Maturatorul de suflete (Bigbang fanfic)



  Ceasul electronic de pe birou indica ora 3.25 a.m.
   -Ah, ce târziu este! zise fata întinzându-și mâinile deasupra capului. Stinse calculatorul apoi se îndreptă spre pat. În drum, se opri sa tragă o ocheada afara - era atât de liniște...
   "Înfiorător de liniște pentru un oraș precum Seul", se gândi ea și trase draperia. Un sunet ciudat o opri. Părea... ceva zgrunțuros târșâit pe asfalt. Caută cu privirea și dădu peste un omuleț cu o mătură din nuiele ce curăța de zor un trotuar. Zâmbi. Tocmai se pregătea să părăsească geamul când omulețul se întoarse pentru a o privi.
Fata își ascunse repede chipul în spatele draperiei când ochii aceia galbeni o priviră, iar accentul căzu apoi pe nasul lui exagerat de ascuțit și acel zâmbet în aceeași nuanță cu ochii... Acel zâmbet o privea acum față în față. Deschise gura să țipe, dar sunetele nu ieșiră. Mana lui cu degete zbârcite, lungi și ascuțite, o prinse de gât. O strânse cu putere până când sângele începu să-i iasă pe gură și pe nas, privind-o în tot acest timp cu zâmbetul larg.
  O căldură imensa îi invadă întregul corp; era ciudat dar nu se simțea ca și când cineva ar fi  strangulat-o... Simțea cum se topește din vârful picioarelor și durerea urca tot mai sus, devenind din ce în ce mai insuportabilă. Un ultim jet de sânge izbucnit pe gură o lăsă inertă la pământ.
Omulețul plecă la fel cum venise, doar că de data aceasta fredona o melodie de leagăn.
Sunetul măturii îi rămase fetei în gând reluându-se din nou și din nou. se simtea trasa de mana dar isi putea vedea trupul cum ramanea in urma, acolo jos, langa fereastra, intr-o balta de sange, Nu vroia sa se roteasca pentru a vedea ce anume o taraste, ii era prea frica de acei ochi galbeni si zambet larg, iar melodia fredonata chiar o ingrozea si nu se oprea niciodata...
   -E posibil asa ceva? intreba o doamna grasa cand un politist scoatea din incapere sacul negru inautrul caruia se afla corpul neinsufletit al fetei.
    -Se pare ca da, ii raspunse acesta, din mers.
   -Doamne fereste! Sa mori in somn si in asa fel..., se inchinara batranele blocului adunate pe acolo....

   -Vai, cat am baut in seara asta! se planse bruneta agatandu-se de bratul prietenului sau, care se clatina la fel de mult ca si ea.
    -Ssst! facu el dintr-o data.
    -Ce e? s-a speriat fata.
    -Bau!! tipa el dintr-o data amuzandu-se copios de reactia fetei.
    -Porcule! se supara ea si dupa ce il impinse isi continua drumul, cu pasi agitati si clatinati.
    Pe o straduta alaturata, Ji Yong, un baiat tanar, de vreo 25 de ani, blond, subtirel dar cu o privire vie, plina de energie, se indrepta agale spre casa, profitand de aceasta noapte linistita de sfarsit de octombrie. Zambi milos cand a vazut cuplul de vis-a-vis, isi adanci mai mult mainile in buzunare si isi continua drumul, pana cand un harsait il opri. Se uita in jur, dar nu zari nimic. Cerceta cuplul de alaturi si astfel intelese si zgomotul auzit - cineva matura trotuarul de peste drum. Nu i s-a parut nimic interesant, poate decat matura din nuiele folosita, dar nu se obosi sa il priveasca in detaliu, asa ca isi continua drumul. Tipatul femeii il facu sa se razgandeasca. Se grabi intr-un con de umbra oferit de un copac mare si ii cauta cu privirea - nu i-a zarit initial, decat atunci cand barbatul a tipat si a zburat efectiv cativa metrii pana s-a izbit de peretele unui bloc. Ji Yong se ascunse mai bine, dar stapanit de o curiozitate care ii era definitorie in cercul de prieteni, continua sa priveasca.
   Omuletul cu matura o tinea pe fata de gat, tarand-o dupa el, de parca ar fi fost o carpa fara importanta. Ea nu se mai misca si lasa o dara groasa de sange peste tot pe unde treceau. Omuletul intinse mana cu ghearele lungi spre barbatul care incepuse sa ceara indurare.
    De acolo de unde privea Ji Yong, mainile omuletului pareau hidos de lungi, ceea ce il facu sa isi acopere gura si sa se ghemuiasca. Stranse ochii cu putere cand barbatul incerca din nou sa tipe, dar nu mai avea voce si tot ce reusea era sa scoata niste sunete ciudate, innecacioase. Sangele tasni cand omuletul ii stranse gatlejul cu atata putere incat s-a auzit un parait sinistru care il ingheta chiar si pe Ji Yong... insa nu atat de mult pe cat o facu melodia fredonata de omulet dupa ce isi termina ''treaba". Odata cei 2 intinsi pe asfalt facu un gest cu mana de parca ar fi adunat ceva in pumn, rasfirandu-si degete lungi si apoi strangandu-le brusc, cu putere. Zambi larg in jur, apoi cauta sunetul inimii care inca pulsa cu viata, atat de rapid si de zgomotos incat ii opri chiar si cantecelul. Ochii i se atintira asupra copacului lui Ji Yong, care statea ghemuit, fara sa indrazneasca nici macar sa mai gandeasca la vreo posibila miscare. Isi ridica nasul ascuit si adulmeca lung. Zambi larg si fara sa isi miste buzele arunca un "Pe maine..." strapungandu-i inima bietului Ji, care incepu sa tremure necontrolat.
    Era atat e liniste... Desi trecusera mai bine de doua ore, Ji Yong era inca ghemuit la poalele copacului. O vibratie il cutremura din adancurile hainei, facandu-l sa transpire instantaneu, dar se calma imediat ce intelese ca era doar telefonul sau. Zambi stergandu-si tamplele cu mainile, apoi ceva il bloca, parca cineva l-ar fi lovit in moalele capului - soneria de la telefon nu era altceva decat acel cantecel pe care il fredonase omuletul acela. Isi cauta frenetic telefonul prin buzunare, apoi il izbi cu putere de pamant, asteptand probabil ca melodia sa continue, ca in filmele de groaza. Nu s-a intamplat acest lucru. Cerceta rapid imprejurimile, apoi o zbughi ca un iepuras speriat, prin oras.               Telefonul zacea pe asfalt, imprastiat in bucatele mici, dar o matura de nuiele le-a adunat fara graba la un loc.
-Nu pot sa cred ca e trecut de 3! spuse fata zâmbind fermecător.
-Câteodată timpul asta zboară atât de repede încât aproape ca nu este corect, zâmbi TaeYang și o prinse de mijloc.
-Pai tu și cu filmele tale! îl șicană ea scoțând limba precum un copilaș neastâmpărat.
Cu siguranță nu se aștepta la asa o reacție... sau poate ca da totuși, pentru ca se trântiră pe canapeaua din spatele lor, el încercând sa prindă neastâmpărata limbuta care îl provoca într-una chicotind.
-Ce-a fost asta? îl opri ea dintr-o data.
-Ce? ii mai fura el o sărutare.
-Nu știu... mi s-a părut ca aud o melodie..., se ridica in capul oaselor si privi spre televizorul negru.
-Ti-e somn, iubito! Hai ca-ți voi canta eu ceva frumos, o ridica el in brate si se indreptara spre dormitor, sarutandu-se.
JiYong parcursese jumatate din Seul in mai putin de 15 minute. Urca rapid cele 4 etaje, cu cate 3-4 trepte la fiecare pas, apoi lovi cu pumnii si picioarele usa mare, alba.
SeungHyun isi ridica lent capul de pe perna, incercand sa inteleaga ce se auzea. Cand a auzit glasul prietenului sau, s-a rostogolit din pat, dar aterizarea nu prea i-a reusit.
-Imediat! raspunse somnoros, adununadu-se de pe podea. In drum spre usa arunca un ochi semi-inchis spre ceasul care indica ora 4. Doamne, JiYong-Ah..., incepu sa bolboroseasca si rasuci cheia.
JiYong nu a mai asteptat, iar cand a auzit cheia in broasca a apasat tare clanta si s-a pravalit inauntru.
-Ce e? Ce s-a intamplat? incerca Seung Hyun sa-l calmeze, intelegand ca prietenul sau chiar avea nevoie de ajutor. Nu-si primi raspunsul, JiYong nu mai avea suflu de la acest jogging nocturn.
SeungHyun il indruma usor spre fotoliul mare.
-Stai aici! Iti aduc un pahar cu apa, ii spuse calm dar ingrijorat.
JiYong il apuca de mana.
-S..stai..., a reusit sa sopteasca. Aprinde lumina, se ruga tot soptind.
-JiYong, ce este? Ma sperii..., se conforma SeungHyun si apasa intrerupatorul. Amuti cand vazu culoarea nepermis de alba a amicului sau.
-Stai calm, reveni langa fotoliu. Nu cred ca apa iti trebuie tie acum... Iti aduc ceva de baut?
JiYong scutura din cap.
-Nu... nu pot...
-JiYong-Ah, arati de parca ai vazut o fantoma...
-O crima, il intrerupse el, cu privirea unui om nebun.
-Ce?? Tu vorbesti serios? Trebuie sa suni la politie..., se agita SeungHyun.
-Eu urmez, il intrerupse din nou.
SeungHyun innlemni. Il privi pe JiYong care incuviinta, fixandu-l cu cei mai lucizi ochi. Incerca un zambet dar expresia lui JiYong il innabusi.
Desi inca nu se luminase de ziua ceasul de pe noptiera isi schimba cifrele 59 in 00.
-Cris... e 5... bombani TaeYang fara sa isi ridice chipul din perna.
-Aud..., ii raspunse fata la fel de afundata in perna moale.
Deschisera cu greu ochii umflati de somn. Zambira cand se vazura.
- `Neata!
- `Neata!
-Faci tu cafeaua? il ademeni Cris, cu un zambet. Multumesc! ii multumi cu un sarut la raspunsul lui afirmativ. Il urmari pana cand a iesit din camera, apoi se intinse cascand. Dar si-l inghiti si ciuli urechile. Nu era Tae, nu se auzea de la bucatarie. Vocea parea mai mult ca cea a unui batranel... Unde mai auzise cantecelul acesta? I se parea atat de cunoscut... Se strecura fara zgomot pana la fereastra. N-ar fi trebuit sa se auda pana aici fredonatul batranelului acela care matura trotuarul din fata cladirii... I se paru amuzant ca in loc de matura folosea o improvizatie din nuiele... ii aminti de casa, de tara ei unde atunci cand era mica,chiar si ea se mai juca prin gradina cu astfel de lucruri, laudandu-se ca isi ajuta bunicuta la curatenie. Dintr-o data batranelul se opri si ceva ii agita inima fetei, pe face incerca sa o domoleasca cu o mana. Zambi duios cand percepu intentia de rotire a batranelului si ramase sa-l priveasca, sperand sa vada un chip oarecum familiar, cu ochii rotunzi, europeni. Zambetul i se sterse usor pe masura ce omuletul isi intorcea numai capul la 180 de grade.
Un tipat scurt o facu sa nu mai observe si celelalte detalii ale chipului, pentru ca acoperi imediat fereastra, cu draperia groasa.
-Ce e, iubito? o intreba TaeYang care aparu in prag cu 2 cani mari de cafea.
-Cred ca n-am dormit destul..., se grabi ea sa isi revendice cana alba, apoi se cuibari la pieptul lui.
-Tremuri? se ingrijora el.
-Nu... Da... Mi-am facut singura frica..., zambi ea.
-Nu esti genul asta, o saruta duios pe frunte. Ce s-a intamplat?
-Cred... cred ca trebuie sa o sun pe mama. Poate constiinta incearca sa-mi vobeasca, se rusina ea, reusind cu greu sa desparta de el. Se intoarse la fereastra si indeparta draperia cu un deget, discret - strada era goala. A oftat usurata apoi a sorbit din ceasca foarte dulce.
-E totul in regula? o acompania TaeYang langa ferestra, cercetand si el strada.
-Da, ii raspunse cu un zambet si printr-un semn cu ochii ii arata pe cei doi care traversau acum strada, grabiti.
-Ce matinali sunt, rase Tae salutandu-i cu o fluturare de mana pe SeungRi si DaeSung cand acestia isi ridicara ochii catre geamul lui.
Peste putin timp, alte cesti aburinde se odihneau in mainile celor 2 "matinali".
-Da... zise SeungRi sufland cu patos in cana lui. Au zis ca vor intarzia putin, dar vor veni cu siguranta.
-Nu-i nici o problema, spuse TaeYang. Pana ajungem noi acolo, pana ne imbracam, aranjam... au tot timpul sa apara si ei.
-Nu stiu, interveni si DaeSung fara sa isi ridice privirea din cafeaua neagra, dar pareau ciudati la telefon. Am asa un sentiment neplacut...
-Adica? se interesa Cris.
-Nu stiu... obositi...
-Pai cine stie ce au facut azinoapte, ridica SeungRi smechereste din sprancene, facandu-i pe toti sa-l loveasca in gluma.
Soneria ii opri si isi schimbara priviri insinuante.
-Deschid eu! se grabi ea la usa pe care o deschise larg. ...`Neata!..., ii pofti inauntru pe JiYong si SeungHyun. Tocmai despre voi vorbeam, incepu ea.
-Sper ca de bine, incerca SeungHyun un zambet, in timp ce JiYong nu a schitat nici un gest.
-Oppa, esti bine? il atinse Cris usor pe umar, dar reactia lui a fost mult peste asteptarile tuturor - il privira cu totii uimiti cand a sarit cat-colo, albindu-se mai mult decat era.
-Imi pare rau..., incerca JiYong sa isi scuze comportamentul printr-un zambet slab.
-Vrei o cafea? il intreba ea din nou, cu o voce mai calma. Isi primi raspunsul afirmativ si in cateva minute se intoarse cu doua cani mari.
Nu au reusit sa afle ce li se intamplase; nici JiYong nici SeunHyun nu au spus adevarul, decat au inventat o poveste care sa explice cat de cat starea lor de spirit.
Intunericul acoperise deja intregul oras si o ceata slaba se ridica usor peste blocurile inalte.
-8 jumate deja!... vorbi Cris cu voce tare aruncandu-si un ochi peste ceasul mare din perete.
Uitase de intamplarea de azi-dimineata. Deschise fara zgomot usa balconului si pasi afara. Zambi gandindu-se ca ar fi fost frumos ca aceasta vreme sa persiste si maine cand planuisera ''cea mai tare petrecere de Halloween". Era totusi atat de devreme si straduta din fata parea pustiita. Ceva o facu sa isi stranga pulovarul gros mai bine pa langa corp. Asculta cu atentie suierul vantului pentru cateva momente pana cand vibratia telefonului o trezi brusc la realitate. Rase zgomotos gandindu-se cat de naiva fusese incat sa se sperie de un telefon.
-Da? raspunse fara graba.
-Iubito, se auzi vocea lui TaeYang, vom veni un pic mai tarziu. Nu am terminat inca, sper sa nu mai stam mult ca mi-e o foame de as manca si pietre, rase el.
-Bine, flamanzila, iti pregatesc ceva bun, ii promise ea si dupa alte cateva dulcegarii, a lasat telefonul pe noptiera de langa pat. A tras draperiile acoperind in intregime geamurile, a aprins luminile in toate camerele, a cautat albumul preferat si a urcat volumul la maximum. Apoi a cotrobait prin frigider dupa ingredientele congelate pe care incepu sa le desfaca sau sa le puna in castroane.
"22..." citi Cris oftand. Ascultase aceleasi melodii de cateva ori pana acum. Preparatul surpriza se odihnea intr-o oala inflorata, acoperita cu un capac gros. Opri melodia scarpinandu-si capul in incercarea de a afla pe unde lasase telefonul. Era asa de liniste fara baieti...
 Ah, da! Isi aminti si se grabi in dormitor. Il ridica si ochii ii ramasera pe draperia colorata. Intinse mana ezitand si o indeparta brusc, eliberand intregul geam, cu o singura miscare. Ceata aproape disparuse complet, lasand loc unei nopti parca mai intunecate decat de obicei, in plus felinarele stradale experimentau dificultati tehnice, stinganu-se si aprinzandu-se intermitent. Un fior rece o strabatu pana in crestetul capului si incerca sa il alunge printr-o scuturare slaba. Din 2 miscari a deblocat telefonul pregatindu-se sa apese tasta numarul 1, numarul lui TaeYang, cand un murmur o opri. Inima o porni la galop iar ea o apasa cu putere. Ciuli urechile - murmurul se transforma usor intr-un fredonat. Parea o voce de copil, subtire... Nu... nu era o voce de copil... era batrana vocea. Acum o auzea mai clar... prea clar. Ridica ochii spre geam si privi temator pe strada. Telefonul ii scapa din maini cu un tipat scurt. Isi acoperi gura cu dosul palmei si facu 3 pasi in spate. Cantecelul se opri, in locul lui se auzeau nuielele zgariand asfaltul.
...
-JiYong hyung, mergi cu noi? il intreba TaeYang ascunzandu-si mainile in buzunarele incapatoare ale jachetei, cautand ceva.
-Desigur!! se grabi JiYong sa raspunda de parca i-ar fi fost teama sa nu zica altcineva ceva.
-Mergem cu totii, spuse SeungHyun, sper ca nu se va supara Cris.
-Nu! Chiar ne asteapta pe toti! Acum incercam sa o sun, dar cred ca nu mai are baterie si nu a observat..., incerca TaeYang sa isi dea singur curaj. Desi nu era prima data cand se intampla sa mai intarzie, astazi cumva era diferit. Un soi de aer greu il agita, dar nu vroia sa isi alarmeze prietenii, asa ca avea grija ca zambetul sa nu-i dispara de pe buze.
JiYong se opri brusc.
-Ce-i? intreba SeungRi lovindu-se din neatentie de el.
 Nu si-a primit raspunsul. Baietii privira in jur - nu parea nimic suspect.
-Hyung, il prinse DaeSung de brat dar JiYong nu a reactionat.
-N-auzi asta? sopti intr-un tarziu JiYong.
-Ce? intreba din nou DaeSung.
-Sst! facu si SeungHyun.
Ciulira urechile si chiar li se parea foarte ciudat ca acea strada de obicei aglomerata acum era pur si simplu pustie. Un cantecel slab se auzi de undeva din fata. Baietii schimbara priviri intre ei. JiYong pasi in spate, in timp ce DaeSung si TaeYang pasira in fata.
-Eu nu merg p-acolo! sopti aproape insesizabil JiYong.
Facura cale-ntoarsa. Dupa 2 pasi, inghetara. Matura din nuiele curata strada, cu zgomotul ei specific. JiYong nu-si putu stapani strigatul care ii parasi buzele crispate.
-Hyung..., i se paru exagerata reactia lui si DaeSung zambi incurcat, gata sa-i gaseasca scuze amicului sau.
Omuletul se opri din maturat si incepu sa fredoneze o melodie. Mii de cutite de gheata parca ii strabatura sira spinarii lui TaeYang cand a recunoscut tonul de apel pe care il folosea Cris. Cu toate acestea nu a reactionat si baietii se pregateau sa isi vada de drum, cand de sub manecile negre ale maturatorului se ivira niste degete lungi, nenatural de lungi si zbarcite. Ii privi si le zambi. Un zambet ce tinea literalmente de la o ureche la cealalta. Nasul ascutit se ridica in aer si fara nici un alt cuvant isi infipse mana in gatul lui JiYong. Toti tipara iar mainile lui JiYong se inclestara pe bratul lung. SeungRi se grabi sa-si salveze prietenul cand cealalta mana il apuca si pe el. Dadea din maini si din picioare, dara fara folos - nu avea cum sa-l ajunga pe omulet. SeungHyun si DaeSung s-au repezit catre fata schimonosita de acel zambet prea larg, dar cand mai aveau mai putin de 1 cm sa il atinga, gura omuletului se deschise intr-atat incat ii acoperi intreaga fata dezvaluindu-i dintii mari, ascutiti si limba ireal de lunga ca cea a unui sarpe. Baietii cazura amandoi pe spate in incercarea disperata de a-si opri atacul. TaeYang a cautat repede in jur si singura ''arma'' disponibila era matura de nuiele.
Creatura ii intelese intentia si incepu din nou sa fredoneze linistit tonul de apel al telefonului lui Cris. TaeYang innlemni din nou. Il privi cu ochii mari pe cel care luase din nou infatisarea unui omulet infricosator si isi apleca usor capul intr-o parte, privindu-l tot mai intens. TaeYang simtea ca acei ochi galbeni ii spuneau ceva, dar inca nu intelegea ce. L-a ochit pe SeungHyun care se strecura pana in spatele omuletului si cand si-a inceput atacul, el s-a repezit la matura pe care o prinse dar o scapa imediat din maini, neputand suporta temperatura ei extrem de ridicata. Arunca in viteza cateva cuvinte de ocara, apoi intinse mainile in fata pentru a-l prinde (sau opri) pe SeungHyun care zbura peste el, pravalindu-se amandoi, unul peste celalalt, pe asfalt.
JiYong la inceput nu intelegea de ce nu putea nici macar clinti mana unui omulet atat de mic dar acum isi folosea toata forta lui pentru a lovi si zgaria ghiara acestei creaturi. Un val fierbinte ii cuprinse picioarele pana la genunchi, sleindu-l incet, dar sigur. Era gata sa renunte cand ceva ii atrase atentia: trupul lui SeungRi renuntase la lupta si omuletul rase din nou cu gura pana la urechi.
-SeungRi-Ah! reusi JiYong sa articuleze cu greu.
SeungHyun nu era insa gata sa renunte, se repezi intre mainile omuletului, ajungandu-i la 2 milimetrii in fata. Il prinse de gat desi ii era greu sa priveasca acel chip hidos si cu atat mai mult sa ii simta mirosul de ars. Ochii i se largira la maxim cand gura omuletului se casca atat de mult incat ii putea cuprinde intregul chip... si acel miros de hoit... Dintr-o data totul se innegri in jurul sau si un gol in stomac i se plimba ca un nod pana in gat exact ca atunci cand te prabusesti de la o distanta foarte mare.
-Daca asta vreti, asta veti primi!! se rasti omuletul cand DaeSung incerca sa-l prinda pe SeungHyun care disparuse pur si simplu. Deschise din nou gura si acelas intuneric il inghiti si pe el.
Ji yong a vazut aceasta scena cu ultimele puteri, inainte ca ochii sa i se inchida fortati de durerea fierbinte care ii cuprinsese intregul trup.
Durerea nu a incetat nici dupa ce a reusit sa ii deschida inapoi. Il zari pe SeungRi in partea stanga a omuletului.
-SeungRi-Ah!! striga si vocea i se paru ca se imprastia intr-un mod ciudat.
SeungRi l-a auzit si il privi inlacrimat. JiYong nu a inteles de ce, dar la un gest discret al amicului sau, isi roti privirea la 90 de grade si isi vazu trupul intr-o balta de sange, langa cel al lui SeungRi.
-Ce e asta?? Ce se intampla?!! striga el din nou, de data aceasta facandu-se auzit si de omuletul cu matura. Acesta ii zambi larg, apoi facu din nou acel gest cu mana, strangand pumnul, triumfator. JiYong isi duse mainile la gat, incercand sa inlature acel lat invizibil care se strangea tot mai mult in jurul gatului. Isi arunca ochii spre SeungRi intelegand ca acelas lucru simtea si el, cautand cu ambele maini acel "ceva" care inca ii sugruma. O smucitura puternica ii opri pe amandoi cand auzira tipatul brusc ingatuit al lui TaeYang. Se grabira amandoi sa il priveasca - mana maturatorului sinistru era infipta acum si in gatul lui, iar el se zbatea din toate puterile.
-Nu!! tipa JiYong atat de tare incat vocea lui a capatat efect de ecou, perceput chiar si de TaeYang.
-Hyung?... se mira el incercand sa ii ocheasca trupul neinsufletit de pe asfalt.
SeungRi isi urma liderul si cu toata puterea incepu sa se lupte cu forta nevazuta ce il tinea prizonier in stanga omuletului....
In acelas timp, dupa cateva minute lungi in care nu facuse altceva decat sa isi tina gura acoperita cu amndoua mainile, acea voce batrana o facu pe Cris sa reactioneze intr-un tarziu. Lacrimile i se insiruisera deja pe obraji cand ezita catre fereastra. Cuvintele omuletului se ingramadeau unele peste altele in mintea ei formand un amalgam de neinteles, care ii incetinea orice miscare... Cei doi pasi pana la fereastra mare i se parura kilometrii intregi, dar in cele din urma, mainile-i tremurande indepartara draperia groasa exact in momentul in care ecoul vocii lui JiYong ii sageta inima in plin. Fara nici un cuvant se repezi la bucatarie de unde a apucat cel mai mare cutit din setul frumos ordonat in suportul de lemn lacuit, si intr-o fractiune de secunda se napusti afara. In mai putin timp decat orice doborator de recorduri mondiale la atletism a parcurs cei 100 de metrii care o desparteau de TaeYang si maturatorul care isi infipsese mana in gatul lui.
"Primiti... asta... vreti..." se plimbau fara inteles prin gandul ei., Ridica amandoua mainile desupra capului, stranse cu putere manerul cutitului si lovi brusc mana omuletului care se desprinse de trup fulgerator, aruncandu-l pe TaeYang pe spate.
-Noona..., se auzi o soapta pe care Cris o cauta in vazduh.
Era vocea lui JiYong, dar unde era JiYong?
O flacara mare se ridica pana la cer, iar suflul ei o impinse la podea. Isi arunca ochii peste umar pentru a intelege ce tocmai se intamplase cand flacara aceea imensa, din locul omuletului maturator, capata dintr-o data forma a doua maini ce incercau s-o apuce si ochii lui JiYong si ai lui SeungRi o implorau din spatele furtunii de foc. Cris s-a ghemuit acolo pe asfalt si cat a clipit o data, acoperindu-si capul cu mainile, caldura insuportabila a disparut; a fost inlocuita cu aerul rece al noptii de octombrie 30.
Isi descoperi ochii si cauta grabita flacara - disparuse. La fel si omuletul. Era liniste... prea liniste. Isi aminti de TaeYang si se grabi sa-l caute. Mainile ei se afundara intr-un lichid vascos, caldut. Isi pleca ochii si ingheta. Mainile ii erau incet inghitite de sangele lui... JiYong?! Ar fi vrut sa reactioneze intr-un fel doar ca...
-Iubito! o ridica TaeYang apucand-o de umeri. Incerca sa ii vorbeasca dar nu putea sub nici o forma sa ajunga la ea - ochii i se afundasera in orbite si nu se dezlipeau de cele 2 trupuri.
-Cris, asculta-ma! insista el lipindu-i amandoua mainile de chip, facand-o sa il priveasca.
Ca si trezita dintr-un vis urat, ea il imbratisa cu foc, sarutandu-l printre lacrimi.
-Tae..., incepu, incercand sa isi stapaneasca tremurul ce pusese stapanire pe ea.
TaeYang isi pregati in gand un discurs pe care nu a apucat sa-l rosteasca....
-Hyung?... se auzi vocea soptita a lui seungRi. Esti aici?... intinse mainile in fata incercand sa afle unde se afla. Era atat de intuneric si mirosul acela ...devenise dureros de respirat.
SeungRi isi flutura mainile in fata cautand un punct de sprijin, un reper... orice...
-SeungRi-Ah! il auzi pe JiYong strigandu-l usor. Unde esti? intreba si el intinzand mainile.
-Aici, hyung! incepura sa se caute prin intunericul de nepatruns.
-Nu pot..., se planse JiYong. Nu stiu... Ce vezi?
-Nimic..., raspunse dezamagit SeungRi si isi asculta vocea indepartandu-se in ecou. Hyung? reveni dupa cateva momente de liniste chinuitoare.
-Mm? raspunse JiYong.
-Ti-e frica?...
-Nu..., se indeparta ecoul. ..Ma doare..., sopti el bucuros ca nu-i putea vedea nimeni lacrimile ratacite pe chip. Aceeasi durere fierbinte care il inghitise pe alee ii chinuia trupul tremurand. Nu stia unde era. Se ghemuise langa ceva destul de dur si oarecum cald. Incerca sa se convinga ca era timpul de a reactiona in vr-un fel, cand vocea lui SeungRi ii strapunse inima si ii bloca mintea:
-Crezi ca asta e Iadul?...
Un firicel de sange cobori timid din gura lui SeungHyun.
-Ah..., gemu el cand ochii incepura sa i se miste. Mirosul de sulf il facu sa se incrunte si sa amane momentul cand va deschide ochii; cerceta locul doar cu ajutorul mainii stangi. Ciudat sol... tare si totusi faramicios, aproape catifelat. Apuca un pumn de "tarana" care se transforma in pulbere cand il stranse in palma. Acum chiar nu mai vroia sa deschida ochii... Se intinse mai mult si simti bratul cuiva, dar in secunda urmatoare, un lichid alunecos, caldut, ii scalda mana. Isi deschise brusc ochii, temadu-se probabil ca ceea ce simtea era sangele omului de langa el, dar ochii i se bulbucara si inima i se opri. Respira sacadat si facea eforturi supra-omenesti sa nu se vada catusi de putin, in mod special cand acea dihanie isi apropie unul dintre cele 3 capete. Stranse puternic ochii cand nasul despicat al acestui... lucru... aproape ca ii atinsese chipul si respiratia fierbinte ii arse obrajii. Corpul ii fu cuprins de un tremur necontrolat cand saliva acestui 'cap' ii atinse gatul urmandu-i conturul pana pe piept. Curiozitatea il ajuta totusi sa isi invinga teama si reusi sa il priveasca in ochii infacarati pe acest animal care ar fi semanat cu un caine daca ar fi avut un singur cap..si ceva blana in locul taieturilor si zgarieturilor care il brazdau de la un cap la altul.
Celelalte capete isi indreptara atentia catre al doilea corp intins pe pamant.
DaeSung gemu slab apoi se incrunta la mirosul greu ce il facu sa isi duca mainile la nas. Se rasuci cu ochii semi-inchisi si se ridica in sezut pentru ca in cele din urma sa cerceteze imprejurimile. Un marait gros si o rasuflare fierbinte in ceafa ii atrasera atentia.
-Stai calm..., se garbi SeungHyun sa ii sopteasca. Pentru ca isi stia prietenul mult prea bine, se ridica cat ai clipi si in secunda in care DaeSung dadu cu ochii de aceasta creatura, il insfaca de brat si il trase cu putere salvandu-l din coltii amenintatori care l-ar fi devorat cand a tipat din toti rarunchii.
-Ce... ce e chestia aia??? continua sa tipe tinandu-se bine de SeungHyun,strabatand valea aceea neagra in viteza. O alta intrebare ii sari in minte:"Unde suntem?" Chiar conta asta acum? Creatura aproape ii ajunsese si nu se ivea nimic la orizont, dupa care sa se poate ascunde macar... Fiecare pas pe care il faceau ridica un praf fin, cenusiu. Solul parea ars - totul era negru, iar cerul avea nuante violente de rosu.
Creatura deschise larg gura si era gata sa il inhate pe DaeSung cand SeungHyun il impinse aruncandu-l la cativa metrii de ei. Dintii creaturii clantanira la doar 2 centimetrii de ochii lui SeungHyun care se intinsese la pamant,ingrozit,asteptandu-si moartea.
DaeSung se rostogoli de cateva ori pana se opri nas in nas cu un craniu. Fumul subtire, cenusiu, il inconjura si facu nasurile creaturii sa se ridice in aer, adulmecand in toate partile.
SeungHyun se grabi sa-si domoleasca amicul cu un semn sa pastreze linistea.
DaeSung se aseza cu fata in jos si se acoperi cu mainile pentru a se asigura ca nu va scoate nici un sunet. Creatura gigantica isi ridica capetele in aer. Fiecare pas facut ridica praful cenusiu si imprastia un miros ars, de mort.

DaeSung il privi pe sub gene cum trece pe langa el si praful il facu sa se innece. Isi acoperi imediat gura si inlemni cand laba fara par,cu ghearele aproape cat el, se opri la doar cativa milimentrii. Craniul il privea drept in ochi, pe jumatate ars iar cand pasii creaturii ridicara din nou praful in mers intelese ce era de fapt solul pe care se tara - cenusa .... cenusa a ceea ce odata fusesera persoane... Isi cauta panicat amicul pe care il ochi mai in fata, gesticulang usor - ii arata sa il urmeze in cea mai mare liniste. Cauta pozitia creaturii care deja se indepartase cativa pasi, asa ca trase cu toate puterile de el si cu miscari tremurande se ridica in picioare fara nici un zgomot. Pasi cu grija pana il apuca de brat peSeungHyun care ii explica prin semne ca acea abominatie nu putea vedea nimic. Pornira usor si de fiecare data cand osemintele umane ce nu se transformasera inca in praful fin, cenusiu, trosneau sub pasii lor, inghetau si priveau panicati in jur.

-Hyung! rasuna dintr-o data glasul speriat al lui SeungRi
-Da? se grabi JiYong sa ii raspunda.
-Te rog spune-mi ca tu tragi de mine..., se ruga seungRi aproape in soapta.
-Imi pare rau, pustiule, nu sunt eu..., se ridica el incercand sa paseasca, cu mainile intinse mult in fata.
-Hyung!! striga SeungRi.
-Pustiule!...,vru JiYong sa grabeasca pasul dar ceva slinos il apuca de brat si latul din jurul gatului incepu din nou sa se stranga. Isi duse automat cealalta mana la gat, dar ca si inainte, nu era nimic acolo. O lumina rotunda aparu undeva mult mai departe, dar se apropia din ce in ce mai mult. Curand luminita se transforma intr-o silueta mica pana cand un pitic hidos, cu pielea scorojita plina de basici mari, cocosat si aproape dezbracat, aprindea toate tortele de pe peretii acestia ce pareau a fi ai unei pesteri. In urma lui, omuletul maturator pasea fara graba, cu acelas zambet larg. In cele din urma lumina a ajuns si in incaperea lor, ceea ce i-a facut sa tipe cat au putut de tare la vederea celor 2 abominatii care ii tineau de maini - o adunatura de membre lipite de de un trunchi disecat pe mijloc si un cap micut pe jumatate chel. Omuletul se incrunta si cu un semn al mainii ii amuti, iar ei dusera mainile la gat cautand aerul care le fusese
oprit de stransoarea aceea puternica.
-Liniste!! zbiera el, apoi ii elibera, ei cazand in genunchi, uitandu-se ingroziti la "piticii" ce aparusera in numar tot mai mare.
Sprancenele lui JiYong se unira deasupra nasului si il privi indata pe SeungRi care parea ca facea eforturi sa nu vomite sau sa nu lesine. Nu stia daca simtea si el asta, dar era ciudat... parea ca mainile si picioarele i se miscau, doar ca el nu le vedea miscandu-se catusi de putin...
-Iubito, zise TaeYang mai mult in soapta, strangand-o mai bine in brate. Iubito, trebuie sa plecam d-aici! trebuie sa-i gasim pe DaeSung hyung si TOP hyung si... trebuie sa chemam salvarea pentru..., nu a avut puterea sa pronunte pentru ce anume, ci a preferat sa lase fraza neterminata.
-Nu! Nu, uita-te! sopti dintr-o data Cris, razand printre lacrimi... cel putin incercand.... Il impinse usor pe TaeYang pentru a-i atrage atentia asupra degetelor de la mana lui JiYong, care se miscau usor pe asfalt.
-Hyung! se repezi la el TaeYang, apucandu-l de mana. Hyung, m-auzi?... raspunsul a venit mai repede decat se astepta si se blocara amandoi cand JiYong isi deschise brusc ochii.
-Oppa!... se arunca ea asupra lui pentru a-l ajuta sa se ridice, dar TaeYang o prinse de mijloc, oprind-o.
-Iubito... nu... nu cred ca e oppa al nostru..., ii sopti fara sa isi ia ochii de la amicul sau.
-Ce... ce vrei sa spui? ii urma si ea privirea si se lovi de ochii mari fara culoare ai lui JiYong care se ridica de parca niste sfori invizibile l-ar fi tras.
-O... oppa?... intreba ea usor si JiYong isi suci capul intr-un mod oarecum nenatural, pentru a o privi. Fara nici un cuvant sau gest in plus, o apuca de gat ridicand-o la cativa centimetrii de sol.
-Oppa!!
-Hyung! ii sari TaeYang in spate si in mai putin de o secunda se trezi pe jos, pe asfalt. Nu a renuntat. A mai incercat o data sa ii sara in spate - era de neclintit. Isi pregatea cel de al 3lea atac cand o mana rece il prinse de brat, oprindu-l in loc. Clipi des de cateva ori apoi se rasuci cat a putut numai pentru a-l vedea pe seungRi tinandu-l iun loc. Aceeasi ochi goi il priveau impasibili.
-Iarta-ma, pustiule! vorbi Tae printre dinti si cu o miscare brusca ii suci mana la spate, apoi il lovi cu piciorul in sezut, aruncandu-l la pamant. A apucat o piatra mare de langa un stalp de iluminat si dupa ce i-a cerut scuze si lui JiYong, il lovi cu putere in cap, pana cand o elibera pe Cris. O apuca de mana si o trase dupa el, desi ea abia se mai putea tine pe picioare, incercand sa isi recupereze aerul pierdut printr-o tuse convulsiva.
-Ce... ce e asta?!! striga ea dupa ce a reusit sa si-o opreasca.
-Nu stiu! ii raspunse rapid si se ascunsera dupa o masina prost parcata langa un trotuar. Nu pentru mult timp insa, intrucat geamurile masinii zburara cat ai zice peste cand JiYong a sarit pe capota si SeungRi aparu de te miri unde. Tipara amndoi si isi reluara fuga.
-Serios, Tae? Spre cimitir?!? se supara Cris in momentul in care poarta mare, inchisa a cimitirului le opri inaintarea.
Nu mergeau ciudat, nu isi tarsaiau un picior dupa ei si nici nu mergeau cu mainile intinse in fata, dar totusi pareau al naibi de infricosatori cand aparura in lumina felinarelor.
-Nu!! Lasa-ma!! tipa Cris dintr-o data.
TaeYang ar fi vrut sa o ajute cumva, si chiar ar fi facut-o daca o mana rece, usor aspra, nu ar fi trecut printre gratiile portii si nu l-ar fi apucat de cap. O alta mana ii imibiliza bratul stang tragandui-l printre gratii, parca ar fi vrut sa i-l zmulga din umar.
De data aceasta Cris a facut to ce i-a stat in putinta sa il ajute si pentru ca era destul de aproape de bratul innamolit care ii strangea iubitul, isi infipse cu putere dintii in el. ...Nu o miscare foarte inspirata - carnea era atat de tare incatt o durere ascutita de dinti o sageta pana in creier. JiYong si SeungRi se apropiau fara graba pe masura ce mainile se trecurau printre gratiile postrii devenind tot mai multe si mai inversunate...

Intre timp, adevaratul JiYong, sau ma rog, ceea ce mai ramasese din adevaratul JiYong il privea ingenuncheat pe maturator. Pe cat de marunt paruse odata pe atat de urias i se arata acum, privindu-i de sus cu infatuare si o oarecare mandrie, cum piticii cei urati ii aduceau la picioare alte zeci de suflete, toate inlantuite.
-Hyung, sopti SeungRi care nu ar fi putut sa taca nici mort... hm...
JiYong nu ii raspunse prin cuvinte, ci isi indrepta ochii spre el.
-Noi de ce n-avem...?, gesticula aratand lanturile celorlalti.
-Trebuia sa-ntrebi!..., bombani JiYong cand ceva incins se agata de iincheieturile mainilor. Atat de mult isi dorea sa ii stearga zambetul acela de pe chip incat... Si totusi nici acum nu isi putea intelege trupul ce parea in continua miscare. O durere surda in moalele capului il facu sa isi ridice mainile in mod reflex si zgomotul lanturilor il atentiona si pe maturator. JiYong ramase o clipa cu mainile in aer, mut de uimire cand ii vazu zambetul stingandui-se. Se grabi sa atinga locul dureros. Maturatorul ridica palma si bratele lui JiYong devenira grele inainte de a apuca sa se atinga la cap. I le tintui inapoi la pamant. O noua durere ii incerca trupul, facandu-l sa se indoaie de la mijloc in fata si sa priveasca cu ochii mari podeaua.
"Iarta-ma, hyung..." i se paru ca aude vocea blanda a lui TaeYang pentru ca apoi sa fie intrerupta de strigatul neajutorat al Cristinei. Ochii i se umplura de lacrimi si pentru un moment nu isi mai simti trupul controlat de altcineva.
-Pustiule, ii sopti lui SeungRi fara sa isi ridice ochii din pamant cand isi primi raspunsul sub forma unui "Nu!! Dati-mi drumu` !" disperat; se grabi sa il caute cu privirea - piticii ii trageau lanturile incercand sa il indeparteze de el.
-Nuu!! striga si JiYong repezindu-se sa isi ajute prietenul, cel putin asta vroia sa faca, dar mainile mult prea grele il obligara sa ramana locului. Isi musca buza de jos in necaz, sau poate din cauza durerii care il facu sa o simta cum plezneste si o dara subtire de sange i se prelinse spre barba. Un firicel nevinovat ce curgea usor dar care ii ingrozea ochii maturatorului... Un ranjet ii ingheta pe toti, dar cel mai mult il infurie pe maturator, care incepea sa isi piarda din tinuta impunatoare. JiYong ranjea si se ruga cu toata fiinta lui sa fie cum credea el si sa nu se fi inselat. Privirea maturatorului ii dadu sperante. Se apleca usor pentru a-si atinge mainile pe care nu le putea ridica de la pamant, apoi isi sterse sangele din coltul gurii si ranjetul i se transforma intr-un hohot, urmat de un strigat din adancul inimii. Mainile i se acoperira intr-o fractiune de secunda de sange si le ridica in aer, spargand lanturile in zeci de bucatele de indata ce picaturile rosii il colorara scurgandui-se dintre degete.
TaeYang luptase cu toate "armele" disponibile, ba chiar isi lovise prietenul de mai multe ori pana cand acesta din urma a reusit sa isi infiga mainile in gatul lui. Acum era gata sa renunte la lupta. stransoarea lui ceea ce fusese odata JiYong il sugruma si simtea cum energia il paraseste incetul cu incetul... O ultima privire catre iubita lui il facu sa ridice usor mana spre ea si cu ultima suflare sa implore pentru viata ei. Dintr-o data JiYong se prabusi inapoi la pamant, moale precum o carpa. Daca nu ar fi fost tinut lipit de poarta de catre celelalte maini, si TaeYang i s-ar fi alaturat. Incerca sa isi strige iubita dar glasul nu il ajuta. Inchise ochii si bucatele de lant rosii zburara cat colo. Un strigat al Cristinei ii deschise larg ochii inlacrimati si imaginea ei zbatandu-se din toate puterile ii injunghie inima. Pumnii i se inclestara si inspira rapid de cateva ori. Arunca o privirea cu coada ochiului pentru a-si cerceta pozitia. Isi smuci
bratul drept care era tinut decat de o singura mana semi-putrezita si dupa ce ii izbi cu sete posesorul de mai multe ori de gratiile portii, a reusit sa se elibereze. S-a intors catre celelalte doua mortaciuni care ii imobilizasera bratul stang. Si-a varat mana printre ele, a apucat-o de par pe una dintre ele si pentru cateva momente o privi lung - era fata care aparuse in ziar ca ar fi murit in somn.
-Scuze! ii arunca grabit, apoi o trase cu putere spre el izbind-o de poarta pana se intoarse inerta la pamant. De celalalt nu i-a mai fost greu sa se elibereze si cat ai zice peste sari in spatele lui SeungRi.
JiYong pentru cateva momente ar fi vrut sa se bucure precum un copil de noua libertate castigata, daca glasul amicului sau nu l-ar fi intrerupt.
-Hyun!! striga SeungRi in timp ce omuletul ii apuca lanturile si il ridica la o jumatate de metru in aer. Fara ca macar sa isi premediteze miscarile, de teama sa nu ii fie citite gandurile, JiYong se napusti asupra maturii de care omuletul nu se despartea niciodata. O apuca cu amandoua mainile si trase cu putere. Un praf fin, cenusiu, se ridica in aer si totul amuti in jur. Desi parea ca timpul se oprise in loc, dupa ce praful s-a imprastiat, JiYong zambi malefic strangandu-si cu putere mainile in jurul manerului aurit al coasei cu lama lunga, stralucitoare. Cu o miscare brusca taia lanturile lui SeungRi si a altor cativa nefericiti ce avusesera norocul sa se afle in calea taisului ei. In clipa aceea toate sufletele inlantuite au prins din nou suflu si toate chipurile schimonosite incepura sa implore libertatea sau se imbulzira sa prinda coasa pe care JiYong o arunca in mijlocul lor.

DaeSung se opri primul, urmat foarte indeaproape de SeungHyun. Priveau fara nici un cuvant apa mare care se intindea si in stanga si in dreapta cat vedeai cu ochii. Cu toate acestea malul celalalt nu parea foarte departe si o liniste imensa plutea dintr-acolo.
-S-acum? sopti DaeSung deznadajduit, facandu-l pe seungHyun sa ridice neputincios din umeri.
-Habar n-am...
Apa parea ireal de limpede si totusi nu i se putea zari fundul.
-Eu nu intru acolo! sopti din nou DaeSung cand se apleca in fata pentru o scurta verificare. Pasi gresit si un craniu ii scartai pe pantof. Il lovi cu piciorul speriandu-se, aruncandu-l direct in apa.
La atingerea apei, craniul sari precum un peste la suprafata strigand dupa ajutor, pe un ton foarte ascutit. Din sperietura, baietii aterizara in sezut, lovind cu picioarele tot mai mult in spate pentru a se indeparta de marginea apei.
O explozie mare se auzi de undeva din spate.
-Ce-ai facut? se ratoi SeungHyun uitand ca trebuia sa pastreze linistea.
Nu isi mai primi raspunsul, pentru ca aceea explozie se parea ca provenea de la vulcanul din spatele lor. Il privira infricosati pana cand pamantul incepu sa se cutremure. Cenusa de pe sol urca tot mai sus pe mainile lor, ingropandu-i usor. Cand le ajunse pana desupra incheieturilor, SeungHyun sari ca ars in picioare. La fel si DaeSung. Picioarele continuau sa li se afunde si in cateva clipe erau acoperite pana la glezne. Cu un strigat se eliberara si pornira la fuga... dar nu spre dihania cu 3 capete ce se prefigura la orizont. Alesera drumul de-a lungul apei.
-Trebuie sa fie un pod p-aici pe undeva... se imprastie vocea lui DaeSung intr-un ecou lung.
-Si ce?! Vrei s-ajungi pe "partea cealalta"?!! accentua SeungHyun ultimele doua cuvinte.
-Suntem deja acolo! ii raspunse DaeSung grabind pasul.
-Ce?...., se opri pentru un moment SeungHyun, moment in care ar fi vrut parca sa se asigure de spusele prietenului sau, dar cenusa ce ii ingropa rapid gleznele il facu sa se razgandeasca. Il urma fara alte intrebari.

TaeYang se napusti asupra lui seungRi dar nu se astepta sa se prabuseasca odata cu el.
-Ce nai...,se ridica in capul oaselor masandu-si fruntea in locul unde aterizase. Corpul lui SeungRi parea ca si cel al lui JiYong, facut din carpe. Ii cauta pulsul si chipul i s-a luminat. A vrut sa isi anunte si iubita de fericita descoperire, cand a realizat ca ea inca nu scapase de cei din spatele gardului. Ii sari in ajutor, iar dupa ce o elibera, alunecara amandoi usor spre pamant. O prinse strans in brate si o saruta.
-Gata, e OK acum... Totul o sa fie bine..., ii dezmierda parul, apoi ii saruta umarul odihnindu-si 2 clipe fruntea in el. Nici nu a apucat sa termine bine de vorbit, ca poarta mare s-a zguduit din toate incheieturile si a cedat sub forta celor cateva zeci de trupuri care o impingeu cu putere.
-Gresala mea! striga TaeYang si in mai putin de o fractiune de secunda ii prinse mainile Cristinei,ridicand-o.
-Cum ii oprim? intreba extenuata, Cris.
-In filme se opresc intotdeauna..., se pregati el sa ii raspunda cand primul crampei slab de lumina isi facu simtita prezenta din spatele blocurilor inalte.
-...cand rasare soarele?... il completa Cris oprindu-se, facandu-l si pe el sa se opreasca.
Multimea de corpuri, mai mult sau mai putin putrezite, zacea intinsa pe o distanta de cativa metrii de la poarta cimitirului. Un miros greu se imprastia odata cu vantul violent ce aduse cativa stropi reci de ploaie. Ei tacura dar in departare orasul se trezise la viata zumzaind si huruind.
-Oppa! isi aminti Cris dintr-o data si porni printre cadavre pana in dreptul amicilor sai. A ingenuncheat langa ei lipindu-si urechea de pieptul lui JiYong.

SeungRi si JiYong strabatura in cea mai mare viteza culoarul pe care venise omuletul cu piticii sai hidosi, dar acum s-au oprit brusc. Doua pietricele se desprinsera de margine dupa ce JiYong le apasa cu varful pantofului si se pravalira peste stanca imensa ce se desfasura sub ei, pana cand nu se mai auzira. O explozie mare si o lumina rosie le ridica automat mainile deasupra capului. Privira printre ele cum valul urias de cenusa se ridica din craterul vulcanului care incepuse deja sa arunce mingii de foc. Nu era aproape de ei... erau vre-o suta de metrii, daca nu mai mult intre ei.
SeungRi privi in urma doar pentru a-l vedea pe maturatorul furios plutind spre ei, impreuna cu sute de alte abominatii. Il atentiona cu batai repetate pe umar pe JiYong care parea la fel de pierdut ca si el. Vru sa faca un pas mai la stanga, dar a calcat gresit si pietrele de sub picioare se rostogolira la vale, tragandu-l dupa ele.
-Hyung!! il prinse SeungRi de mana.
JiYong se tinea cu toata puterea cand mana incepu sa ii alunece usor.
-Pustiule, da-mi drumul..., ii zambi incercand sa nu il lase sa ii vada lacrimile ingramadite pe la colturi.
-Nu!! striga SeungRi lasandu-se intr-un genunchi pentru a-l apuca cu amandoua mainile.
-SeungRi - Ah, asculta-ma, insista JiYong dar fata zambitoare i se transforma in momentul cand ochii lui SeungRi se stransera o secunda, iar chipul ii fu brazdat de broboane de sudoare si trupul i se cutremura de parca ceva puternic l-ar fi lovit in piept. Se temu ca l-au ajuns creaturile si il ranesc, asa ca il prinse si el cu amandoua mainile gata sa il traga in prapastie cand o durere mare in piept i-a taiat si lui rerspiratia. Inca una... Si o alta... Mainile nu au mai avut puterea sa il tina si se desprinsera. Ar fi vrut sa strige, sa se zbata, dar durerile acelea in piept... In scurt timp au fost inlocuite de un bip sistematic. "Bip, bip, bip..." si intunericul prapastiei il inghiti.
-SeungRi-Ah!! reusi sa strige si deschise ochii lovindu-se de o lumina alba, puternica. SeungRi-Ah! SeungRi-Ah!!... continua sa strige si incepu sa se zbata pana lovi cu mana pe cineva care i-o stranse cu mare caldura.
-Hyung! abia a reusit TaeYang sa vorbeasca din cauza lacrimilor ce i se insirasera pe obraji.
-Oppa!, il atinse usor pe frunte Cris,abia stapanindu-si vocea.
JiYong deschise gura sa vorbeasca dar un bip continuu il bloca. Recunoscu sunetul care ii acompaniase si lui durerea de mai devreme; incerca sa se ridice, insa nu a avut energia necesara.
-Oppa, stai..., il ajuta Cris sa nu se pravaleasca.
Se lasa inapoi in pat, acoperindu-si ochii cu mainile. Astepta. Ura acel sunet lung si ascutit...

SeungRi aproape isi pierduse cunostinta. Era intins la pamant, cu mainile strans adunate la piept. Il vazu pe maturator cu ochii intre-deschisi cum se agita pe langa el, aratandu-l intr-una, probabil poruncindu-le slugilor sa il atace pe seungRi, insa nici macar o creatura nu se apropia. O lumina alba il invalui si o caldura ciudata aduse in ecou vocea lui JiYong: "Pustiule... doar crede....". Zambi apoi inchise ochii. Lumina se mari tot mai mult inghitind creaturile pe o raza de un kilometru, impartindu-le in mii de bucatele zburatoare, care in cele din urma se evaporara facand loc intunericului absolut... doar ingusta margine de prapastie se mai lasa aprinsa de vreo mingie de foc ce se inalta din cand in cand unind vulcanul cu cerul sangeriu.
Mainile lui JiYong alunecara brusc descoperindu-i chipul plans. Ciuli urechile. Nu!! Nu i se parea! Sunetul lung era inlocuit de bipuri sistematice...

-Ai vazut asta?! intreba SeungHyun.
-Oare trebuie sa ajungem acolo? raspunse DaeSung cu o mana in pieptul lui SeungHyun care il privi ciudat pana cand intelese ca trebuia sa priveasca in fata.
Doua lumini rotunde, albe se indreptau cu repeziciune spre ei. Baietii se orpira. SeungHyun isi duse mana palnie la ochi. Fara nici un folos, nu putea distinge ce anume venea. Un sunet lung ca de claxon acoperi linistea. O bufnitura. O durere in tot corpul, apoi intuneric.
-Hyung? incerca DaeSung sa articuleze. O voce ii repeta obsesiv intrebarea "Sunteti bine?". Se lupta o vreme cu ochii ce pareau sa se fi lipit. Nu il cunostea pe omul acesta, dar felinarul inalt ii atrase atentia. Il fixa cu privirea. Picaturi reci incepura sa ii ude chipul. Isi ridica ochii spre cer - era negru, innorat. La doi metrii in spatele omului, o masina de teren isi oprise drumul de-a lungul strazii, fumegand.
-Hyung? intreba din nou, ceva mai corect.
-Poftim? se apropie omul cu urechea de gura lui pentru a-l auzi. Ah! Prietenul dumneavoastra! intelese dupa ce asculta cu atentie. Salvarea e pe drum. Totul o sa fie bine, n-aveti grija...! incepu sa il incurajeze in timp ce DaeSung isi roti capul si se opri cand zari multimea adunata ciorchine in jurul a ceea ce presupuse ca era SeungHyun. Zambi usor in coltul gurii si se lasa prada cuvintelor de incurajare ale omului, straduindu-se sa nu isi mai inchida ochii, de teama sa nu se intoarca la acel intuneric. Doua lacrimi de fericire navalarira in jos peste tample cand sirena masinii incepu sa se auda slab.

Afara ploua necontenit. Desi stateau toti patru la aceeasi masa, in cantina spitalului, niciunul nu vorbea. SeungRi se ridica fara graba, carandu-si ceasca de cafea pana la fereastra mare. Cauta ceva pe strada, dar nu il gasi. Pleca ochii in ceasca si zambi amar.
SeungHyun isi colora cu o carioca neagra ghipsul de la mana stanga, fara a permite cuiva sa ii distraga atentia.
JiYong isi adunase genunchii la piept chircindu-se pe scaun cu tableta in brate, din care nu isi scotea ochii ci asternea note muzicale de parca ar fi scris o poveste sau o poezie, iar DaeSung privea absent negrul cafelei din ceasca mare, negru pe care il deranja din clipa in clipa cu betigasul pentru mestecat.
-Nu-mi pasa ce zice lumea, incepu dintr-o data SeungRi. Eu stiu ce s-a intamplat si unde am fost..., continua sa vorbeasca fara sa-si indeparteze ochii de la strada pustie.
Toti il privira dar nu indraznira sa ii raspunda.
SeungHyun mazgali in graba desenul pe care il facuse, acoperind cu repeziciune cele 3 capete ale catelului hidos, cand glasul Cristinei se auzi salutandu-i cu veselie.
-Sunteti gata sa mergeti acasa? le zambi cu toata fata TaeYang.
Intunericul noptii deja invaluise orasul din toate partile, doar ca acum nu mai era sinistru. Arata ca o feerie, o explozie de lumina cu toate beculetele se ce spiralau pana varful copacilor sau se intindeau bolta dintr-o parte a strazii pana in cealalta. Semaforul isi schimba culoarea in rosu. TaeYang opri usor masina mare. Vroia sa zica ceva, dar nu stia de unde sa inceapa.
-Pot sa..., se auzi glasul lui SeungHyun care le arata pachetul de tigari dupa ce il cauta prin buzunare.
-Desigur! ii raspunsera aproape in cor, dupa care JiYong semnaliza ca isi dorea si el una.
SeungHyun a apasat butonul brichetei si flacara se inalta mandra, transformand capul tigarii in scrum. Fumul alb se ridica serpuind si ochii sai il urmara pana jumatatea geamului unde se oprira. Se tuguiara pentru o focalizare cat mai buna dar cand aproape deslusise silueta dintre cele 2 blocuri, motorul masinii il facu sa clipeasca scurt si nu o mai zari. O cauta rapid. Jiyong il atinse pe mana intrebator.
-Nimic..., raspunse slab aruncandu-si ochii din cand in cand la drumul ce fugea cu repeziciune pe sub rotile masinii.
In scurt timp cladirea inala, plina de geamuri mari se arata la orizont.
-Gata, am ajuns, zambi Cris intorcandu-se catre ei.
-Vom sta din nou cu totii, cel putin o perioada..., pana ne revenim le zambi cald TaeYang si cu un gest ii invita in cladire.
SeungHyun privi in jur, discret, cautand pe cineva. Nu-l zari si rasufla usurat, masandu-si ghipsul, absent.
-Am luat deja si cina! striga TaeYang varadu-si jumatate de corp in portbagajul mare de unde reveni cu 4 caserole albe, ce miroseau divin. Se lasase din nou linistea, semn ca baietii intrasera cu totii in cladire. Zambi aruncandu-si ochii peste cap, tranti inapoi usa portbagajului folosinfu-si cotul si pasi grabit pentru a-i ajunge din urma. Un pahar mare de plastic isi varsa continutul negru peste tot pe asfalt facandu-l pe TaeYang sa ii arunce cateva vorbe de duh. Il impinse cu piciorul pana langa tomberonul albastru din fata cladirii apoi se indrepta spre usa, bombanind. In urma lui un harsait imprastia sucul pana aproape de paharul lasat in urma si cateva nuieluse il aparara pentru un moment de suflul rece al vantului. Cinci degete lungi si subtiri il ridicara fara graba si dupa ce il lasara sa cada fara zgomot in tomberon, isi continua drumul spre cladire, incet, tarandu-si maturica de nuiele prin zapada ce abia incepea sa se astearna timid.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu