-P... poftim? facu acesta privind in jur.
-Nimic! se chinui SeungHyun sa ii raspunda zambetului lui dar nu ii reusi decat o grimasa acra. Intra! Bine ai venit!...
-S-a intamplat ceva? il intreba JiYong usor, fixand paharul mai plin decat de obicei din mana sa.
-Nu, ofta SeungHyun. Scuze... Hai sa te-ajut! se oferi sa ii elibereze mainile pentru a-si putea agata haina in cuierul luxos.
-JiYong-Ah! se bucura mama lui SeungHyun cand intrara amandoi in camera. Il imbratisa cu drag in timp ce SeungHyun aseza cadourile primite in jurul bradului. A vrut sa treaca nepasator pe langa Alina, dar nu a putut; ochii ei mari il priveau prea insistent ca sa le poata rezista.
-E totul in regula? ii apuca ea maneca, facandu-l sa se opreasca o clipa din aranjatul cutiilor.
-De ce intrebi? ii raspunse rece dar ceva parca ii lovi inima si se intoarse sa o priveasca macar. Se grabi sa ii afiseze un zambet cald cand ochii ei inlacrimati ii mustrara constiinta. Da e totul bine, relua pe un ton mai bland. De frica sa nu mai spuna ceva, isi arunca buzele in paharul de care nu se dezlipise nici o clipa, nici mcar in timp ce aranjase cutiile. Ar fi vrut sa o certe, sa-i ceara socoteala pentru pozele din telefon, dar ceva il tinea sa nu o faca, iar expresia ei din ce in ce mai pieruta ii arunca si mai mult in haos gandurile deja destul de incurcate si contradictorii.
-Tu? facu JiYong ochii mari cand se opri lnaga ei doi. Ce cauta ea aici? ii sopti lui SeungHyun stiind ca ea nu ii putea intelege.
-De ce?! ii arunca SeungHyun si probabil ar mai fi urmat ceva daca un grup de femei si barbati insotiti de mama lui nu l-ar fi intrerupt, acaparandu-l cu totul.
JiYong o apuca de mana pe Alina, gest care nu scapa de ochii ageri ai lui SeungHyun.
-Vino! ii spuse JiYong tragand-o dupa el. Se oprira in bucataria mare. Ce cauti tu aici? incepu el.
-Chiar nu stiu, ii raspunse Alina cautandu-si un loc de privit in podea. Vreau sa merg acasa..., continua aproape soptind.
-Acum nu prea mai poti, eu abia am ajuns pe zapada asta...
-Nu, il intrerupse ea printre lacrimi, vreau acasa la mine..., zise muscandu-si buza de jos.
JiYong nu i-a putut rezista, ii prinse barbia intre degete facand-o sa il priveasca.
SeungHyun tocmai se pregatea sa ii urmeze inauntru cand se retrase grabit in stanga usii. Ofta adanc si se roti usor pentru a-i putea vedea. Maxilarul aproape ca ii trozni cand buzele lui JiYong coborata peste ale ei. Stranse ochii declarandu-se invins, cand vocea ei il opri.
-Ti-am spus sa nu mai faci asta! striga Alina eliberandu-se cu o zmucitura. Nu pot... imi pare rau..., cobori glasul si din 3 pasi ajunse in pragul usii unde ingheta.
-Hyung? zise si JiYong abia acum observandu-l pe SeungHyun, intelegandu-i totodata si reactia ei de mai devreme.
-Tu stii cine sunt eu? a fost primul lucru care ii iesi pe gura lui SeungHyun si care ii uimi pe toti.. inclusiv pe el. Nu asta trebuia sa spuna. Incerca sa schimbe intrebarea; deschise gura pentru a vorbi dar alte cuvinte refuzara sa ii paraseasca buzele.
-Hyung?...
-Poftim? sopti Alina, nu din alte motive dar pur si simlu nu mai avea glas. Ca o lovitura de traznet il vazu cu ochii mintii, acolo, in masina cand i-a ''confiscat'' telefonul, apoi isi aminti ca doar cu o seara in urma obosise sa tot stearga atatea poze cu BigBang... si melodiile! ... si... telefonul ei trebuia sa fie inca la el si... 2 lacrimi fierbinti ii parasira ochii cand SeungHyun scoase intr-adevar telefonul ei din buzunarul de la piept, apoi incepu sa-l butoneze.
-Spune! Stiai cine sunt eu?..., reveni cu intrebarea pe un ton ceva mai agitat.
-Hyung, incerca JiYong sa il calmeze intinzandu-si bratele spre el.
-Nu te baga, JiYong-Ah! Nu te priveste! ... il repezi SeungHyun apoi continua butonatul telefonului.
Alina gasea irezistibil modul cum ii tremurau mainile agitate pe butoane si Dumnezeule! Nu putea pierde totul acum! Da! Stia cine erau ei! Da! Era fana lor si tocmai de aceea cunostea parerea lui SeungHyun in legatura cu iubirea '' cu un fan", exact ceea ce o facuse sa se ascunda pana acum! Ugh!! De ce fusese atat de fraiera si nu stersese totul cu un simplu ''delete all''??
-De fapt, te priveste chiar mai mult decat crezi! ii intrerupse cearta cu sinele SeungHyun ridicand telefonul pentru ai-i arata lui JiYong o poza.
-Ce-i asta? intreba nedumerit JiYong.
"Salvareee!" se lumina mintea Alinei care brusc isi aminti ca nu mai erau decat vreo 2-3 poze cu ei in formatie completa si restul mai mult cu JiYong. "Asta e!" isi zise apoi isi convinse lacrimile sa nu isi opreasca drumul, asteptand intrebarea lui SeungHyun care banuia ca nu va mai inarzia mult.
-E telefonul ei! ii raspunse SeungHyun lui JiYong.
-Si?...., se prefacu JiYong a nu intelege.
-Cand m-ai vazut prima data... la hotel... in camera!... stiai cine sunt?? relua intrebarea pentru a 3a oara.
-Nu..., veni raspunsul Alinei mai repede decat se asteptara baietii lasand o pauza lunga pana la urmatoarea intrebare.
-Atunci?... se pierdu vocea lui SeungHyun.
-Park... Park Goo..., se bucura ea deloc vizibil ca si-a amintit numele apoi continua pe un ton ceva mai tare decat o soapta tremuranda, ...mi-a spus ca trebuie sa caut despre trupa asta...
-Cine e Park Goo? intreba SeungHyun incetand sa mai navigheze printre poze.
-O camerista de la hotel, raspunse JiYong fara sa vrea.
-Tu de unde stii?! il privi SeungHyun banuitor.
-Scuze..., incerca JiYong sa se retraga discret ridicand mainile putin in aer.
Pentru ca prevedea intr-un fel ce intrebare urma, Alina se grabi sa continue, pe acelas ton:
-Ea... impreuna... mi-a descarca pozele astea in telefon si mi-a explicat care cine e ... dar nu... E chiar atat de rau ce am facut?... incerca ea sa-l priveasca pe SeungHyun.
-Nu..., ii raspunse el plecandu-si ochii. Imi pare rau... am... am crezut altceva, vorbi in timp ce ii inapoia telefonul, apoi disparu la fel de neauzit precum aparuse.
Alina si JiYong facura un schimb rapid de priviri nedumerite.
-O sa-l intelegi cu timpul, o batu JiYong usor pe umar, pentru incurajare.
-Huh?...
-Um..., se opri pentru un moment in fata usii si vorbi fara sa o priveasca: Imi pare rau. Nu stiam ca tu si cu el... Nu-l lasa prea mult, sa nu inghete, ii zise dupa ce se auzi usa mare de la intrare.
-Poftim? se roti ea pentru a-si arunca ochii pe fereastra mare prin dreptul careia i se paruse ca a trecut ceva: era SeungHyun indepartandu-se greoi de casa. Vrei sa spui sa..., a vrut ea sa il intrebe ceva pe JiYong dar nici el nu mai era acolo. In locul lui aparura in schimb doua pahare de iaurt ca cel pe care il consuma ea de regula. Le apuca in viteza si incerca sa il gaseasca pe JiYong - o facu dar era ocupat sa rada cu prietenele lui Hye. Ii arunca un ''Multumesc" pe care oricum nu avea cum sa il auda in galagia aceea si se grabi dupa paltonul sau negru. Desi urmele in zapada mai erau foarte putin vizibile, nu i-a fost greu sa il gaseasca in chioscul de vara din spatele casei. Era singur - doar el, pierdut cu totul in haina mare, cu gluga imblanita acoperindu-i aproape intreg chipul, si un pahar de vin in fata.
-Esti suparat pe mine? il surprinse vocea calda a Alinei.
Isi descoperi capul, dar nu o privi.
-Nu... Sunt suparat pe mine, continua dupa un timp.
-Ce faci singur aici? Nu ti-e frig?
-Nu, raspunse el. Aici vin sa-mi pun gandurile-n ordine...
-Am si eu loc? il intrerupse ea.
-In gandurile mele? se intoarse sa o priveasca.
-Pe banca, ii raspunse ea zambind.
El s-a mutat cativa centimetrii si a ramas cu ochii pe mainile ei care indepartara cu un gest discret paharul de pe masuta din fata lui, inlocuindu-l cu cele 2 pahare de iaurt. Zambi. Astepta pana se aseja langa ea, apoi o privi.
-Saranghaeyo, spuse el cand ea tocmai isi deschidea gura sa vorbeasca.
-Poftim? facu ea crezand ca nu a inteles bine.
-Nu stii ce-am spus, nu?
-Ba tocmai ca stiu..., ii raspunse ea cautandu-i privirea, insa gasi ceva mai mult: buzele lui ii blocara orice cale de exprimare. Nici nu a mai simtit nevoia oricum. Se bucurara de acest sarut nesfarsit de parca nu ar mai fi existat ziua de maine. "Niciodata sa nu te indoiesti de dragostea unui fan adevarat" gandi ea, "el te-a iubit de la inceput, inca din-nainte de a te cunoaste si orice ai face iti va ramane alaturi pentru totdeauna". Poate ca ii va spune asta odata, dar nu acum... acum nimic altceva nu mai conta, nici vantul iute care facea crengile sa urle, nici fulgii agitati care ii faceau sa para ca sunt sub o cascada violenta, nici macar luminitele multicolore care reliefau intreaga casa jucand vesel pe "Jingle bells, jingle bells, jingle all the way"...
THE END
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu