-Câteodată timpul asta zboară atât de repede încât aproape ca nu este corect, zâmbi TaeYang și o prinse de mijloc.
-Pai tu și cu filmele tale! îl șicană ea scoțând limba precum un copilaș neastâmpărat.
Cu siguranță nu se aștepta la asa o reacție... sau poate ca da totuși, pentru ca se trântiră pe canapeaua din spatele lor, el încercând sa prindă neastâmpărata limbuta care îl provoca într-una chicotind.
-Ce-a fost asta? îl opri ea dintr-o data.
-Ce? ii mai fura el o sărutare.
-Nu știu... mi s-a părut ca aud o melodie..., se ridica in capul oaselor si privi spre televizorul negru.
-Ti-e somn, iubito! Hai ca-ți voi canta eu ceva frumos, o ridica el in brate si se indreptara spre dormitor, sarutandu-se.
JiYong parcursese jumatate din Seul in mai putin de 15 minute. Urca rapid cele 4 etaje, cu cate 3-4 trepte la fiecare pas, apoi lovi cu pumnii si picioarele usa mare, alba.
SeungHyun isi ridica lent capul de pe perna, incercand sa inteleaga ce se auzea. Cand a auzit glasul prietenului sau, s-a rostogolit din pat, dar aterizarea nu prea i-a reusit.
-Imediat! raspunse somnoros, adununadu-se de pe podea. In drum spre usa arunca un ochi semi-inchis spre ceasul care indica ora 4. Doamne, JiYong-Ah..., incepu sa bolboroseasca si rasuci cheia.
JiYong nu a mai asteptat, iar cand a auzit cheia in broasca a apasat tare clanta si s-a pravalit inauntru.
-Ce e? Ce s-a intamplat? incerca Seung Hyun sa-l calmeze, intelegand ca prietenul sau chiar avea nevoie de ajutor. Nu-si primi raspunsul, JiYong nu mai avea suflu de la acest jogging nocturn.
SeungHyun il indruma usor spre fotoliul mare.
-Stai aici! Iti aduc un pahar cu apa, ii spuse calm dar ingrijorat.
JiYong il apuca de mana.
-S..stai..., a reusit sa sopteasca. Aprinde lumina, se ruga tot soptind.
-JiYong, ce este? Ma sperii..., se conforma SeungHyun si apasa intrerupatorul. Amuti cand vazu culoarea nepermis de alba a amicului sau.
-Stai calm, reveni langa fotoliu. Nu cred ca apa iti trebuie tie acum... Iti aduc ceva de baut?
JiYong scutura din cap.
-Nu... nu pot...
-JiYong-Ah, arati de parca ai vazut o fantoma...
-O crima, il intrerupse el, cu privirea unui om nebun.
-Ce?? Tu vorbesti serios? Trebuie sa suni la politie..., se agita SeungHyun.
-Eu urmez, il intrerupse din nou.
SeungHyun innlemni. Il privi pe JiYong care incuviinta, fixandu-l cu cei mai lucizi ochi. Incerca un zambet dar expresia lui JiYong il innabusi.
Desi inca nu se luminase de ziua ceasul de pe noptiera isi schimba cifrele 59 in 00.
-Cris... e 5... bombani TaeYang fara sa isi ridice chipul din perna.
-Aud..., ii raspunse fata la fel de afundata in perna moale.
Deschisera cu greu ochii umflati de somn. Zambira cand se vazura.
- `Neata!
- `Neata!
-Faci tu cafeaua? il ademeni Cris, cu un zambet. Multumesc! ii multumi cu un sarut la raspunsul lui afirmativ. Il urmari pana cand a iesit din camera, apoi se intinse cascand. Dar si-l inghiti si ciuli urechile. Nu era Tae, nu se auzea de la bucatarie. Vocea parea mai mult ca cea a unui batranel... Unde mai auzise cantecelul acesta? I se parea atat de cunoscut... Se strecura fara zgomot pana la fereastra. N-ar fi trebuit sa se auda pana aici fredonatul batranelului acela care matura trotuarul din fata cladirii... I se paru amuzant ca in loc de matura folosea o improvizatie din nuiele... ii aminti de casa, de tara ei unde atunci cand era mica,chiar si ea se mai juca prin gradina cu astfel de lucruri, laudandu-se ca isi ajuta bunicuta la curatenie. Dintr-o data batranelul se opri si ceva ii agita inima fetei, pe face incerca sa o domoleasca cu o mana. Zambi duios cand percepu intentia de rotire a batranelului si ramase sa-l priveasca, sperand sa vada un chip oarecum familiar, cu ochii rotunzi, europeni. Zambetul i se sterse usor pe masura ce omuletul isi intorcea numai capul la 180 de grade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu