase; il privea pur si simplu cu ochii mari, nedumeriti.
Yukari se mai calma
cand ii vazu privirea pierduta, si continua pe un ton dur:
-Ce-nseamna asta? Ai
fost d-acord!! Un lider nu se schimba dupa o zi pe alta!! ... Iti imaginezi ca
daca esti fiica mea poti sa faci ce vrei?! Te crezi mai importanta decat
oamenii tai? Nu esti!! ... o priveste iar si cand ii vazu ochii inlacrimati se
mai domoli.
-Asta e viata
noastra, Keen Ya, continua el. Noi nu alegem... nu avem cum... nu
avem voie. Noi ii
conducem pe ei. Facem totul pentru ei! ...chiar si sacrificii.
Imi pare rau, dar te
vei casatorii cu Sha'im peste doua apusuri.
Erin era prea nervoasa
ca sa mai vorbeasca; il privea fix si isi repeta itr-una
in sinea ei
"Stai calma, stai calma, stai calma". Era pentru prima data cand
cineva o lovise; lacrimile ii disparusera si in locul lor aparu o privire
taioasa. Dupa ce Yukari termina de vorbit, isi retrase bratul din mana lui si
fara nici un alt cuvant iesi din cort, lasandu-l sa o priveasca, uimit.
Se razbuna pe o
sarmana piatra pe care o lovi cu putere si o trimese la cativa metrii, exact in
dreptul unuia dintre englezi pe care ea, insa, nu il observa; era prea ocupata
cu bombanitul.
-"Crezi ca daca
esti fiica mea" il imita in batjocura. Sunt fiica unui mare rahat!
"Nu esti mai importanta decat oamenii tai"... Ba ete ca sunt! ,
striga ea sub privirile nedumerite ale trecatorilor, si ajunse din cativa pasi
la capatul satului. Se roti pe loc incercand sa isi dea seama care era cortul
ei, dar nu reusi.
Englezul pe care
aproape il lovise cu piatra era cel care fusese tinut cu arma
la gat, cel care se
luptase cel mai aprig cu oamenii lui Sha'im. Avea niste
ochi albastrii
intepatori, era vesnic aranjat de parca atunci l-ai fiscos din
cutie si incerca
intotdeauna sa aiba aerul unui om superior, crezandu-se un
lord. Fizicul il
ajuta destul de bine, dar i se citea rautatea pe chip. Dupa ce
piatra se oprise dincolo
de el, se indrepta glont spre Erin pe care o gaseste
vorbind singura, si o
intreba usor batjocoritor:
-Chestia asta o
faceti toti sau numai tu?
-Numai eu. De ce, te
deranjeaza? raspunse Erin enervata de interventia lui.
In acest timp, Tasha,
care fusese la o mica plimbare prin padure, ii zareste de
la departare.
Cunoscandu-l prea bine vrea sa vada pana unde ajunge si de data
aceasta, asa ca
decise sa nu ii deranjeze, ci sa se mentina la distanta.
"Of,
Frank", zambi ea si se apropie de ai, atat cat sa ii auda, asigurandu-se
insa ca nu o vad.
-Nu, chiar deloc, ii
raspunse Frannk lui Erin, privind-o cu pofta. Stii, mi va
imaginam altfel. Mult
mai primitivi..., continua el fara sa ii scada pofta.
-Esti aici decat de-o
zi. Mai da-ne timp, ii raspunse Erin sec, fara sa il
priveasca.
-Oh, sarcasm...,
zambi el multumit. Imi place, o mangaie usor pe fata, ceea ce
o facu pe Erin sa
arunce flacari din priviri.
-Nu semeni cu femeile
de p-aici, stii?
-Mi s-a mai spus, ii
raspunse rece, dandu-i mana la o parte. Mai ai si altceva
sa imi spui? Nu?
Bun!... , spuse ea cand nu primi nici un raspuns. Incerca sa
plece, dar dupa numai
un pas, Frank o apuca de brat si din doua miscari o lipi
de unul din copacii
de langa ei. Erin, deloc miscata, statu cuminte acolo, fara
sa incerce absolut
nimi, si zise plictisita:
-Nu-mi spune, acum o
sa-mi arati cat esti de barbat.
Frank pregateste un
raspuns, dar nu mai apuca sa il dea, caci erin il surprinde
si inverseaza
rolurile: acum el statea proptit de copac si ea il tinea acolo, cu
o mana de gat.
-De ce tii mortis sa
ma faci sa regret? Crezi ca dupa ce v-am salvat imi e greu
sa va si infund?
Frank o prinse de
mana, dar decat atat apuca sa faca, caci Erin il linisti cu o
lovitura sub centura,
apoi il lasa sa ingenuncheze in fata ei. Il apuca de par,
se apleca pana la el
si ii sopti la ureche:
-Ma dezamagiti,
domnule. Ar trebui sa stiti mai bine ca nu trebuie sa ataci pe
un pamant strain. Nu
se stie niciodata peste ce puteti da.
Prea nervos sa ii mai
raspunda, Frank o lasa sa se piarda dupa tufisurile ce
duceau in padure.
Loveste cu pumnul in paman, apoi se ridica nervos.
Tasha considera ca e
momentul sa iasa din ascunzatoare si se repede sa il
ajute. Sperand ca
totusi poate nu a vazut ce s-a intamplat, evita raspunsul la
intrebarea ei, dar ii
spune ca deja nu mai suporta.
-Ce nu mai suporti,
il intrerupse ea, locul sau oamenii? intreba insinuant.
Frank intelese ca,
din pacate, vazuse totul si se gandi ca nu are rost sa o
minta.
-Ei bine, asta se
poate aranja... destul de repede, daca ma gandesc bine,
raspunse Tasha, cu o
sclipire in ochi.
-Ce vrei sa spui?
intreba el, in timp ce se indreptau spre coliba lui.
-Lasa-ma pe mine sa
ma ocup de asta. Tu doar asigura-te ca nu esti... ca nu VOM
fi vazuti ca o
amenintare pentru ei. Poti sa faci asta? intreba ea privindu-l cu
siretenie.
El ii raspunse cu un
sarut, pe care ea nu il gasi tocmai placut, dar nu il
respinse.
Erin orbecaia prin
padurea prea deasa care nu permitea lunii sa lumineze deloc."Ce naiba o fi
in capul meu?" se certa in sinea ei. "Singura in padure!
Noaptea!!" continua ea. Un sunet sinistru o facu sa se opreasca brusc - un
lup flamand isi chema haita la ospat. Inlemni. Nu stia ce sa faca, nu fusese
niciodata in aceasta situatie; ea era fata de oras; vazuse padurea decat in
filme sau poze, cat despre lupi... Solutia salvatoare vine odata cu strigatul
corbului care trece exact pe deasupra capului ei si o tranteste in fund, dupa
ce ii raspunde si ea cu un tipat si o injuratura. Il urmareste cu privirea si
mult mai in fata vede o luminita mica. Frica o face sa porneasca intr-acolo si
in cateva clipe ajunge destul de aproape ca sa vada un mic foc si pe Kumi langa
el. Focul ii lumina fata intr-un mod fermecator chipul extrem de concentrat,
dar inexplicabil de relaxat. Erin zambeste si se apropie
cu pasti inceti. Il
priveste cum impleteste trei panglici de piele intoarsa cu
doua pene de corb si
un corn al abundentei.
Tresare si isi duce
mana la gat: nu mai avea colierul pe care si-l confectionase pe plaja.
-Buna!, se aseaza
langa el.
Kumi ii zambeste
timid.
-Ce faci? intreba ea
, dar imediat zambi incurcata cand realiza ca intrebarea
nu isi avea rostul...
doar il privea ce facea.
Kumi zambeste si
leaga ultimul nod.
-Pentru cine e?
intreba ea timid, fara sa isi ia mana de la gat.
-Pentru nimeni anume,
se grabi el sa spuna, incurcat, ca si cand l-ar fi prins
in flagrant.
-Atunci... poti sa
mi-l dai mie?
-S... sigur, rasunse
Kumi rosind.
Fara alte cuvinte
care ar fi fost de prisos oricum, Erin isi ridica parul
intr-o coada si
astepta cateva momente pana ce Kumi prinse curaj si intelese ca astepta sa il
puna el la gat. Acum se facuse atat de liniste incat isi puteau auzi inimile
unul altuia. Lumina focului palpaia jucausa pe gatul ei lasand sa se vada
pielea perfecta, catifelata. Nu rezista vrajii si Kumi se trezeste mangaind-o
usor, coborand catre umeri. Emotia se intensifica cu fiecare centimetru
parcurs. Trupurile lor incepura sa se miste aproape involuntar, fara sa mai
tina seama si de mintea care incerca sa traga semnale de alarma. Se privesc in
ochi si Erin are acelas sentiment de pace totala ca in visul ei. Fara ca macar
sa clipeasca se apropie tot mai mult, pana isi simt respiratia. Buzele abia
apuca sa se atinga, tremurande, constiente ca sunt vrajite si ca nimic nu le-ar
mai putea desparti odata ce au apucat sa se uneasca. Insa vraja este sfasiata
in mod brutal de strigatul violent al corbului care ii face sa revina cu
picioarele pe pamant si ii
desparte. Din spatele
unui tufis se aud zgomote si o silueta apare. Sha'im, inarmat cu un topor isi
face mana palnie pentru a vedea mai bine la deopartare.
-Cine-i acolo?
intreba pe un ton asurzitor. Se apropie si se opreste brusc cand ii vedem
incercand totusi din rasputeri sa nu isi arate furia care il cuprinsese.
-Ce faceti voi doi
aici? Singuri..., intreba calm dar apasat.
Intelegandu-i foarte
bine insinuarea, Erin ii raspunde ironic, stiind ca asta il va infuria si mai
tare, si, in cazul in care nu ii vazuse, ii va da ea motive sa ii banuie.
-Insomnia asta, ce
sa-i faci?
Sha'im credee ca nu
ii da satisfactia sa il vada nervos si raspunde pe un ton cat putu de calm, dar
Erin ii observa venele de la tample zvacnindu-i si zambi usor.
-Nu poti sa dormi?
zise el. Nici eu. Ma gandesc cu nerabdare la momentul in care vei fi A MEA, ii
zambi satisfacut si vru sa faca un pas mai in fata pentru a ajunge mai aproape
de ea, dar ea pasi in spate.
-Mda, si eu, raspunse
ea ironic dupa care se intoarse pe calcaie si se pregateste de plecare.
-Keen ya? o
intrerupse Sha'im.
-Da, Maria Ta? ii
raspunse ea fara a se intoarce catre el.
-Unde te duci?
-Acasa. De ce? ii
repezi ea un raspuns, cam deranjata de intrebare.
-Atunci...
Simti ca ceva nu era
in regula si se intoarse totusi sa il priveasca si bine a facut, caci el ridica
mana si ii arata directia opusa.
-...pe acolo ar
trebui sa te duci, zambi Sha'im bucuros ca avusese inca un motiv sa isi arate
superioritatea.
Erin nu se misca,
neavand incredere in el si isi arunca ochii la Kumi care ii incuviinta din
priviri. Nu zise nimic; schimba directia si se pierdu in intunericul padurii,
cu inima mai mica decat un purice.
Cum dispare din raza
lor vizuala, Sha'im isi infipse mana in gatul lui Kumi si il lipi de un copac.
-Ai grija ce faci! Nu
s-a nascut inca omul care sa ma faca pe mine de ras! Nici tu, nici ea!
S-a-nteles? marai Sha'im printre dinti.
Ar fi vrut sa ii dea
o lectie chiar atunci, dar stia ca asta ar insemna adio nunta, adio unire, adio
trib.
Kumi il loveste peste
mana pentru a se elibera.
-Daca nu-ti poti tine
femeia langa tine, nu-i problema mea! replica curajos Kumi.
Sha'im il loveste cu
un pumn care il tranteste instant la pamant, spumegand de furie. Kumi se ridica
cu o iutenie iesita din comun si isi sterge firicelul de sange din coltul
gurii, apoi se repede sa ii inapoieze lovitura. La el isa nu are acelas efect,
de fapt nu are nici un efect, intru cat Sha'im nici macar nu se clinteste, asa
ca nu mai asteapta nici un raspuns si face o intoarcere de 90 de grade, apoi o
rupe la fuga; Sha/im porneste dupa el. Dupa ce se indeparteaza destul de foc,
cat sa nu mai aiba vizibilitate atat de buna, Kumi evita in ultimul moment un
copac pe care insa Sha'im il incaseaza din plin. Auzind bubuitura, Kumi se
opreste sperand ca acesta lovitura ar fi fost de ajuns pentru a-l calma, dar se
insela; Sha'im tocmai se ridica, mai greu, dar se ridica. Nu poate rezista
pozitiei mult prea tentante si ii arcuieste un sut in posterior, trantindu-l
inapoi cu nasul in tarana, apoi fiind constient ca daca apuca sa se ridice il
linseaza, fuge fara sa se mai uite inapoi, pierzandu-se in noapte.
In acelas timp, Erin
inainta cu un pas pe minut pana ce ajunge intr-un luminis micut si astfel
reuseste sa vada si ea imprejurimile. Era chiar frumos felul in care lun facea
frunzele sa luceasca. Ramane sa mai priveasca un pic, profitand ca toata lumea
trebuia sa intre la culcare si astfel ii va fi fost mult mai usor sa gaseasca
cortul gol - cortul ei.
Dintr-un tufish se
aude un zgomot. Erin ofteaza si se grabeste pana acolo, crezand ca e tot Sha'im
care o urmareste. Nu apuca sa se apropie de tot, caci un iepuras micut o
zbugheste afara si aproape o impiedica, fugind exact printre picioarele ei. Nu
are timp nici macar sa gandeasca; in clipa in care revine la pozitia normala,
cineva o ia de par si o tranteste la pamant.
Nu se pierde cu firea
si cat ai clipi, sare inapoi in picioare si cu o lovitura scurta, il opreste pe
John, un alt american, care se indrepta spre ea cu cine stie ce intentii. Il
vede apoi si pe Frank care se apropia ca o felina. Se freaca la cap in semn de
"Of, Doamne!" si isi pune mainile in sold, incercand sa para deloc
speriata si foarte impasibila.
-Of, Dumnezeule, cat
mai ai de gand sa ma enervezi?
-Stai linistita,
iubire, ca te aranjam noi sa nu mai enervezi tu pe nimeni, ii raspunse Frank pe
un ton libidinos.
-Aha, inteleg... Si,
ce? Ti-a fost frica sa vii singur sau l-ai luat sa-i dai lectii? intreba ea
curajoasa, dara fara sa mai fie atenta si la John care o prinde in brate, pe la
spate, si Frank o apuca de gat.
-Nu te pune cu mine
fetito! Nu sti cine sunt sau de ce sunt in stare! vorbi el printre dinti,
studiind-o bine.
-Nu, domnule,
dumneavoastra faceti o mare gresala subestimandu-ma!
Nu isi termina bine
fraza si John simti o lovitura ascutita in partea de mijloc a corpului si ii da
drumul. Avand experienta faptului deja indeplinit, Frank se grabeste sa isi ia
mainile de pe ea si o tranteste inapoi in tarana,crezand ca, probabil, va mai
avea timp sa faca ceva. Se insala amarnic, caci Erin observa in cadere ca avea
un cutit la brau, asa ca nici nu ajunge bine jos, ca se si repede ca un taur in
picioarele lui Frank, trantindu-l la pamant. Ii ia cutitul si il calareste,
tinadu-l acolo, cu cutitul la gat. Frank incearca sa se miste , dar Erin apasa
mai bine pe cutit; incearca sa ajunga la buzunar, dar ea apasa pana iese sange,
un firicel subtire ce se scurge direct pe pamant si il potoleste. John nu stia
ce sa mai faca; desi era un ditamai omul de 1.90 metrii, era cam slabut si cam
fricos, asa ca prefera sa stea si sa analizeze urmatoarele posibile miscari.
-Haideti sa ne jucam
frumos, spuse Erin dupa ce se asigura ca nici unul dintre ei nu va incerca
nimic. Ii priveste cu dispret apoi ofteaza.
-Ce ma fac, mai, eu
cu voi? da din cap tataind, apoi il priveste adanc in ochi pe Frank: Aveti o
saptamana sa dispareti d-aici.
-Si daca nu? incerca
Frank sa para nonsalant.
-Presupun ca esti
destul de istet sa te prinzi.
Un alt zgomot
dintr-un tufis o face pe Erin sa isi piarda concentrarea pentru un moment si sa
isi ia ochii de la ei. Exact asta astepta Frank. O loveste peste mana si o
impinge jos de pe el; sare in picioare si o porneste la fuga fara a se mai uite
in urma, decat ii striga lui John sa faca si el acelas lucru. Insa Erin nu avea
de gand sa ii lase sa scape cu una, cu doua; nu mai pierde timp pretios si din
trei pasi ii sare lui Frank in spate, trantindu-l inapoi la pamant. Il intoarce
cu fata in sus si il calareste din nou, de data asta apasand bine pe cutit
pentru a se asigura ca nu mai indrasneste sa faca vreo ala miscare.
-Ba nu, John, stai!
ii ordona ea calm dar impunator. Asta ma rog, daca tii la tac-tu catusi de
putin, adauga ea zeflemitor.
-Nu... nu e tatal
meu... raspunse John fara sa perceapa ironia din glasul ei, pe care insa Frank
o simti mai ceva ca pe un cutit in beregata.
-Mai taci dracului,
idiotule, si du-te odata! racni el atat cat putu caci fiecare cuvant il facea
sa simta cum lama ii patrundea tot mai adanc brazdandu-i pielea si patruzandu-i
incet dar sigur carnea.
-Si unde o sa te
duci, ha, Johnny? il intrerupse Erin. Sa ceri ajutoare? Si ce o sa le spui? il
involburara cuvintele sale pe sarmanul John care incepuse deja sa regrete ca
venise cu Frank; incepu sa se balbaie si nu reusi sa lege nici un cuvant corect
articulat pentru ca era si el constient ca cel mai intelept lucru in momentul
de fata eta sa taca si sa indure.
Lui Frank nu ii prea
venea sa se resemneze, dar nici el nu are ce face si ramane tintuit la pamant,
facandu-si tot felil de scenarii pentru o evadare.
Erin tocmai se
pregatea sa arunce o alta replica taioasa, cand se suceste un pic si simte o
impunsatura in coapsa. Zambeste si il priveste ferm pe Frank caruia ii
straluceau ochii crezand ca a gasit solutia.
-Domnule Frank, mi se
pare mie sau situatia asta chiar va place? intreba ea cu o privire jucausa.
-Nu te flata singura!
raspunse el nervos ca parca ii citise gandurile.
Erin intinde mana
libera catre pantalonii lui Frank, fara a-l scapa din priviri o secunda, si
dupa ce isi plimba mana de-a lungul curelei, scoate un pistol.
-Ma si miram, zise
Erin zambind in timp ce trage cu degetul mare piedica si indreapta pistolul
spre John care face ochii mari si inlemneste.
-Ce... ce faci? reusi
John sa se balbaie.
"Nici eu nu sunt
prea sigura" ii raspunse Erin in gand, apoi ii facu semn sa isi dea
pantalonii jos.
-Ce?!... incerca John
sa zambeasca, crezand ca nu a inteles bine. Doar nu vrei sa-mi dau jos...
Erin il intrerupse
aproband din cap. Frank ar fi vrut sa zica ceva dar ii era frica ca nu cumva
situatia sa iasa de sub control, asa ca il privi resemnat pe John care isi lasa
pantalonii in vine, bombanind.
-Mda, nici o minune
aici, zise Erin fara sa isi poate abtie un zambet rautacios. Multumesc frumos,
domnule! Acum fiti cuminte si stati asa doua momente. Cat despre dumneavoastra,
domnule... isi indrepta privirea catre Frank.
-Ce e, vrei sa-mi dau
si eu nadragii jos? zise Frank facand tot posibilul sa para ironic.
-Nu mersi, domnule.
Eu daca vreau ceva actiune nu trebuie sa oblig, si nici dumneavoastra nu o veti
mai face.
Ironia din ochii lui
Frank disparu cand simti cutitul trecand de curea si oprindu-se "acolo".
Erin il privea drept in ochi si ridica dintr-o data cutitul pe care il infipse
cu sete in mana lui care atarna pe pamant si in urmatoarea fractiune de secunda
fu in picioare zbughid-o la fuga.
Tipatul lui Frank
parca il trezi si pe John care isi ridica pantalonii si se grabi sa il ajute pe
Frank caruia parca ii era frica sa se atinga de cutitul deja rosu. John se
repezi sa il scoata, dar nu apuca nici macar sa il atinga.
-Ia mana, idiotule!!
Du-te dupa ea, nu mai sta ca bou'!! racni Frank. Dac-ajunge-n sat am dat de
dracu! continua el si capatand curaj de la furia care il cuprinse, isi scoase
cutitul dintr-o singura miscare cu un tipat si o injuratura, apoi porni si el
in urmarirea lui Erin care fugea mancand pamantul. Cu toate acestea, insa, fuga
nu era tocmai punctul ei forte si John reusi sa o ajunga. Intinse mana si reusi
decat sa o atinga pe umar, desi intentia lui era sa o prinda, dar nu reuseste
caci Erin schimba brusc directia si el, ne mai avand punct de sprijin, musca
din pamant, intinzandu-se cat era de lat. Frank ii ghiceste traiectoria si se
repede in directia respectiva facand-o pe Erin sa puna o frana brusca cand ii
apare in fata. Ca sa nu se ciocneasca, se lasa in jos si cade in genunchi,
alunecand printre picioarele lui. Se ridica cat mai iute dar si Frank e destul
de rapid si o prinde cu o mana de par si cu cealalta de brat pe care i-l
suceste la spate, sperand sa o imobilizeze. Ar fi trebuit sa se invete pana
acum ca astfel de chestii nu tineau la ea si se vede nevoit sa o arunce iar la
pamant, dar nu o mai lasa sa scape si se arunca peste ea. O prinde de o mana,
dar de cealalta nu mai reuseste, caci ea se zbatea din toate puterile, si de
cate ori reusea sa ii imobilizeze o mana ea si-o elibera pe cealalta. Reuseste
sa dea mai tare din picioare si il loveste in punctul sensibil, eliberandu-se
dar numai pentru un moment pentru ca Frank era hotarat sa nu o lase sa scape. O
prinde de picior, dar intamplarea, sau destinul, il face sa foloseasca tocmai
mana ranita si cand strange pumnul urla de durere si ii da drumul. Erin nu
pierde timpul si se taraste cu spatele dand din picioare si facand mult praf
care ii ataca ochii lui Frank, impiedicandu-l.
John ajunse si el in
fata lui Erin care nu apucase sa se ridica inca si ii face semn cu mana sa se
opreasca. Fiind luat prin surprindere, el chiar se opreste si asteapta pana ce
Erin sare in picioare si se controleaza frenetic cautand pistolul pe care il
pusese la brau; nu il gaseste si il cauta disperata din priviri. Il ocheste
inaintea lui Frank, exact langa el. Nu mai sta sa isi imagineze ce s-ar fi
putut intampla, ci porneste la fuga. Initial Frank nu ii intelege reactia,
decat dupa ce vede arma langa el. O ridica, si desi are un impuls groaznic sa
apese tragaciul, se abtine in ultima secunda cand lumina lunii scoate la iveala
satul. Erin, de fericire ca a nimerit drumul cel bun, nu se mai uita pe unde
fuge si se loveste violent de Kumi pe care nu il observase si peste care cade,
rostogolindu-se de cateva ori. Ea ramana intinsa la pamant, privind luna,
incercand sa isi potoleasca inima si sa inteleaga ce tocmai se intamplase;
statea linistita acum ca se stia in sat si stia ca un singur tipat ar fi fost
de ajuns. Kumi ii intinse mana si o ridica.
-Keen Ya, ce faci?
Esti bine?... intreba el urmarind-o nedumerit in timp ce ea se uita discret
dupa Frank a carui silueta o vede si el in spatele unor tufisuri. Asteapta
putin pana ce acesta dispare inapoi in padure, apoi o prinde de umeri
cercetandu-i chipul prafuit.
-Ce se-ntampla? Ai
probleme? o intreba sincer ingrijorat si imbujorat de sangele care incepuse sa
ii fiarba.
-Probleme?... Nu...
Nu... chiar deloc, nu se chinui Erin sa ascunda, dar totusi nega, vrand sa nu
se mai amestece nimeni.
-Nu, nu. Decat ma
jucam si eu prin padure, continua ea.
-De-a ce?! se mira
Kumi de un raspuns asa copilaresc, care de fapt ii confirma banuielile.
-De-a calutul, zise
Erin cu o sinceritate care il dezarma, lasandu-l cu gura deschisa. Se indrepta
cu pasi vioi spre un cort si cand sa intre, Kumi ii atrase atentia reglandu-si
vocea, ceea ce o facu sa se opreasca si sa il priveasca. El ii indica alt cort.
Studia bine cortul si pe el, apoi decise ca poate avea incredere, si intra in
cortul indicat.
Kumi isi intoarse
privirea spre padure cand auzi pasi din spatele lui.
Frank si John veneau
calm, vrand sa lase impresia unei plimbari. Dar chiar si un ochi neantrenat
putea vedea praful de pe hainele lor si jacheta de pe mana lui Frank, pe care o
tinea suspect de incordata.
-E totul in regula,
domnilor? ii opri Kumi.
Frank ar fi vrut sa
ii raspunda in alt fel, dara afisa o grimasa in loc de un zambet cum ar fi
vrut.
-Da, da multumim,
raspunse repede si plecara spre coliba lui.
Kumi ii priveste pana
ce inchid usa, apoi se repede la cortul lui Erin.
Erin intrase in cort
si lua o pauza. Cerceta tot in viteza. Era curat, exact asa cum il lasase Kenn
Ya. Avea un aer usor familiar dar era cu adevarat nou pentru ea. Ar fi vrut sa
se aseze, dar nu stiu unde, parca nu ii venea sa stea pe bucata de piele de pe
jos, pe "animalul ala mort" cum ii zise ea. Vazu undeva un teanc
ordonat de blanuri. Il despacheta - erau niste paturi sau cel putin asa
considera ea. Le intinse frumos pe jos, oprind numai una pe care o folosi drept
plapuma. Se baga in patul nou facut, dar ceva nu o lasa sa stea comod. Se
ridica si cerceta iar imprejurimile pentru a afla cauza discomfortului. Se
gandi ca probabil era din cauza evenimentelor recente; isi duse mainile pentru
a isi freca umerii care o cam dureau si intelese de ce nu se simtea ea bine in
pat. Cauta cu privirea ceva si il vazu intr-un colt - o camasuta din panza
topita, scurta, foarte usoara si transparenta care parca o chema. O inhata si
in cateva clipe era gata instalata in pat, scufundandu-se in blana moale a
paturilor si bucurandu-se de delicatetea camasii. Tocmai atunci glasul lui Kumi
se aude de dincolo de usa:
-Keen Ya, pot sa
intru?
-Da, dar vezi ca sunt
dezbracata, rase ea acoperindu-se cu patura pana la varful nasului si astepta.
Nimic. Se ridica in fund si asculta cu atentie afara. Nu auzi nimic dar totusi
il invita inauntru pe o voce mai slaba, gandindu-se totusi sa nu se faca de ras
daca el chiar nu ar mai fi fost acolo. Kumi isi aduna toate fortele de parca
urma sa sa se intalneasca cu Marele Alb, si intra fara sa isi ia ochii de la
podea. Vede paturile pe jos si roseste apoi isi ridica ochii catre Erin care
statea in genunchi, dezvelita, in lumina unei lumanari micute care acum era mai
mult un morman de ceara racita, adunata intr-un castron. Lumina ii scotea
foarte bine formele in evidenta si Kumi inmarmuri in fata frumusetii ei. Zambi
incurcata si trase patura pana la mijloc, apoi zise cald.
-Vroiai sa-mi spui
ceva?
-Nu... adica da...,
se balbai el certandu-se cu sine, incercand sa se convinga sa nu o mai
priveasca in felul acela. Aaa... dupa ce ai plecat acolo, afara..., continua
el, ...i-am vazut pe strainii aia..., reusi in sfarsit sa spuna, apoi
ingenunche langa ea. Keen Ya, daca ai probleme, te rog spune-mi!
-Multumesc frumos dar
nu am nevoie de ajutor, raspunse Erin rece, cand se gandi la Frank.
-Keen Ya, vreau sa
sti ca... daca vr-unul din fetele alea palide indrasneste sa se atinga de tine,
sunt in stare de orice... se intrerupse el pierzandu-se in ochii ei
stralucitori.
Stia sigur ca ii
auzise numele pana acum, dar nu si-l putea aduce aminte. Intelegea ca el
astepta un raspuns, dar nu stia cum sa inceapa.
-K... Kumi? se trezi
spunand si rusinata ii urmari reactia care nu aparu si se felicita ca nimerise
numele, asa ca nu o mai lungeste si continua:
-Kumi, te rog sa nu
te legi de ei. N-am nici o problema si nici ei cu mine, minti Erin. Dar... tie
de ce iti pasa asa de mult?
Crezand ca a facut o
prostie, vraja se rupe si Kumi pleca rusinat ochii in pamant. Erin intelese
ceea ce spera si ea, si ii apuca barbia intre doua degete, il privi in ochi,
apoi fara nici un alt cuvant il saruta usor. El nu indrasni sa faca nimic, dar
Erin ii simti buzele tremurandu-i de placere. Nu vru sa intreaca masura si il
lasa sa se multumeasca doar cu atat tocmai cand sarmanul se topise de tot. Ii
atinge cu degetul buzele care ii incepusera sa arda si observa vanataia din
coltul gurii.
-Ce-ai patit? ucise
ea iarasi momentul magic.
-Se pare ca
logodnicul tau nu ma prea place, se trezi Kumi vorbind, dar regreta imediat
cand o vazu pe Erin sarind ca arsa.
-Lasul! Animalul
ala!... Of! Dac-ai... se aprinse ea mai repede ca fitilul unei dinamite, dar se
opri cand vazu privirea pierduta a lui Kumi, pe care initial nu o intelese. Mai
facu doi pasi la stanga si la dreapta, fara sa mai vorbeasca, decat urmarind
privirea lui care se misca o data cu ea. Isi aminti ca era imbracata prea sumar
si se arunca inapoi in patura, trezindu-l si pe Kumi la realitate.
-Dac-ai sti cat de
mult il urasc!, continua Erin fara sa il priveasca. Auzi tu la el
"afacere"! Of, Doamne, daca as putea, numai dac-as putea as...
zambetul lui Kumi o opri.
-Ce e? intreba
rusinata.
-Habar n-aveam de
fata asta a ta, raspunse Kumi privind-o cu admiratie sincera.
-Care din ele?, glumi
ea usor incurcata.
-Nu stiu... Asta...
Intotdeauna te-am vazut altfel... Mereu ai facut ce ti s-a spus... ce vroia
tatal tau, se corecta el. Nu stiam de partea asta rebela si... nu speram sa
raspunzi sentimentelor mele, zambi el dar isi inghitii fericirea cand o vazu pe
Erin incruntandu-se.
-Iarta-ma, nu vroiam
sa..., se grabi el sa isi repare gresala.
Nu stia nici ea de ce
dar nu il lasa sa plece cand el se ridica; il opri tinadu-l de mana. Ar fi vrut
sa ii zica ceva, dar nu stia ce. Probabil ca intr-adevar noaptea nu era cel mai
bun sfetnic pentru ei, caci tot ce simtea ea in momentul acela era o nevoie si
o dorinta arzatoare sa il acopere cu sarutari. Se gandi ca nu are ce pierde si
ii atinse usor buzele care acum trecusera de stadiul tremuratului, erau sigure
si preiau controlul.
Frank intra ca o
furtuna in coliba lui, urmat de John. Arunca dintr-o miscare toate canile de pe
masa si isi dezveleste mana pe care o studiaza cu atentie. O injura cu tot
sufletul, apoi isi varsa nervii pe singurul om de langa el pe care il trimese
dupa apa pentru a ramane singur sa se planga in liniste. Dupa putin timp, John
revine cu un castron, acompaniat de Tasha, care se grabi la el.
-Frank, ce
s-a-ntamplat? Cine ti-a facut asta?
-Nimic! Nimeni! ii
arunca el priviri de foc lui John ca o adusese si pe ea, iar el ridica din
umeri resemnat.
-Sigur, si asta a
aparut din neant? insista Tasha apoi le observa hainele prafuite. ...V-ati
batut?
-Nu... se grabi John
sa ascunda.
-Da! raspunse prea
nervos Frank.
-De ce? Intre voi?...
intreba ea sperand sa primesca un raspuns pozitiv sau cel putin unul care sa nu
ii naruie planurile.
-Nu, unul cu altul, o
lua Frank peste picior.
Tasha ii dadu drumul
mainii pe care o spala cu grija, si o tranteste in apa facandu-l sa urle.
-Ei, atunci
ajutati-va intre voi "unul cu altul"! zise ea suparata si se ridica
sa plece.
-Nu, iubito, stai! o
opri Frank prinzand-o de mana, dar lasand-o imediat ce durerea ii traversa
bratul pana in adancul creierului.
-Ce ati patit? se
lasa ea induplecata si reveni la oblojirea ranii.
Frank il priveste in
ochi pentru o secunda pe John, apoi incepe sa povesteasca o intamplare total
neadevarata, pe un ton de victima. Cand Tasha auzi ca au fost atacati in
padure, sari de pe scaun, lovindu-l iar pe Frank care de data asta isi abtinu
tipatul.
-Ti-am zis eu!! O sa
ne omoare-n somn!! striga Tasha ingrozita.
-Sssst!.... o opri
Frank cu un semn. Nu erau astia! Altii...
-Nu conteaza, izbucni
ea si mai rau. Sunt toti niste salbatici!! D-abea astept sa scapam de ei!...
John facu ochii mari,
cunoscand-o foarte bine, stiind ca niciodata nu vorbea fara sa aiba ceva
pregatit si ca era in stare de orice cand vroia sa faca rau cuiva. Isi dadu si
ea seama ca lansase porumbelul, dar nu se chinui prea mult sa indrepte
situatia; se multumi sa il ia pe John de maneca si sa il invite afara, pentru a
ramane singura cu iubitul ei.
-Ce ai facut? o
intreba Frank dupa ce ea inchise usa.
-Doar ti-am promis
ceva, nu? zimbi ea malitios.
Frank nu ii raspunse
nestiind exact la ce se referea, asa ca asteapta tot de la ea raspunsul.
-Ti-am promis ca o sa
eliberez pamantul de jigodiile astea, nu?
Frank o privi si
parca nu ii venea sa creada si nu intelegea unde avea loc atata vulgaritate si
ura intr-o femeie asa de finuta precum Tasha. Nu o intrerupse; prefera sa o
asculte si asa afla ca cel mai apropiat oras de locul acela era exact in spatele
muntilor, la doua-trei zile de mers, conform satenilor.
-Si pentru asta,
spuse ea legand ultimul nod la bandajul lui Frank, i-am trimes pe Jake si
George sa vada despre ce oras e vorba si sa-i lase vorba generalului Marquette,
si, cine stie, cu ajutorul lui Dumnezeu..., isi lasa ea necompletata fraza
tocmai pentru a face loc interpretarilor.
"Nu cred ca
Dumnezeu are de-a face aici" gandi Frank care incepuse sa suspecteze ca
ratacirea lor prin aceste locuri nu fusese chiar atat de intamplatoare. Nu putea
spune ca era uimit, doar o stia; i se paru totusi prea ciudat rapiditatea de
care daduse dovada.
-Si cand o sa vada ca
din sase am ramas doar patru? incerca el sa gaseasca un cusur planului.
-Nu cred c-or sa
observe, si daca da, nu vom sti nimic de ei cum nici ceilalti nu au nici cea
mai vaga idee, gasi ea repede rezolvarea.
-Si daca or sa fie
atacati pe drum? nu se lasa el.
-Sa speram ca nu vor
fi!, raspunse ea iritata de neincrederea lui.
Frank zambi multumit
ca reusise sa o scoata din sarite si o saruta pasional, apoi se trantira pe
pat.
In cort, Erin si Kumi
nu trecusera inca la fapte marete, dar nici mult nu mai aveau; nu se puteau
dezlipi unul de celalalt, dar nici nu vroiau. Nechezatul unui cal ii face
totusi sa isi schimbe planurile. Afara, Jake si George, calare pe cei mai
frumosi doi armasari, incercau sa fuga din sat cat mai in liniste posibil, insa
nu reusesc. Cum trece pe langa cort, calul pe care se afla George se priponeste
in dreptul lui si necheaza de doua ori. Jake nu statu sa vada ce are, pentru ca
stia ca orice zgomot, oricat de mic, ar fi insemnat dezastru, asa ca da bice si
se pierde in intuneric tocmai cand Erin si Kumi ies. George intelege ca nu mai
are ce face si ca fuga nu ar fi fost indicata in acel moment si isi pregateste
repede un discurs. Kumi priveste in zare spre Jake pe care Erin insa nu apuca
sa il observe; ea il priveste pe George parandu-i rau ca a avut incredere in el
mai devreme.
-Buna seara,
domnule..., incepu ea si ii ceru din nou numele cu un semn.
-George..., raspunse
el usor ca si cand nu ar fi vrut sa se auda.
Calul, cand il vazu
pe Kumi isi apleca botul in mainile lui si ramase acolo, in timp ce el il
mangaia duios, felicitandu-l parca pentru fapta buna pe care o facuse. George
incremeni si se boscorodea in gand , sperand totusi sa nu fie cum se gandea el,
desi era mai mult decat evident. Erin intelese si ea miscarea animalului, asa
ca decise ca era timpul sa il ia la descusut pe domnul George caruia incepusera
deja sa i se vada cativa stropi de sudoare pe fruntea lata si brazdata de
dungulite fine care se uneau deasupra nasului.
-Incotro, domnule
Geo?
-Nicaieri... Ma
plimbam si eu... admiram..., vorbi George incercand sa para calm.
-Calare? il
intrerupse Erin.
George nu mai apuca
sa raspunda caci privirea lui Kumi il ingheta pe loc.
-De unde ai calul
asta? intreba el fara sa il slabeasca macar o secunda din ochi.
-De... d-acolo,
raspunse George aratand cu un deget tremurand spre grajdul indienilor.
Erin clatina din cap,
speriindu-l si mai rau pe George care auzise nenumarate legende despre indieni
si caii lor, sau mai bine zis despre hotii cailor lor. "Si din toti numai
p-asta puteai sa-l alegi" rase Erin in sinea ei fiindu-i un pic de mila de
nepriceprerea si nenorocul lui. Dar, spre surprinderea tuturor, Kumi isi pastreaza
calmul.
-Vezi tu, asta e
calul meu si in afar' de mine, nimeni altcineva nu-l va mai calari, asa ca...
Nu e nevoie sa mai
zica altceva; George sare din spinarea calului cerandu-si scuze dar fericit ca
inca mai traia. Kumi incaleca si ii lasa pe amandoi acolo, cu gura cascata.
"Parasita pentru
un cal" se gandi Erin si zambi probabil chiar ar fi detaliat imaginea daca
nu ar fi fost intrerupta de George care se simtea dator sa o faca sa inteleaga
ca nu era nici un pericol si el chiar iesise decat la o plimbare nevinovata.
-Fermecator, nu?
incepu el.
-Poftim? se mira Erin
neintelegand schimbarea brusca de atitudine.
-Natura. E
fermecatoare. Sunteti atat de aproape incat o puteti simti. Acum inteleg de ce
o respectati asa... Chiar si Frank a ramas uimit de frumusetea...
-Frank? se hotari
Erin sa afle unde vroia sa ajunga cu discursul acesta.
-Da, tipul ala blond
cu ochii albastrii, mare...
-Toti sunteti blonzi
cu ochii albastrii, ii taia ea fraza. Te referi cumva la... vru sa zica
"bou" dar opta pentru "taur", ...la taurul ala cu fata aia
rea? Cam atat de inalt si cam asa de gras? intreba ea desi nu era gras, asa ii
placea ei sa ii zica intrucat era mai bine facut decat toti celilalti englezi.
-Da, cred ca vorbim
de aceeasi persoana, dar eu n-as folosi tocmai apelativul "taur", o
completa George.
-Nici eu, zambi Erin
multumita ca i-a aflat numele. Si cartita aia inalta? continua ea.
-Cred ca te referi la
John, rase el de corespodentele animalice pe care le gasi chiar potrivite.
-Si gagica? ...Adica
fata... se corecta ea cand vazu mirarea din ochii lui George.
-Tasha? Sau
domnisoara Taylor cum ii place sa i se spuna... E de fapt sora mea..., zambi el
cu indulgenta. Ce-i cu ea?
-Si tu? Esti si tu
rasist? il surprinse Erin cu intrebarea.
-Poftim? se inneca George
cu aer. Nu sunt rasist. Nici ea. Doar ca am trecut prin experiente neplacute,
atata tot.
-Cu oameni ca noi?
cauta Erin un motiv pentru ura pe care o simtea din partea Tashei la adresa a
tot ceea ce insemna indian.
-Da, raspunse el.
Cand eram mai mici... parintii nostrii au fost omorati... exact prin padurile
astea... se opri Gerge cand realiza ce povestea.
-Imi pare rau, ii
spuse Erin cu sinceritate.
-Nu mai conteaza
acum.
-Poate pentru tine,
il intrerupse ea, apoi continua dupa o pauza. Si... acum care-i planul ei?
Intrebarea veni ca un
fulger pentru sarmanul George care nu reusi sa raspunda, in mare parte si
pentru ca el nu stia chiar toate amanuntele, dar tacerea lui o facu pe Erin sa
inteleaga ca intr-adevar ceva nu era in ordine. Vrea sa isi continue
interogatoriul dar Kumi revine langa ea. George profita de momentul de respiro
si se retrage imediat, fara sa ii mai dea lui Erin posibilitatea de a-l mai
opri.
-Ce e? intreba ea
suparata ca il pierduse pe George.
-Keen Ya, cred ca
avem o problema! ii facu semn sa il urmeze pana la ea in cort unde se aseza
langa lumanarea pe care o reaprinse. Si cum ziceam, continua el, m-am dus sa
vad daca mai lipseste vr-un cal cand l-am vazut pe... incearca sa isi
aminteasca numele iar Erin il ajuta, ... pe George ala, eu am mai vazut pe inca
altcineva care a fugit in padure, ceea ce mi s-a parut ciudat, fiindca noi nu
obisnuim sa calarim noaptea; am crezut ca poate e iubitul tau si a venit iar sa
ne spioneze, dar dupa ce l-am dus pe Inima de Foc... calul meu, explica el cand
Erin facu ochii mari si intrebatori.
-Inima de Foc? zambi
ea.
-Da, raspunse sincer,
fara sa ii inteleaga zambetul.
-Bine, bine, asa si?
De ce avem probleme? ii aminti ea.
-A, da! Cineva a
furat un cal si se indreapta cine stie unde cu cine stie ce scop si nu am un
sentiment bun in legatura cu asta, zise Kumi dintr-o suflare.
Erin ii impartasi
sentimentul si ii povesti ce tocmai aflase de la George dar lasa de-o parte
incidentul cu Frank. Din motive necunoscute hotarara sa nu alarmeze intreg
satul, dar sa aiba mare atentie in preajma strainilor, sa ii tina sub stricta
supraveghere si la urmatorul cel mai mic lucru suspect, sa ia atitudine. Din
cauza sentimentelor pe care le avea in preajma lui Kumi, Erin uita de visul ei
cu moartea lui Yukari si atacul satului, care ar fi fost vitale, poate chiar
motivul pentru care se afla ea aici. Nici nu simt cand trece timpul, si
dimineata ii prinde tot impreuna. Cativa pasi adormiti il fac pe Kumi sa
ciuleasca bine urechile si sa priveasca afara. Se stramba cand vede lumina si
isi ia la revedere de la Erin care nu il lasa sa plece; il prinde de maneca, il
saruta apoi il impinge afara. Lumina puternica ii sageteaza ochii, apoi glasul
lui Yukarii, inima.
-Ah, Kumi, aici erai!
zise Yukari cu o voce care ar fi facut si pe cel mai neinfricat razboinic sa
inghete.
Kumi reusi sa il
priveasca cu un ochi si il vazu mai mare ca niciodata. Ar fi vrut sa vorbeasca,
sa gaseasca macar o scuza ridicola gen "Am venit sa ii aduc apa", sa
isi justifice in vr-un fel prezenta lui acolo, dar Yukari nu ii dadu timp.
-Tocmai pe tine te
cautam! zise pe acelas ton.
-S-a-ntamplat ceva?
Reusi Kumi intr-un final sa intrebe si porni dupa Yukari cand ochii i se
obisnuira bine cu lumina.
-Nu inca, veni
raspunsul dur al lui Yukari.
Amandoi intrara in
cortul sau; Kumi ramase in picioare fara sa indrasneasca sa se aseze langa el.
-Te simti bine? il
intreba Yukari dupa o pauza de cateva secunde care pentru Kumi trecura ca niste
ani intregi, simtind ironia din glas pana in maduva oaselor.
-Putin obosit,
incerca el sa il convinga.
-Sha'im mi-a spus ca
te-a vazut azinoapte cu Keen Ya, zise Yukari dintr-o data sarind peste orice
introducere.
-A, da? Si cand anume
ne-a vazut? vru Kumi sa faca pe nevinovatul desi simtea ca daca Sha'im ar fi
fost langa el in momentul acela i-ar fi luat gatul.
-Noaptea, dupa ce
toata lumea era deja culcata, respunse rece Yukari apoi il privi in ochi,
cercetandu-l parca in adancul sufletului, dupa care continua pe acelas ton
grav: Kumi eu am mare incredere in tine...
-Si nu am de gand sa
te dezamagesc, il intrerupse Kumi. O cunosc pe Keen Ya de cand eram copii;
toata viata am petrecut-o alaturi de ea si pana acum nu cred ca am facut ceva
gresit, reusi el sa ii vorbeasca privindu-l in ochi, sperand sa nu fi sesizat
acel "pana acum" care ii scapa si continua repede: Aseara, nu stiu,
cred ca era emeotinata, am vorbit un pic si atata tot...
-Asta sa zicem ca
inteleg. Ceea ce nu inteleg e de ce ieseai tu din cortul ei, azi de dimineata?
il sageta cu intrebarea iar Kumi de data aceasta chiar nu mai stiu ce sa zica,
ochii lui prea cercetatori il facura sa uite instant minciuna penibila pe care
o pregatise, dar facu tot posibilul sa isi pastreze calmul, pentru ca in fond
era nevinovat. Se ruga cu disperare ca ceva sa se intample si sa il salveze in
timp ce se facea tot mai mic sub privirile neinduratoare ale lui Yukari. Se
pare ca cineva acolo sus chiar il iubea, caci nu peste mult timp, usa cortului
se crapa si o lumina pe are o simti divina ii atinse fata inexpresiva pentru
cateva secunde, dupa care isi facu aparitia un alt indian mult mai batran, cu
parul alb, dar mai mare si mai impunator ca Yukari, cu o expresie foarte aspra
pe chip. Kumi nu s-ar fi gandit ca va ajunge sa ii multumeasca vre-o data
tocmai lui, tatalui lui Sha'im, Zarukai, pe care il vazu mai important ca un
Mesia in momentul acela. Nu pierdu timpul, si desi ii era rusine, il saluta
grabit apoi pleca calm, stiind ca Yukari nu il va mai putea opri acum.
Erin iesise si ea de
ceva vreme si hoinarea pe acolo; cauta cu privirea orice, un lucru oricat de
insignifiant la prima vedere, dar englezii nu iesisera inca la plimbare, sau nu
ii vazuse ea. Trebuia sa afle care dintre ei lipseste pentru a sti daca era sau
nu cazul sa isi faca griji. La un moment dat il vede pe George iesind si il
striga.
-Oh, buna! incerca
George sa para placut surprins. Ce mai faceti, domnisoara... era randul lui sa
nu stie cum sa i se adreseze.
-Erin, raspunse ea
fara sa isi dea seama, apoi se corecteaza rapid: ...Adica Keen Ya am vrut sa
spun.
-Keen Ya? Ce nume
frumos. Ce inseamna? incerca el sa para politicos.
-Cine stie, raspunse
Erin sincer, ridicand din umeri si schimba vorba fara sa ii lase si lui loc de
vreo replica. Cum se simte tipul ala? E mai bine?
-Cine, Mike? Se simte
mult mai bine, multumesc. Dac-o tine tot asa, in trei-patru zile o sa putem
pleca... se trezi el vorbind.
-De ce? Va grabiti?
il intrerupse ea, mirosind gafa.
-Nu! Nu, deloc! se
grabi el sa adauge.
-Bun, atunci! Vreau
sa va invit pe TOTI la ...nunta mea, zise cu dezgust, dar isi reveni imediat.
-Nunta? Si voi faceti
nunti? se mira George.
-Dupa cate vezi...,
ii raspunse Erin fara sa isi ascunda dezamagirea, apoi continua vesela: Oricum
nu aveti altceva de facut, nu? O sa am nevoie sa stiu cati sunteti... Parca
sase, nu? taia Erin adanc in inima lui George care nu mai stiu ce sa raspunda.
Se baza pe faptul ca Mike nu se simtea inca prea bine pentru a salva situatia
in care se va vedea ca sunt decat cinci, dar norocul facu ca Mike sa aiba chef
de aer curat si, fiindca se simti in stare, iesi un pic. Erin rase iar de
nepriceperea sarmanului George cand venea vorba de minciuna, apoi il corecta.
-Deci, sase?...
Nu mai fu nevoit sa
raspunda, deoarece Frank ii vazu si se indrepta spre ei, in primul rand curios
de ce George mai era inca acolo, cand lui i se spusese ca fusese trimes in
recunoastere, dar si pentru ca nu vroia sa ii dea lui Erin satisfactia
victoriei.
-Buna dimineata! zise
el cu pofta de viata atingand-o pe Erin pe umar si zambindu-i dupa ce ea sari
il laturi.
-Aa! 'Neata Frankie!
raspunse Erin care dadu impresia ca era chiar bucura sa il vada, ceea ce il
dezarma. Ea il lua de mana badajata pentru a da noroc, chipurile, dar era de
fapt un mod de a ii da de inteles ca nu a uitat nimic. Cand el isi retrage mana
fara prea mare caz, o dezamageste, si ca sa se asigure ca mai multa lume i-a
observat bandajul, vorbeste pe un ton ceva mai tare.
-Ce ai patit la
manuta?
-Nimic. O prostie,
raspunse Frank zambind.
Tasha isi face si ea
aparitia cu un mare zambet pe fata, dar cand il vede pe George, i se sterge
brusc. Acesta o atentioneaza cu privirea si ea adopta rapid acelas aer vesel,
dar era prea tarziu, Erin observase totul, insa isi continua jocul.
-Domnisoara Taylor!
Nu prea sunteti matinala! rase Erin de fata Tashei care ramase uimita cand vazu
ca ii stia numele.
-Adevarat, reusi ea
sa zica, apoi continua: Dar nu este drept. Dumneavostra imi stiti numele, insa
eu nu...
Erin o intrerupe,
facandu-se ca nu o aude: il ia de umeri pe Frank si il priveste in ochi.
-Frankie, du-te si
aduna-i pe toti ai tai si hai sa mancam. Inclusiv pe Miki, care se plimba
p-aici, da? il impinse fara sa ii mai dea ocazia sa o consulte macar din
priviri pe Tasha, pe care o lua apoi de brat, ca si pe George si ii trage dupa
ea.
-Unde v-ar placea sa
luati pranzul? In aer liber sau...
-E o zi mult prea
frumoasa ca sa stam inchisi... intr-o cocioaba, se grabi Tasha sa vorbeasca.
-Chiar e! zambi Erin.
Mai facura cativa
pasi pana in mijlocul unui camp minunat, cu iarba noua si cateva floricele
presarate pe ici pe colo, apoi ii invita sa ia loc.
-Unde? intreba Tasha
uitandu-se cu un fel de teama in jur.
-Aici! ii raspunse
Erin apucand-o de maini si tragand-o in jos pe iarba, apoi ii ordona si lui
George sa se aseze langa sora lui, pe acelas ton pe care ii dai unui catelus o
comanda. Multumita ca le-a inchis gura, se uita in jur si ii zareste si pe
ceilalti.
-Frankie, Johnny,
Miki, veniti, veniti! striga dupa ei. Luati loc.
-De unde-mi sti
numele? intreba mirat Mike care nu prea avusese tangente cu lumea satului pana
acum si nu stia cum stateau lucrurile.
-E de datoria mea sa
stiu totul, zambi Erin indulgent. Ii numara si remarca lipsa lui Jake dar nu
zise nimic, nu vroia sa faca publica problema intrucat ii considera vinovati
decat pe Tasha, George si "englezul lipsa", pe ceilalti excluzandu-i
de pe lista de suspecti - Frank si John fusesera ocupati cu ea in seara aceea
si Mike fusese pazit non-stop de unul din oamenii ei, desi daca se gandea mai
bine, poate Frank chiar asta vrusese, sa o tina ocupata pana reuseau ceilalti doi
sa fuga; oricum avea de gand sa afle, dar nu asa si nu acum, iar pana una-alta
decide sa isi continue jocul inceput.
-Sunteti toti, da? se
amuza pe seama fetelor Tashei si a lui George care se luminara cand crezura ca
nu a sesizat lipsa. Buuuuun!... Imi pare nespus de rau sa va anunt, ca, din
pacate, astazi nu vom putea servi specialitatea noastra, care este intr-adevar
foarte delicioasa, dar foarte-foarte rara din cauza muntilor care ne-nconjoara,
vorbi Erin foarte serios.
-Oh, aveti si
specialitati culinare! Da' avansati mai sunteti! adauga cu ironie Frank.
-Facem si noi tot ce
putem, raspunse Erin vesela.
-Si... despre ce e
vorba? Ce ar fi fost asta? intreba Mike, sincer.
-Nu stiu de ce voi
strainii insistati in a o numi carne de om..., ii privi ea cu ochi reci si
impersonali, desi in sinea ei hohotea de ras, in timp ce saracii englezi se
albira ca varul si amutira nestiind ce sa mai creada - nu stiau prea multe
despre indieni, sau adevarul fusese mult distorsionat pana la ei, asa ca in
ceea ce-i privea, puteau fi chiar si canibali. Insa rasul cristalin al lui Kumi
ii salva cand ajunse in spatele ei.Erin se intoarse sa il priveasca si ii facu
semn sa nu mai rada. Tacu dar si el ii arata sa taca, pentru ca Yukari venea
acompaniat de Zarukai.
-Saracii de ei ce
fete au, sopti Kumi.
-Aha, si pun pariu ca
acum noi hotaram reteta dupa care sa-i gatim, asa ca linge-te si tu pe bot sau
ceva de genu, rase Erin, apoi se uita peste umarul lui. Cine-i? "Marele
Alb" al alora?
-Al cui? nu intelese
Kumi.
-A lu' steroidu' ala
micut, logodnicul meu, zise Erin in bataie de joc.
-Daca ma intrebi daca
e tatal lui Sha'im, da, el e, ii raspunse el soptind caci ei se apropiau tot
mai mult. A venit sa sarbatoreasca logodna voastra...
-Zau? il intrerupse
ea. Fara mire?
Nu apuca sa ii mai
raspunda pentru ca trebuira sa se intoarca catre ei cand Yukari ii striga,
sperand sa nu dea de banuit si la altii. Ca un barbat nevinovat ce se chinuia
sa para, Kumi porni catre ei, dar Erin il prinse de mana soptind:
-Aseara... habar
n-aveam ca vorbesti asa bine engleza... ii aminti ea despre discutia cu George.
-Ba da, stiai. Eu
te-am invatat si pe tine, ii raspunse el in graba si fugi in intampinarea lui
Yukari. Erin il privi mirata, intrebandu-se daca nu cumva a facut o gafa prea
mare, apoi il urma. Intinse mana sa il atinga dar glasul lui Yukari o fulgera.
-Keen Ya, el este
Zarukai, seful tribului Karoka, si tatal lui Sha'im, accentuandu-i functia.
Erin intelese ca se
astepta la ceva anume cand il vazu cat de mandru dar totusi atat de inpersonal
o studia din cap pana-n picioare. Nu stia cum se salutau indienii, mai cu seama
o femeie pe un barbat, asa ca inclina usor capul in semn de respect, ceea ce il
facu pe Yukari sa isi dea ochii peste cap si pe Kumi sa zambeasca.
-Deci ea e Keen Ya.
Hmm... nu e deloc cum mi-a descris-o Sha'im, zise Zarukai pe un ton deloc
impresionat.
Yukari pregati un
raspuns dar nu avu ocazia sa il dea, caci Zarukai ii zari pe englezii adunati
acolo, care priveau fara a scoate un sunet.
-Deci ei sunt fetele
palide ppentru care a indrasnit sa-l infrunte?... Fata mi se pare cunoscuta,
zise el dupa ce ii analiza cu atentie, apoi se aseza langa ei dupa ce Yukari ii
ceru permisiunea sa ia masa impreuna, nu atat ca ar fi avut nevoie de acordul
lui, ci pentru ca intotdeauna ii placuse sa fie o gazda buna. Ca sa nu observe
si altcineva privirile dintre Kumi si Erin, ii trimete sa aranjeze cele
necesare pentru pranz.
Dupa ce e indepartara
destul de mult cat sa nu mai fie vazuti, Erin il loveste peste cap pe Kumi care
sari cat colo.
-Au!! Ce-i??
-Mersi ca m-ai
ajutat! Marele zambaret! ii raspunse ea incercand sa para suparata.
-Scuze, dar erai mult
prea haioasa, rase el incurajat de zambetul din coltul gurii a lui Erin.
Ea il mai lovi o data
si bufni in ras cand el o imita. Incerca sa il mai atinga de cateva ori dar el
o lua la fuga; porni si ea dupa el si, cum alergau ei asa, neatenti la cei din
jur, Kumi se opreste in bratele lui Sha'im, iar Erin il impinge mai bine,
facandu-l sa ii cada iar in brate tocmai dupa ce se redresese; isi inghiti
veselia, lucru care il face si ea, desi nu isi poate ascunde zambetul, sau nu
vrea; se pune pe picioare apoi il trage si pe el.
-Oh, Sha'im, taticu'
tau e deja acolo..., mustaci ea.
Kumi bufni in ras dar
si-l retinu iar la vederea privirii de foc a lui Sha'im care era inca o data
cat el.
-Si voi? Ce-i cu
fericirea asta? intreba Sha'im calm. Unde va grabiti asa?
-Sa luam d-ale gurii,
zambi Erin. Mancare omule, mancare! explica ea cand vazu ca Sha'im nu mai
schita nici un gest si crezu ca nu a inteles despre ce vorbea.
-Si sunteti asa
fericiti ca serviti pe altii? intreba Sha'im ironic.
-Dar avem toate
motivele sa fim fericiti, raspunse ea. Nu? Adica, sti tu, cand inchei o AFACERE
buna, cum e nunta in cazul de fata, esti fericit de cele mai multe ori, vorbi
ea pe un ton vesel, gesticuland larg, desi Sha'im o tinea de mana, si
miscandu-se de pe calcaie pe varfuri si inapoi.
-In cazul asta, cum
tu esti fericita ca te mariti si el ca serveste, spuse uitandu-se in ochii lui
Kumi, sa-l lasam sa-si faca placerea; o trage de mana cu mai multa usurita
decat se astepta. De fapt chiar credea ca va opune rezistenta, dar se bloca
cand o vazu mergand calm in urma lui, asa ca isi relua repede drumul...
Un alt plan tocmai se
tesea in mintea lui Erin... Se opresc in fata lui Yukari care se bucura nespus
cand o vazu tinandu-l de mana. Sha'im se aseza langa Zarukai , iar ea nimereste
tocmai intre el si Frank.
-Perfect! Exact intre
barbatii pe care-i iubesc mai mult! sopti Erin stiind ca Sha'im nu o va
intelege, si asa se si intampla, ba chiar mai mult, o ignora total.
-Ce sa-i faci? Asa-i
viata: cin' s-aseamana s-aduna, ii sopti Frank. Aa! Apropo! Sa vi sa-ti iei
ceva ce a ramas la mine.
-Daca e la tine,
pastreaza-l! il repezi Erin si Zarukai ii observa.
-Oh, sigur! raspunse
Erin vesela pentru a demonstra ca nu ascundea nimic. Domnul zicea ca-i un mare
prost, ca i-ar placea si lui sa fie ca noi, sa traiasca in armonie cu natura...
-Sigur..., o
intrerupse Zarukai care nu-si putea lua ochii de la Tasha.
-Eu una il cred la
faza ca-i prost. Numai priviti-i fata, rase Erin fericita ca si ceilalti au
gustat gluma.
-Ce-i asa haios?
intreba Frank simtind ca de el se rade.
-Tu, ii raspunse Erin
sincera.
Aparu si Kumi insotit
de cateva femei si amenajara locul pentru masa, cu bucate care mai de care mai
aratoase si apetisante. Dupa ce terminara de mancat, Sha'im nu mai astepta nici
un moment si o ridica pe Erin, tinand-o de brat de parca ar fi fost o papusa de
paie, caci nici ea nu se impotrivi deloc, ceea ce il enerva putin dar nu avea de
gand sa renunte.
-Pe noi ne scuzati
acum dar cum e normal...
-Sigur! Puteti pleca,
copii! ii ghici intentia tatal sau si le facu semn cu mana.
-Eu totusi as vrea
sa... sau poate nu, renunta cand Sha'im o stranse sugestiv de brat.
Yukari isi da si el
acordul si pleaca amandoi - el mandru si ea fara sa se zbata, ca un mielusel
impacat cu soarta lui. Ajunsi departe in padure Sha'im se schimba la fata, din
barbatul mandru devine unul... fumegand. O lipeste de un copac mai mult
izbind-o, apoi isi trecu mainile de-o parte si de alta a capului ei si o
priveste adanc in ochi, inspirand teama.
-Uau, da' stiu ca
esti viteaz..., incerca Erin sa para relaxata. S-acum?
-Dac-ai fi barbat
te-as face sa intelegi ca nimeni nu-si bate joc de mine!
-Sti, asta cred ca e
unul din complexele tale. Vrei sa vorbim despre asta?... isi inghiti cuvintele
cand Sha'im lovi copacul cu pumnul exact in dreptul ei, atat de aproape incat
putu vedea aschii sarind. Ii lua barbia intre degete si se simti tare mandru
cand vazu teama din ochii ei; o saruta cu forta dar nu dura mult si Erin isi
folosi lovitura ei preferata - sub centura- pentru a se elibera. Stiind ca nu
are nici o sansa asupra lui, vru sa fuga, dar din nou lovitura se dovedeste a
nu fi avut efect prea mare si el o prinde de mana, o intoarce violent cu fata
si ridica mana sa o loveasca dar se opreste.
-Oh, ce s-a-ntamplat?
Nu poti lovi o femeie? incerca ea sa se dea mare desi groaza i se citea in
ochi.
-Nu. Faptul ca esti
femeie nu re importanta pentru mine, raspunse el sincer in timp ce ii aranja
parul si hainele.
"Speram si
eu" se citea in ochii ei ceea ce il facu sa zambeasca multumit.
-Vezi tu, continua
el, trebuie sa ramai asa pana la nunta.
-Asa cum? Intreaga?
-Da, intreaga, o
imbratisa si dupa ce o saruta inca o data cu forta, o impinse la pamant si
pleca.
Erin ramase acolo,
intinsa, pana ce in fata ochilor ii aparu o pereche de pantofi. Privi in sus si
ofta cand il vazu pe Frank razand.
-Of, mai-mai... Nu
prea ai noroc la barbati, nu? rase el asezandu-se in fund.
-Mda..., se ridica si
ea langa el. Nu stiu ce e cu mine. Numai ciudatii se pare ca sunt atrasi de
mine in ultima vreme, zise ea ironic. Dar cred ca tu ma-ntelegi cel ai bine,
nu? Nici tu nu esti tocmai un magnet pentru femei.
-Din contra, daca
vrei sa sti, sunt un barbat foarte dorit, rase el.
-Si atunci ce nevoie
ai sa violezi indience? ii zambi Erin sincer, cu intelegere, apoi se ridica si
ii intinse mana. Desi era uimit pana in adancul sufletului, el o apuca de mana
si se ridica, apoi, dintr-o data Erin il loveste in fata, cu atata sete incat
il tranteste inapoi la pamant.
-Si acolo sa ramai,
creatura perversa!! ii striga Erin frecandu-si de zor mana, apoi se pierdu
repede dupa copaci.
Frank se dezmetici
destul de repede, dar nu in de-ajuns cat sa o prinda; se uita dupa ea nervos ca
avusese incredere si nu profitase de momentul in care o gasise intinsa pe jos.
Se uita spre cer parca cerand explicatii si auzi croncanitul unor ciori;
cerceta rapid si le vazu rotindu-se in jurul unui copac, facand zarva mare.
Alerga pana la copac si se opri brusc, cu piciorul in aer, zambind - un pui
cazuse din cuib; il lua si fugi cu el.
La lasarea serii,
Erin renunta sa il mi caute pe Kumi care era de negasit; nu mai avea chef nici
sa se ia de George pe care il tot vazu prin sat. Simtea ca ceva se apropia; nu
stia daca era vorba de imineta sa nunta sau ceva mai important; nu vroia sa
creada ca ii era frica de Sha'im, desi trebuia sa recunoasca ca fizic, nu avea
nici cea mai mica sansa imporiva lui, asa ca trebuia sa isi schimbe strategia.
Ii trecu prin minte la un moment dat ca era cam suspect faptul ca nici Kumi,
nici Sha'im nu erau de gasit, dar invatase sa aiba incredere in corbul care o
anunta intotdeauna de ceva rau, asa ca renunta repede la gandul acesta. Se
indrepta plictisita spre cortul ei, intra si il cerceta din priviri, mai mult
din obisnuinta. Lasase "patul" intins si camasa de noapte aruncata
peste el; se schimba, isi strange parul in varful capului si trage patura
pentru a se aseza, dar doua lacrimi fierbinti ii brazdeaza fata indurerata.
Simte ca nu mai poate
sta in picioare si se lasa in genunchi, atingand cu mainile tremurande cutitul
pe care il folosise impotriva lui Frank, care acum facuse o nua victima... un
corb, sau cel putin asa credea ea, dar era de fapt puiul pe care il luase Frank
de la poalele copacului. Isi aminti ca el ii zisese sa il viziteze pentru a-i
inpoia ceva ce ii apartinea si abia acum intelese la ce se referea exact.
Tocmai cand isi facu destul curaj si vru sa ridice pasarea moarta, corbul ei trecu
prin fata cortului, tipand. Inima lui Erin se usura dintr-o data. Insfaca
pasarea si fugi afara intr-un suflet; rase din adancul inimii cand vazu corbul
asteptanad-o pe coliba lui Frank. Se napusti inauntru dar nu gasi pe nimeni;
infipse cutitul in masa si pasarea o lua pentru a ingropa-o asa cum e cuvenea,
sub privirile atente ale amicului sau inaripat. Dupa ce isi termina treaba, nu
ii mai veni sa se intoarca la culcare asa ca o porni catre padure, vorbind de
una singura. "OK, deci, sa recapitulam: am ajuns aici in urma unor
circumstante mai mult decat dubioase, sa fac sau sa schimb cine stie ce... cel
putin asta cred... Sunt urmarita de un obsedato-maniaco sexual, am un logodnic
de doua tone, care ma suspecteaza intr-una de ceva ce n-am facut, dar s-ar putea
s-o fac... Hm! Si noi care ii vedeam asa inapoiati... Pun pariu ca daca s-ar fi
inventat celularele ar fi avut si d-alea... " rase ea cu pofta si isi
imagina, caricaturizand, cum ar fi vorbit indienii la telefon. Fiind prea
prinsa in joaca ei, nu observa cand trece pe langa Kumi, care imediat ce o
vede, o urmeaza.
-Keen Ya! o striga el
cand realizeaza ca ea chiar nu il observase.
-Oh, tu erai...
rasufla ea usurata.
-De ce? Asteptai pe
altcineva?
-Moartea, in cel mai
rau caz...
-De ce? sari Kumi. Ai
probleme? Spune-mi!!... se impacienta el mai mult decat era cazul.
-Nu, nu... il calma
Erin razand si se aseza pe iarba. Absolut nici una! se intinse cu bratele ca
niste aripi deschise, vrand sa lase impresia de relaxare totala si zambi cand
corbul trecu silentios exact pe deasupra ei, simtind cum se contopeste cu el,
cel putin pentru cateva fractiuni de secunda.
-Ba si totusi avem
probleme, se intinse si el.
-Avem? intreba Erin
fara sa se miste.
-Yukari stie ca ne-am
petrecut noaptea impreuna.
-Si? nu intelese ea
stiindu-se nevinovata.
-Si... crede altceva
despre noi doi.
-D-asta ai fost de
negasit azi? rase ea.
-Da, raspunse sincer.
-Si unde-ai fost?
-La cascada.
-La cascada? sari
Erin, gandindu-se si in acelas timp certandu-se ca nu i-a venit ideea mai devreme
cum ca aceasta putea fi poarta de intoarcere acasa, spre lumea ei.
-Da... se mira Kumi
de reactia ei.
-Hai acolo!!! Te
rooog....
-Unde? La cascada?
-Da! raspunse ea
nerabdatoare. Il lua de mana si nu il lasa pana nu o duse unde ii ceruse. Era
minunat. Luna avea loc sa se oglindeasca in apa linistita, mangaind usor
coroanele copacilor extrem de inalti care se indoisera astfel cat sa o lase sa
patrunda nestingherita.Erin simti ca asta era, un singur pas o mai despartea de
Natasha si lumea ei; nu vru insa sa plece asa... trebuia sa isi ia adio de la
omul care insemnase cel mai mult pentru ea in excursia asta. Si ce alt mod mai
potrivit de a te face de neuitat decat... Isi scoase cu o miscare sigura
camasa, lasandu-l pe Kumi sa ii admire trupul in razele lunii pentru apoi sari
in apa. Zambi cand vazu reactia sarmanului baiat care statea neclintit de parca
il trasnise fulgerul si il stropi, aducandu-l inapoi la viata. Il invita langa
ea cu un deget apoi se scufunda. Cand iesi la suprafata ramase blocata cand
aproape il lovi pe Kumi, de care o desparteau acum mai putin de doi
centimetrii.
Frank si Tasha
intrara in coliba lui razand, cand ea incremeneste brusc si ramane asa pentru
un scurt moment, apoi se intoarce intrebator catre el. Nu-i intelege privirea
decat in momentul in care vede cutitul infipt in masa si descifreaza mesajul. O
roaga sa ramana acolo, in liniste, sa nu atraga atentia, mintind-o ca se duce
sa verifice daca nu cumva cei care il atacasera mai erau prin imprejurimi,
asteptand sa ii surprinda. Tasha astepta cu inima cat un purice pana ce Frank
controla cortul lui Erin pe care il gasi gol, apoi se intoarse la ea,
nemultumit.
-Sunt satul de toate...
toate jocurile astea! zise Frank alterat.
-Deci... asta chiar
era un semn de la miseii care te-au atacat? intreba ea temator.
-Mda..., raspunse
Frank cu gandul altundeva, apoi continua. Cand a plecat Jake?
-Ar fi trebuit sa
ajunga daca a galopat...
-Bine-ar fi! M-am
saturat de astia!
Tasha il citi dintr-o
privire, vedea ca nu ii e frica cum ar fi trebuit in mod normal daca l-ar fi
atacat o ceata intreaga, dar simtea mai mult ca ii era necaz de ceva si singura
care ii veni in minte in cazul de fata a fost Erin, sau orice femeie care nu ii
ceda.
-Auzi, cum se face
ca... indianca aia ne stie numele la toti?
-De ce ma-ntrebi pe
mine?
-Pentru ca te-am
vazut numai in compania ei in ultimul timp.
-M-ai
"vazut"? zambi smechereste Frank.
-Nu te supraestima.
Nu esti chiar atat de important incat sa te spionez. Pur si simplu s-a
intamplat sa fiu la locul potrivit, in momentul potrivit, il impinse cand vru
sa o sarute si pleca, lasandu-l sa se intrebe cate din "intalnirile"
lui cu Erin vazuse.
Zumzetul cascadei
ascundea bataile inimii lui Erin care statea, intinsa la pieptul lui Kumi,
asteptand din clipa in clipa sa se trezeasca acasa. El o mangaia usor, prea
fascinat de tot ceea ce se intamplase, ca sa mai poata vorbi. De fapt, nici
unul dintre ei nu vroiau sa vorbeasca de frica sa nu strice momentul perfect.
Dar de ce se temeau mai tare nu au scapat; doi corbi trec pe deasupra lor,
tipand violent. Sar amandoi in picioare si se uita cu teama dupa silueta care
dispare in spatele unor tufisuri. Stiau amandoi ce insemna asta, inima si
intuitia le-o confirmau. Sperand sa il poata ajunge din urma, Kumi targe
dintr-o miscare pantalonii si porneste dupa umbra; Erin din neatentie nimereste
camasa lui si se grabeste dupa el. Ajung in sat, dar fara sa afle cine era
umbra. Privirile lor se intersecteaza si se pierd unul in ochii celuilalt, de
parca ar fi fost ultima oara cand se vor mai vedea. Erin pe de-o parte chiar
asta spera, desi ii parea rau de el, vroia sa scape de ceea ce o putea astepta
daca umbra avea sa vorbeasca despre ce a vazut.
-Regreti? o intreba
Kumi duios.
-Nu. Nimic, raspunse
ea aproape sincer. Ar fi fost in totalitate sincera daca i-ar fi raspuns
:"Da, regret ca nu m-am intors acasa...", dar il lasa acolo, singur,
si se indrepta spre cortul ei. Kumi nu stiu cum sa interpreteze reactia ei; o
privi si ramase minute in sir cu ochii pierduti spre cort, dar intr-un final se
desteapta si se indreapta cu pasi resemnati catre propriul sau cort. Ar fi vrut
sa pastreze vie pentru totdeauna noaptea aceasta dar era prea bulversat de
reactia ei. Aproape ca se impiedica de corbul care ii taie calea, dar nu il
asculta. Deschise usa cortului si ingheta regretand instant aceasta decizie -
Yukari il astepta inauntru cu o privire mai mult decat dura. Isi reprosa in
gand si se facu prost de mii de ori pentru ca nu isi urmase instinctul de a se
intoarce la cascada si incerca sa o faca acum; privi usor inpoi si vazu doi
indivizi de 2 ori mai mari ca el , apropiindu-se. Ofta si il asculta pe Yukari
care ii porunci sa intre , dar nu il mai privi in ochi, ceea ce pe Yukari il
distruse pentru ca sperase pana in ultimul moment sa nu fie adevarat.
-De ce-mi faci asta?
intreba Yukari rece. Aveam incredere in tine, Kumi!! se rasti. Ce ai de spus in
favoarea ta? reveni la tonul rece.
-Nimic, raspunse Kumi
calm, desi stia foarte bine ca acest lucru insemna provocare.
-Nimic?! sari ca ars
Yukari.
-As minti daca as
spune ca regret. Nu regret nimic, insista Kumi, ceea ce il scoase din minti pe
bietul Yukari care ii tot cauta scuze, dar renunta cand vazu ca nu ajunge
nicaieri si se lasa prada furiei.
-Cum iti permiti
sa-mi faci asa ceva?! ridica mainile in aer gata sa il loveasca dar ceva il
opri. Sti care e problema Kumi? isi domoli glasul aproape soptindu-i in ureche:
Problema e ca daca va vedeam eu poate reuseam sa ma prefac ca nu inteleg, dar
problema, accentua cuvantul, este ca EL v-a vazut!!
Kumi se roti pentru
a-l vedea pe acel EL; facu ochii mari si pumnul pe care il incasa in plina
figura il arunca in bratele lui Yukari.
-Sha'Im, incerca
Yukari sa nu ridice tonul, calmeaza-te! Lasa-ma pe mine sa ma ocup...
-Nu exista decat un
singur mod de-a te ocupa de asa ceva! il intrerupse Sha'im si il azvarli afara
din cort dintr-o singura miscare. Acolo il asteptau doi dintre oamenii sai,
care fara sa mai astepte vr-un ordin il ridicara pe Kumi si il urmara pe Sha'im
care se indeparta fara sa priveasca inapoi catre Yukari pe fata caruia se
nascuse o adanca ingrijorare.
Kumi nu facu nici o
incercare de a se elibera. Se considera vinovat si credea ca isi merita
pedeapsa. Privi o clipa in jur cand se oprira si in secunda urmatoare inghiti
praful de la picioarele lui Sha'im. Acesta il ridica de haine si il lovi,
aruncandu-l inapoi la pamant. Durerea loviturilor il facu sa se razgandeasca in
privinta pedepsei si se apara de urmatoarele atacuri. Cand mimti copacul din
spatele sau, se arunca in genunchi si se strecura printre picioarele
advresarului pe care a vrut sa il surprinda cu un picior bine plasat in sezut,
dar el a fost cel surprins, pentru ca Sha'im ii invatase miscarea si reuseste
sa o evite, trantindu-l din nou, cu o singura lovitura. Kumi se rostogoleste
pentru a nu-i simti piciorul imens in piept, aduna pamant in pumn si intr-o
fractiune de secunda sare in picioare. Desface pumnul in fata lui Sha'im, il loveste
si o rupe la fuga. Nu pentru mult timp insa, deoarece oamenii lui ii blocheaza
calea pana ce seful lor ii ajunge.
-Esti mai rau ca un
soarece de camp! il prinse Sha'im de par si fara sa ii mai dea sansa la o
reactie ii vari sub nas lama groasa a toporului rau.
Stiind ca in mod
normal cand cineva te ameninta cu moartea, ingheti, Sha'im nu s-a asteptat la
miscarea lui Kumi, care il apuca de mana si il loveste pana cand il dezarmeaza
si il tranteste la pamant. Acum rolurile erau inversate: Kumi il privea se sus
pe Sha'im care statea intins pe spate si zambi can propria arma il ameninta. Un
sunet ciudat, ca un clic, l-a facut pe Kumi sa isi ridice ochii si sa priveasca
teava lunga a pistolului care se opri in tampla lui.
-Minunata inventie,
nu crezi? il treba multumit Sha'im in timp ce isi recupera toporul.
-Mda... inventia
perfecta pentru lasi, ii raspunse el curajos, ceea ce il costa inca o lovitura.
Razele calde ale
diminetii in mod normal i-ar fi incalzit intr-un mod placut sufletul lui Erin,
dar astazi, parca mai mult i-l inghetara. Presimtea ca ceva urma sa se intample
si opri prima femeie care ii iesi in cale. Primul lucru care ii iesi din gura a
fost sa intrebe unde este Kumi. Raspunul negativ o facu sa se indrepte absenta
spre cortul lui. Intra. O privi cu ochii mari pe batranica care aduna usor
lucrurile sale. Deschise gura sa o intrebe ceva, dar femei i-o lua inainte.
-Buna dimineata!
Tatal tau te asteapta, ii spuse ea calm, fara sa o priveasca.
-Unde e Kumi? se
prefacu Erin ca nu o aude.
-Nu stiu. A plecat in
zori, ii raspunse si o privi pana se opri in fata cortului lui Yukari.
Erin le arunca
ocheade scurte celor doi paznici din fata cortului 'tatalui' sau, apoi isi lua
inima in dinti si pasi inauntru.
-Cum indraznesti
sa-mi faci asa ceva?! o intampina Yukari cu o palma. Cum indrazniti sa imi
faceti asta?! tuna din nou, dar ingheta cand ii vazu privirea rece si deloc
impresionata a lui Erin.
-Deci tu ai fost? il
intreba ea sec.
Bulversat de reactia
ei, Yukari nu ii putu oferi un raspuns.
-Nu, nu am fost eu,
reusi el sa mormaie dupa un timp. A fost prea iubitul tau logodnic! ii reveni
vocea si sangele ii navali in oraji, gata de o noua rabufnire. Isi ridica din
nou mana, dar ramase cu ea deasupra capului. Sprancenele stufoase aproape ii
atinsera linia parului cand stransoarea lui Erin devenea din ce in ce mai
puternica pe incheietura lui. Erin stia ca asa ceva nu i s-ar fi permis daca
era chiar tatal ei si ar fi vrut sa respecte acest lucru dar socul primei
lovituri din viata ei o socase prea mult ca sa mai tina acum seama de vre-o
regula.
-Asculta bine ce-ti
spun, il privi adanc in ochi si apasa fiecare cuvant rostit, nici tu, nici
altcineva nu ma veti mai lovi vreo-data! Foarte bine! Daca asa ne jucam... Sa-l
faci pe Kumi sa apara pana diseara, daca nu, nu va avea loc nici o nunta! il
elibera si o zbughi afara, unde o intampinara mai multe femei, printre care si
americanca Tasha.
-Keen Ya! Haide!
Trebuie sa te pregatim! o apuca de brat una dintre ele. Erin le urmeaza fara
nici un cuvant sau expresie pe chip. Ierburile din castroanele de lut ardeau
mocnit si imprastiau un miros deosebit in cort; covorul de blana era acoperit
de petale colorate si undeva atarnata era o rochie lunga din piele intoarsa, cu
franjuri in loc de maneci si prinsa la mijloc cu o curea subtire din piele, o
blana subtire pe umeri, o coroana de pene, micuta, un material albastru,
impaturit si un cosulet de rachita, frumos impletit. Erin le privi cu dezgust
si se lasa asezata in mijloc. Tocmai atunci, Yukari aparu in prag si le privi
cu mandrie prefacuta pe cele doua fete care intrau salutand si carand niste
castroane mici cu o cerneala neagra inauntru. O privi lung, asteptand parca din
clipa in clipa sa isi faca din nou aparitia spiritul salbatic al celei pe care
o credea fiica sa. Insa acest lucru nu se intampla. Intr-adevar Erin ar fi vrut
sa-i spuna ca a vorbit serios si se va tine de cuvant daca nu ii ideplineste
cerinta, dar cuvintele nu erau pregatite sa iasa si refuzau sa fie rostite.
Decat pumnii inclestati pe covor ii tradau adevaratele sentimente, care de pe
fata ei lipseau cu desavarsire. Yukari le ura distractie placuta si se facu
nevazut. Fetele o imbracara, fara graba, in timp ce cantau un frumos cantec,
cel mai probabil ceva de nunta, dar mintea lui Erin nu era prezenta. Isi
concepea planul de evadare. Abia cand femeia mai in varsta ii lauda frumusetea
intelese ca nu mai avea cum sa scape de ceea ce urma sa se intample. Usa
cortului se deschise brusc si Yukari ramase in prag, fermecat. II zambi si o
prinse de mana.
-Keen Ya, arati asa
de...
-Da, bine, hai sa
terminam mai repede cu sarada asta! ii taia elanul si se grabi afara.
Soarele corora incet
dupa copacii inalti si invaluise totul intr-un rosu ciudat. Yukari aparu langa
ea, pozand intr-un sef de trib si tata mandru, iar in cealata parte femeia care
pusese cu grija materialul albastru in cosuletul impletit o prinse de brat si
ii zambi duios, parca intelegandu-i lipsa de expresie de pe chip si o privi
rugator. Pornira cu totii catre locul de une se vedea un foc mare, inalt,
imprejmuit de satenii veseli. O imagine surprinsa cu coada ochiului o facu sa
se opreasca.
-Ce este? intreba in
soapta femeia.
-Nimic! veni
raspunsul grabit al lui Yukari. Tu du-te si aranjeaza, venim si noi indata, o
indemna el si o urmari pana cand a considerat ca nu ii mai poate auzi, apoi ii
sopti lui Erin: Ce mai e acum? Intrucat nu a primit nici un raspuns cauta cu
privirea locul in care ochii ei ramasesera blocati. Il gasi imediat langa
primii copaci ce duceau spre padure, unde Kumi, acompaniat de cei doi oameni ai
lui Sha'im "participa" la importantul eveniment.
-Poftim, esti
multumita acum? o apuca de brat in eventualitatea in care ar fi incercat sa se
indrepte catre ei. Sa nu faci nimic prostesc, care sa-l coste viata, ii murmura
printre dinti si saluta formal pe cei cativa intarziati ce se grabeau spre
marele foc.
-Stai linistit, am
zis doar ca vreau sa fie aici, ii raspunse Erin fara sa il priveasca apoi isi
continuara drumul. Isi incrucisara picioarele si se asezara langa femeia din
cort, care se grabi sa il atentioneze discret pe Yukari.
-Stai linistita, nu-i
nimic, o calma el incet, dezmierdandu-i chipul doar pentru o clipa, suficient
insa pentru Erin care se retrase pe nesimtite si din cativa pasi se opri in
fata lui Kumi.
-Salut! le zambi ea
tuturor, apoi il apuca de mana tragandu-l spre ea. Sper ca nu va suparati
daca-l rapesc si eu un pic, nu? ii intreba pe barbatii care isi schimbara
priviri intrebatoare. Pana sa gaseasca ei un raspuns, Kumi si Erin disparusera,
ceea ce ii face sa se piarda si ei in intunericul padurii, cautandu-i frenetic.
Erin a asteptat pana cand cei doi s-au indepartat mult si apoi ii elibera gura
lui Kumi pe care i-o acoperise cu degetele.
-Imi pare tare, tare
rau! ii spuse dintr-o data, facandu-l sa tresara. Esti bine? Normal ca nu esti
bin, ca doar nu te-au luat ca sa-ti faca bine, se intreba ea si isi raspunse
mai repede decat ar fi putut cineva reactiona. Asculta, continua fara sa-i dea
dreptul la un raspuns, poti sa scapi de gorilele alea fara minte?
-Crezi ca nu am mai
incercat? se grabi Kumi sa-i raspunda pentru a fi sigur ca apuca si el sa
scoata o vorba, dar ochii ei mari il facura sa spuna ceva ce nu prea ar fi vrut
sa auda: dar presupun ca voi incerca mai tare data viitoare...
-Stiu ca asa ai sa
faci! ii saruta Erin in graba, apoi il impunse cu degetele. Acum du-te!
-Poftim? nu intelese
el.
-Du-te! Fugi! il
indemna Erin din nou.
-Unde, intreba el
abia abtinandu-si un zambet.
-Nu stiu! il puse ea
pe fuga, apoi il opri din nou: La cascada! Acolo! Sa fi acolo! Nu stiu cat voi
sta, dar tu sa fi acolo!
-Esti nebuna? Ce ai
de gand sa faci? Sa fugi de la propria-ti nunta? incerca el sa dea impresia
omului corect, dar inima ii sarea din piept de bucurie.
-Pai si ce vrei, sa
raman cu... Ti-l dau tie daca vrei, se imbufna Erin.
-Nu mersi, mie mi-a
ajuns! se apara Kumi razand, apoi redeveni serios: Dar asta ar insemna sa fug!
Kumi nu e un las! spuse el grav dar nu isi putu ascunde zambetul cand Erin
rabufi si incepu sa comenteze gesticuland. Gata, gata! Stai calma! o opri cu un
sarut si se grabi sa dispara prin dufisurile dese, dar nu inainte de a o
asigura ca o va astepta la cascada.
-Off..., zambi Erin
si aduna in graba cateva floricele cu tulpina mica. Se grabi inapoi spre
Yukari, dar o mana mare o prinse de umar. Se intoarse sa-l priveasca,
pregatindu-si discursuri peste discursuri, crezand ca el a urmarit-o.
- Unde e? o apuca de
mana unul dintre paznicii lui Kumi. - Poftim? se juca Erin de-a nevinovata. -
Stii foarte bine despre ce vorbesc! o zdruncina barbatul si ramase cu mana in
aer dupa ce ea o apuca cu doua degete si il facu sa o elibereze. - Asa se
vorbeste cu viitoarea ta sefa? - Singurul meu sef e Sha'im! o repezi barbatul.
- Iar singurul lui stapan sunt eu, l-a intrerupt Erin, apoi se indeparta victorioasa.
Isi incruciseaza pcioarele si se aseaza langa Yukari, care nu a schitat nici un
gest, ceea ce a facut-o sa prinda mai mult curaj.
- Poate s-a
razgandit, zambi smechereste in timp ce se juca cu rochia pentru a nu-l privi
pe Yukari.
- Sau poate l-a vazut
pe Kumi si s-a luat dupa el, ii raspunse Yukari fara sa isi miste capul.
- Ai vrea tu..., se
aprinse Erin dar corbul sau o facu sa isi indrepte ochii spre padure,
divulgandu-si astfel secretul.
Yukari zambi iar ea
isi musca buzele, pregatindu-si un nou raspuns acid. Bubuiturile unor tobe
tipatoare ii innabusira tot elanul. Facu ochii mari cand Sha'im aparu in
fruntea tribului sau, acompaniat de Zarukai si sotia lui. Se opresc cu totii
cand el inlemni in fata ei ca o statuie. Erin isi ridica ochii pentru a-l privi
si un singur cuvant ii parasi buzele:
- Lasule..., ii zise
printre dinti, ceea ce se termina cu o atentionare discreta din partea lui
Yukari si cu un zambet victorios pe chipul lui Sha'im. Nu a rezistat sa il vada
atat de fericit, asa ca isi flutura ochii catre cei doi paznici care ar fi
trebuit sa il aiba pe Kumi, si cand maxilarul ii zvacni necontrolat ea ii zambi
dulce, apoi s-a prefacut fermecata de cei doi preoti din tribul lor in timp ce
acestia pregateau focul sacru. Imediat dupa aceea, cativa oameni au inceput sa
danseze in jurul lui, ceea ce lui Erin i s-a parut amuzant si s-a trezit
vorbind cu voce tare:
- Parca ar chema
ploaia, mustaci ea ceea ce ii aduse o noua mustrare discreta.
In curand preotii isi
incheiara ritualul si cele doua femei, sotiile lui Yukari si Zaruk'ai, au
intins un covoras in fata focului, punand ambele cosulete la cate un capat.
Dupa ce au revenit langa barbatii lor, Sha'im s-a ridicat solemn si a privit-o
cu atentie pe Erin, care impinsa de l-a spate i-a copiat actiunile. Parea ca
ezita, iar ea il privi cu ochii mari, plini de viata si umbra brusca de
fericire de pe chipul ei, l-a ajutat sa se decida. Dupa trei pasi, a
ingenuncheat pe covoras si o asteapta zambitor. Erin a oftat deznadajduita,
apoi l-a urmat cu cel mai larg si sincer zambet. Cand muzica a incetat, el a
apucat in pumn cateva grane din cosul de langa, pe care le-a aruncat in foc.
Fara a mai astepta indemnul nimanui, Erin i-a copiat actiunile. Muzica a pornit
din nou si preotii, prin incantatii si ierburi necunoscute au facut focul sacru
sa se ridice in vazduh pentru ca apoi sa se piarda in ochii mari si negri ai
lui Kumi, care priveau inlacrimati. In momentul in care au fost acoperiti cu
aceeasi patura alba, Kumi isi indeparta rapid privirea si se pierdu in padure.
Sha'im o strangea in
brate cand si-a amintit de oamenii lui "cei cu mainile goale". O
stranse mai bine in brate si ii murmura in ureche:
- Unde e?
- Unde e ce? il
intreba Erin incercand sa puna o mica distanta intre ei.
- Kumi! aproape ca
nici nu isi misca buzele cand ii pronunta numele.
- Mmm? Chiar! Pe unde
o fi? Ma mir ca nu a venit..., se foi ea in timp ce se asigura ca nu a aparut
pe nicaieri.
Probabil ca Sha'im ar
fi vrut sa aprofundeze discutia, dar mai multe femei ii apuca de maini pentru a
sarbatori uniunea prin dans. Erin parea ca se distreaza de minune, dar ochii ei
nu vedeau nimic in jur decat tufisurile de la marginea padurii. Dupa ce a fost
invartita de catre toata lumea, vazandu-se libera a incercat o ''pierdere in
multime'' cand cineva a prins-o de incheietura mainii.
- Te grabesti undeva?
auzi glasul puternic al lui Sha'im.
Pe moment nu a gasit
nici un raspuns, decat l-a sarutat.
- E totul in ordine?
a pozat din nou in nevinovata cand nu a primit raspuns la sarutul sau.
- Sa nu indrasnesti...,
a incercat Sha'im sa vorbeasca dar a pierdut ocazia cand buzele ei l-au facut
din nou sa taca.
- Ssst! Stiu ce vrei
sa spui si..., ii cauta privirea, ...imi pare rau. Nu stiu ce a fost cu mine.
Dar iti promit ca de azi inainte vom fi numai noi doi, ii vorbi Ea calm,
sarutandu-i obrajii si gura, apoi l-a apucat de mana, conducandu-l spre cortul
ei.
Stia ca punea ceva la
cale, dar s-a hotarat sa profite de aceasta situatie nou creata. Zambi, apoi a
urmat-o oarecum neincrezator, iar cand a vazut ''aranjamentul nuptial'' din
cort, a primit confirmarea tuturor banuielilor sale. Ar fi vrut sa ii spuna ca
stie ce vrea sa faca, dar curiozitatea il facu sa amane momentul. O privi cu
acelas zambet in coltul gurii in timp ce ii turna vinul rosu in cupele frumos
decorate.
- Ce e asta? o
intreba amuzat cand intinse mana pentru a-si lua cupa.
- E pentru noi.
Pentru o lunga si prospera viata impreuna! ii zambi si il indemna sa bea.
Mirosi vinul si scutura din cap, apoi il sorbi din cateva inghitituri fara sa
isi ia ochii de la ea. Abia cand Erin a lasat cupa de la gura, neatinsa, a
inteles ca deja se intamplase - planul ei fusese un succes. A incercat sa ii
adreseze cateva cuvinte, dar un foc intens l-a parjolit pe din-nauntru urcand
cu repeziciune si oprindu-se undeva in cerul gurii facand imposibila
articularea vre-unui sunet. A intins mana sa o atinga dar s-a prabusit la
picioarele ei ca un taur infrant la corida. INcerca din rasputeri sa faca sau
sa zica ceva, dar corpul nu ii mai raspundea la comenzi.
- Stai linistit, ii
zambi Erin de pe piedestalul pe care singura se asezase, nu o sa mori... azi,
il saluta cu un gest si se pierde in spatele usii.
Erin se opreste o
clipa pentru a-i urmari pe oamenii care inca se mai distrau in jurul focului,
apoi se grabeste in padure. In scurta vreme ropotul cascadei ii ascunse
zgomotul pasilor iar ea il priveste incantata pe Kumi intrebandu-se de cand
oare statea asa teapan ca un falnic copac. Zambeste furisandu-se pe la spatele
lui si il cuprinde cu bratele.
- Buna! rase de reactia
lui apoi isi sarbatorira intalnirea cu un sarut.
- Gata? Cum ai scapat
de monstru?
- Eh, draga, stii si
tu cum se zice "nu conteaza inaltimea, ci conteaza istetimea", vorbi
ea mandra si tocmai cand isi pregatea o alta vorba plina de intelepciune, judecand
dupa degetul aratator din aer, un fulger imparti cerul in doua luminandu-l ca
in plina zi si odata cu tunetul asurzitor incepe si ploaia.
- S-acum? striga Kumi
pentru a acoperi zgoomotul ploii.
- Acum mergem la
tine! ii raspunse Erin fara sa stea pe ganduri.
- La mine? crezu el
ca nu a auzit bine.
- Da! La mine face
nani bestiuta, asa ca... Bine daca esti gainusa si ti-e frica..., il provoca cu
un zambet.
- Eu? Gaina?! Sub
nici o forma! se apara Kumi, apoi o prinse de mana si se grabira in sat. Ploaia
alungase toti petrecaretii, asa ca drumul le era liber.
Tasha isi scutura
hainele jilave si priveste cu dezgust in jur. Desi ploaia racorise pamantul, un
val fierbinte o face sa isi piarda suflul pentru o secunda, timp in care a
cautat un loc sa se aseze. Nu a vrut sa foloseasca scaunul mic din lemn asa ca
a incercat sa ajunga la coltul mesei, dar un pas gresit a facut-o sa alunece si
sa cada odata cu ea.
- Tasha! Te simti
bine? o ridica George care tocmai intra in coliba ei.
- N-am nimic!
Lasa-ma! se ratoi ea.
- Nu arati prea
bine... Ce este?... insista el.
- Nu-i nimic! Ce sa
fie? Imi lipsesc conditiile de acasa, incerca ea sa se calmeze si se aseza cu
grija pe pat, dar in urmatoarea fractiune de secunda sari in picioare tipand:
Omoara-l! Omoara-l!!
George o privi cateva
clipe fara sa o inteleaga dar curand hasaitul sarpelui ce iesea dintre
asternuturi il ajuta sa priceapa. Cu un curaj de care nici el nu se stia
capabil, a apucat colturile paturii.
- Usa! Deschide usa!
sopti George de parca nu vroia sa il auda sarpele din patura, apoi il arunca cu
totul afara. Inchide usa bine si o priveste pe Tasha care selasa deznadajduita
pe scaun.
- Doamne, nu mai
suport! Acum inteleg de ce nu-i vrea nimeni pe jegosii astia! se razvrati ea
indignata.
Natasha asculta intinsa
in pat furtuna care se dezlantuia afara.
- Erin... unde esti?
vorbi slab si inchise ochii pentru a nu o mai vedea pe keen Ya care dormea
linistita in patul alaturat. Exact in acest moment Tasha a cazut cu masa.
Natasha deschide repede ochii si priveste camera de hotel. Deja nu isi mai
putea stapani inima pe care o acoperi cu mana. Isi aminti de visul pe care il
avusese acum patru zile. Isi atinse umarul si rasufla usurata cand il simti
uscat si nedureros. Inchise ochii si ii rasuna in urechi glasul Tashei:
"-Ce?! Nu pot sa
cred! N-eau SALVAT??
-Sa nu uitam ca daca
nu erau ei, acum am fi fost morti."
Natasha, pastrandu-si
pozitia facu ochii mari si desi sentimentul de deja-vu o chinuia nu isi putea
aduce aminte ce urma sa se intample. isi acoperii ochii cu palmele si scutura
din cap in incercarea de a alunga acest cosmar dar trei focuri de arma o facura
sa priveasca spre usa colibei unde cazu sagetat un baietel. Privi in jur,
cautand-o pe Tasha, dar nu o vazu nicaieri, decat pe femeia indinaca intinsa pe
podea si intreg episodul i se derula in fata ochilor intr-o singura clipa. Kumi
ii atinse cu grija parul lui Erin intr-o mangaiere inceata care nu ar fi
trezit-o din somn. Stia ca de indata ce zorii vor rasari nimic nu va mai fi la
fel. Vroia sa faca ceva care sa o salveze macar pe ea. Se ridica si era gata sa
plece cand vazu cum broboane de sudoare i se ingramadesc pe frunte si
respiratia ii devine grea. O prinse de umeri si o misca usor, dar ea nu
reactiona. In fata ei, Yukari era din nou prins si ucis de omul cu bastonul
aurit, satul era invadat de calareti necunoscuti, iar ea alerga in directia
opusa acestor evenimente desi nu isi dorea. Abia cand fata din visul ei cade la
pamant reuseste sa simta bratele lui Kumi si deschide brusc ochii.
- Satul!!... striga
ea si se ridica pe jumatate, dar Kumi o opri.
- Stai linistita! A
fost decat un vis, o asigura el calm.
- Nu..., insista ea,
am visat? ... satul era atacat si..., a fost intrerupta in mod brutal de
tipatele ingrozite a doi corbi. Facura liniste. Trei focuri de arma de auzira.
Nici o fractiune de secunda nu ii fu necesara lui Kumi sa dispara spre locul
impuscaturilor. Erin se ridica sa-l urmeze dar in clipa imediat urmatoare se
arunca inapoi in cort. Rosie pana in varful urechilor se imbraca apoi fugi in
urma lui. Natasha il privea cu ochii inlacrimati pe Yukari cand a aparut in
prag si nu a reactionat nici macar atunci cand el si-a pregatit arcul si a
tintit-o. Desi nu isi amintea cand anume ajunsese pistolul in mana ei, il scapa
pe podea cand sageata ii atinge umarul si spre norocul ei nu se opreste acolo,
ci isi continua drumul pana in peretele de lemn. Yukari se napusteste asupra ei
fara sa auda macar vre-o rugaminte a ei. Avea ochii injectati si incerca sa-i
franga gatul cu mainile lui prea mari. Ar fi reusit daca nu ar fi simtit cum
ceva il apuca de brate si il arunca la pamant. Se ridica sa isi reia atacul dar
Frank il calma cu o lovitura scurta, apoi se grabi sa o ajute pe Natasha care
nu a avut puterea sa se ridice singura, in timp ce George si John il
imobilizara pe Yukari.
- Tasha esti bine? o
cerceta din priviri si pentru cateva clipe se pierdu in ochii Natashei care nu
aveau nimic din rautatea Tashei.
Raspunsul ei nu mai
veni intrucat Kumi navali inauntru.
-Ce..., facu un pas
inapoi cand a vazut copilul mort in usa si femeia, apoi se grabi sa il
elibereze pe Yukari. Dupa 3 pumni impartiti frateste intre George si John, Erin
aparu in prag.
- Hei, hei, hei!!
Opriti-va! se grabi sa ii tina pe Yukari si pe Kumi departe de americani, cand
auzi glasul Natashei.
- E... Erin?..., se
bucura Natasha de un chip familiar si incepu sa planga zgomotos.
-Nati??..., nu ii
veni sa creada desi Natasha deja ii sarise in brate. O privi lung si chipul ii
fu cuprins de o fericire nemarginita cand realiza ca era chiar Natasha. O
imbratisa strans sub privirile socate ale tuturor. Nati, relua ea, ce faci
aici? Ce s-a intamplat?...
- Nu stiu! Jur ca nu
stiu! vorbi printre suspine Natasha apoi explica repede cum ajunsese ea din
camera de hotel acolo, cum femeia a tras-o la raspundere pe "cealalta
ea" pentru ceea ce auzise si cum cazuse peste masa si se lovise la cap,
despre cum baietelul a vrut sa fuga si despre cum ea l-a impuscat.
Yukari isi pierde
rabdarea si porneste inca un atac impotriva Natashei, dar Erin il opreste
indreptand pistolul spre el.
Frank se cutremura si
isi cauta din priviri pistolul sau de sub pat si isi inclesta pumnii cand isi
dadu seama ca era intr-adevar al lui. - Ajunge! ii striga si o apuca de mana pe
Natasha.
- Ce... ce faci??
racni Yukari. Incerca sa o apuce de brat dar ea ii aseza pistolul in frunte.
Keen Ya!! urla cand o vazu indreptandu-se spre usa. Ai de gand sa lasi ucigasul
mamei tale nepedepsit??
Erin o privi pe
femeia intinsa pe podea si o stranse mai bine de mana pe Natasha, apoi o grabi
spre iesire.
- Keen ya! se opri
Kumi in fata ei, fiind sigur ca nu va avea curaj sa indrepte arma si spre el.
Ce faci?...
Raspunsul nu mai
veni, pentru ca ceva mare si puternic o arunca cat-colo si un pumn mare isi
croi drum spre fata lui Kumi pe care il tranti la pamant. Sha'im il apuca de
haina si il ridica la cativa centimetrii de pamant cand simti o teava rece in
ceafa.
- Cu el ce mai ai? il
intreba Erin impungandu-l pana ce il elibereaza pe Kumi.
- Cred ca aveai
dreptate, zise Kumi asezandu-se in dreapta lui Erin, chiar e o inventie
minunata.
- Pentru asta trebuie
sa sti sa o folosesti, zambi trimfator Sha'im dar isi inghiti bucuria cand Erin
trase piedica.
- Cred ca ma descurc,
ii raspunse calm apoi se indepartara usor indreptand arma spre oricine facea
vre-un pas spre ei, pana se pierdura in spatele copacilor grosi.
Kumi incerca sa isi
stapaneasca inima desi isi simtea sangele bolborosind mai tare decat apa de la
poalele cascadei si le privea cu ochii umezi pe cele doua fete care se
ghemuisera una langa cealalta, fara sa isi dea macar drumul la maini. Ar fi
vrut sa o inteleaga, de fapt, de aceea o si urmase, dar pana acum nimic nu il
ajutase sa o faca.
- Keen Ya? o intreba
usor Natasha.
- Da. Asa ma cheama
aici.
- Atunci adevarata...
D-aia se purta asa ciudat..., intelese in sfarsit Natasha comportamentul
"surorii" ei din ultimele zile. Dar cum?... De ce?...
- Habar n-am... Nu
stiu... In visul meu, ea fuge departe de sat, nu ii ajuta. Poate... eu stiu...
- O viata anterioara?
- Sansa de a indrepta
lucrurile... Nu stiu.
- Si el? intreba
Natasha uitandu-se spre Kumi.
- Un prieten, zambi
Erin.
- Si ala mare?
- Sotul meu, rase
Erin.
- Pai si atunci de
ce...
- Genul de prieten cu
care iti inseli sotul, o intrerupse Erin soptind.
- Nu-i asa rea viata
ta aici, nu? zambi cald Natasha si nu isi mai lua ochii de la Kumi care se
apropia de ele.
- Keen Ya, incepu el,
putem vorbi putin?
- Te ascult, zise ea
fara sa o lase pe Natasha sa isi retraga mana cand ea a incercat sa ii lase
singuri.
- Nu inteleg... Te rog,
ajuta-ma sa inteleg..., incerca el sa nu isi tradeze tremurul din voce.
- Nu pot, ii raspunse
ea sincer.
- Dar eu pot sa
incerc. Te rog! Daca-mi spui poate te pot ajuta...
- N-am nevoie de
ajutor! se rasti ea. N-ai cum sa-ntelegi! Si nu ma mai trata ca pe-o nebuna!
- Pai n-am cum
altfel! ridica si el vocea. Incearca sa te pui in locul nostru! Mai intai aduci
fetele palide in sat, apoi ii lasi sa-ti omoare mama si... inceta cand Erin il
palmui.
- Nu vorbi despre ce
nu sti! incerca ea sa isi opreasca lacrimile care ii innundara ochii; mana ii
ramase in aer si inlemnira cu totii cand auzira copite in departare. Corbii
trecuta pe deasupra tipand violent.
- La naiba!! Se
intampla! il privi ingrijorata.
- Ce se intampla?
sopti Natasha luand-o din nou de mana.
- Satul!! Du-te!! il
impinse pe Kumi care intelesese despre ce vorbea si se grabi spre sat.
- Chiar nu vi? se
opri el dupa cativa pasi vazand ca ea nu il urma.
- Ba da! ii raspunse
apoi o apuca de brat pe Natasha. Sa nu iesi din padure! Stai aici! Vin eu dupa
tine! Esti bine, da? ii mangaie usor umarul ranit si o imbratisa cand primi
confirmarea.
- Erin! o opri
Natasha dupa cativa pasi.
- Da?
- Sa nu ma lasi sa
astept prea mult.
- Promit! ii zambi si
porni dupa Kumi, cel putin asa crezu ea. Dupa cativa pasi nu il mai vedea nici
pe Kumi, nici pe Natasha, dar auzi pasi. Se ascunse in primul tufis si astepta.
- Mai sa fie! Chiar
nu credeam ca o pot face! Parca ar fi zburat!, se auzi Vocea lui John.
- Mda..., raspunse
George pierdut.
- Ce ai? Sa nu-mi
spui ca ti-e mila de ei! il batjocori John.
- Nu, nu, deloc. Va
inteleg...
- Dar nu esti de
acord.
- Mai conteaza acum?
- Ai dreptate, nu
conteaza, zambi John cand o trasura se apropia de ei.
Usile s-au deschis si
Yukari este aruncat afara, moment in care George si John il imobilizeaza
fortandu-l sa ingenuncheze. Frank iese urmatorul, dupa care un alt barbat,
necunoscut ei pana cand ii vede batonul aurit. Isi astupa gura cu amandoua
mainile pentru a-si opri un tipat.
- Trebuie sa recunosc
ca mi-a fost greu sa va cred, baieti. Dar acum ma bucur ca ati insistat! Este
necesar sa scapam de toate locurile ocupate de acesti salbatici, accentua
cuvantul privindu-l cu dispret pe Yukari.
- Domnule Marquette,
generale, cand v-am dezamagit eu pe dumneavoastra? zambi invingator Frank.
Generalul nu il
asculta pe Frank si se apleca deasupra lui Yukari.
- Iti poti salva...
catunul, daca vrei. Am inteles ca ai barbati puternici si femei frumoase. Ar fi
un pacat sa...
- Niciodata! vorbi
Yukari printre dinti.
- Nu am nici timpul
nici cheful necesar pentru negocieri, asa ca iti mai zic o singura data, il
apuca de par si il privi in ochi.
-Bravooo! Brrravoooo!
iesi Erin usor din tufis aplaudand. Cam jalnic, dar cu ceva mici imbunatatiri
pe ici pe colo, ar putea iesi ceva bun.
- Ce cauti tu aici??
- Ce cauti tu aici?? intrebara Frank si Yukari andoi odata.
- Da` ce, n-am voie?
se bosumfla Erin.
- Nu! se rasti
Yukari. - Nu..., raspunse stins Frank. - Ei, asi! isi incrucisa mainile pe
piept si se apropia incet de Marquette.
- Cine mai e si...
- ...aceasta
incantatoare faptura? il intrerupse Erin oprindu-se in fata lui si inainte ca
el sa reactioneze, cu o lovitura de picior il deposedeaza de baston pe care il
desface si ii pune sabia la gat.
- Pariu ca acum ai fi
de-a dreptul recunoscator daca i-ar da drumu`?
- Tu sau eu? vru el
sa para calm.
- Eu ca il eliberez,
tu ca ramai cu tartacuta pe umeri, zambi Erin can Frank ofta destul de vizibil.
Yukari se ridica si
le imparte cateva lovituri celor doi, doar asa, in semn de
"multumire". Ar fi vrut sa vorbeasca cu Erin dar stia ca o miscare
gresita i-ar fi costat viata pe amandoi.
- Frakie, cred ca
vreau si armele voastre, mersi frumos! Nu te superi, nu? il privi sfidator pe
Frank cum isi scoate pistolul de la brau si il arunca la pamant, exemplu urmat
si de Gorge si John. Yukari le culege fara ai scapa din ochi apoi desface caii
de la trasura si sare in spinarea unuia, iar pe celalat il apuca de capastru.
Erin il obliga pe Marquette sa faca patru pasi pentru a ajunge si ea langa
Yukari, apoi il lovi cu tocul sabiei in stomac pentru a-si crea o scara ce o
ajuta sa incalece si dupa un salut a la Jack Sparrow pornira in galop catre
sat.
- Ce stai ca
dobitocii acolo?!! Dupa ei!! urla din tot sufletul generalul si porni primul in
fuga.
Natasha nu stia incotr-o
s-o apuce, mergea dezorientata de toti acei copaci identici, fara sa stie daca
a mai fost sau nu pe acolo, cand ii ies in cale 2 femei cu 3 copii. Deschide
gura sa vorbeasca cand un foc de arma o tranti la pamant pe una dintre ele.
Tipara cu totii si un al doilea foc lua viata unuia dintre copii. Natasha se
arunca in fata lor strigand.
- Domnisoara Taylor!
Ce faceti?? isi opri Marquette mana exact la timp.
- Ce naiba crezi ca
faci tu?!! incerca ea sa il dezarmeze, dar fara succes.
- Tasha, ce ai? Doar u
m-ai chemat aici!! se enerva generalul, apoi o sclipire ciudata in ochi, il
ingheta si ii calma glasul: sau tu ma vroiai doar pe mine?
- Ce?... vru ea sa-i
raspunda insa el deja o prinsese in brate. Profitand de neatentia lui,
gesticula pe la spate indemnand femeia sa ia copiii si sa fuga, iar cand el o
saruta, il palmui, fara sa se astepte la reactia lui violenta, care ii intoarse
lovitura si o tranti la pamant. O ridica la fel de brusc si o saruta inca o
data, cel putin asa intentiona, pentru ca Frank il ajunsese din urma si cu o
singura smucitura o elibera ignorand pistolul pe care generalul il indrepta
spre el.
- Lupta e in partea
cealalta! il lovi peste mana indicand o directie pe care Natasha o inregistra
si porni intr-acolo.
Yukari si Erin
inghetara pentru cateva momente privind fumul gros ce se ridica de la colibele
incendiate, insa tipetele unor femei fugarite de calareti in camasi dungate ii
readuce cu picioarele pe pamnt. Yukari se grabeste spre grupul acela si ii
darama pe toti de pe cai, apoi isi indreapta atentia catre alti 4 barbati care
tocmai invinsesera in lupta pe unul dintre oamenii lui. Isi ridica armasarul pe
picioarele din spate si fara nici un alt gest inutil, se napusti asupra unuia
dintre ei, ingrozindu-i pe toti ceilalti. Intr-o clipa de neatentie este
aruncat din sa si in momentul in care glontul era gat sa ii strapunga inima,
Erin se arunca asupra lui, trantindu-l la pamant, apoi atacatorul sau cazu
secerat de toporul lui Sha'im care ii ignora total si isi continua lupta dupa
ce isi recupera arma. Il urmarira amandoi cateva momente pana cand se vazura
obligati sa contracareze atacurile celor sase barbati inarmati cu sabii sau
pistoale.
Kumi tinea piept
catorva spadasini si din cateva miscari a eliminat doi dintre ei; ceilalti doi
il atacara simultan, iar el isi ridica bratele deasupra capului strecurandu-se
printre sabiile lor pentru ca apoi sa ii injunghe pe la spate cu topoarele.
Gestul lui nu ramane neobservat de alti camarazi ai spadasinilor care se
grabesc sa le razbune moartea. Pentru a le evita loviturile face mai multi pasi
in spate pana cand se izbeste de cineva. Se intoarce si se arunca la pamant
pentru a se apara de toporul urias al lui Sha'im care se opri in trupul unuia
dintre barbati, apoi in urmatorii doi. Kumi se strecoara printre picioarele lui
si fuge dupa Erin care era inconjurata.
Natasha ajunge si ea
in sat si incepe sa tipe cand un glont ii zboara pe la ureche si o sabie i se
infige la picioare. O prinde de mana pe o indianca pentru a o opri sa fuga in
directia lui Marquette si o convinge sa mearga in directia opusa, si exact la
timp - Marquette ridica in fuga sabia de la picioarele ei apoi se napusteste
asupra lui Erin care ii blocheaza atacul folosind chiar sabia lui, ceea ce o
face sa ii zambeasca victorios. Natasha ocheste un arc si cateva sageti pe jos,
nu sta pe ganduri si se repede la el.
- Cat de greu poate
fi? se concentra ea dar sageata ii cazu la picioare.
Sha'im o zarise si
asteptase sa vada ce face, apoi in doi pasi o ajunge si ii trage arcul din
maini crezand ca va incerca sa-l opreasca, dar face ochii mari cand ea ii
inmaneaza o sageata si il indica pe John. Initial tinta ei fusese Marquette dar
isi amintise ca "asta mare" nu o are la suflet pe Erin si poate gresi
tinta, se razgandise. Urmatoarea tinta este Frank.
- Ce-i? il dojeni ea
cand Sha'im o cerceta cu atentie si pierdu ocazia sa-l atace pe Frank.
Ar fi vrut sa ii
raspunda dar ezitarea lui se transformase in sansa lui Frank care incarca un
pistol si apasa tragaciul.
- Nu!! il lovi
Natasha peste maini si glontul destinat lui Sha'im atinse umarul lui Marquette.
- Ce-a fost asta?!?
zbiera Frank scos din minti.
- Nu incerca sa
intelegi femeile, nu vei reusi, ii zambi Sha'im apoi cu o singura lovitura il
arunca la pamant unde a si ramas. Se roti pe calcaie pentru a-i mai adresa
cateva vorbe Natashei dar ea deja era in drum spre Erin.
Marquette a pierdut
secunde vitale cand si-a intors privirea pentru a-si cauta noul atacator, iar
in momentul in care a revenit cu ochii la Erin, o vazu atat de aproape incat ii
putea simti respiratia greoaie si zambetul agasant din coltul gurii i se
stinse.
In camera de hotel,
Tasha isi infipsese mainile in parul lui Keen Ya si incerca sa o imobilizeze,
dar Keen Ya era fiica de razboinic si nu se lasa invinsa.
Marquette privi cu
ochii mari cum Erin isi scoase sabia insangerata din stomacul lui si se lasa in
genunchi. Tintui cateva clipe manerul de aur al sabiei apoi ridica ochii. Nu o
privea pe Erin, ci undeva dincolo de ea. Le zambi celor trei calareti inarmati
cu pusti, isi ridica mana in aer ca un semnal si in clipa urmatoare se intinse
la picioarele ei. Nici nu atinse bine pamantul iar zgomotul asurzitor al
focurilor de arma si fumul gros se ridicara in aer acoperind intreaga vale.
Keen Ya respira slab
privind albul tavanului. Mana ei aproape ca o atingea pe cea a Tashei. Amandoua
erau intinse pe podea si zambesc cand se prind de mana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu