Unde o carte online isi intalneste 'cititorul din pestera'

Training Logger – Urmărește-ți antrenamentele. Vezi progresul real.

 

Cum am reușit să fiu consecventă cu antrenamentele (și cum poți și tu)

Am crezut mult timp că problema mea era lipsa de motivație. Că nu sunt suficient de disciplinată. Că „alții pot, eu nu”. Dar adevărul era cu totul altul. Nu aveam nevoie de mai multă voință. Aveam nevoie doar de claritate. Mergeam la sala, da... Mă antrenam, dar nu știam dacă evoluez. Uneori mă simțeam bine, alteori aveam impresia că o iau mereu de la zero. Și când nu vezi progresul, e ușor să renunți.

Apoi am realizat ceva simplu, dar puternic:
progresul nu dispare — doar că nu îl vezi dacă nu îl urmărești.


Când începi să îți urmărești antrenamentele, totul se schimbă

Folosirea unei aplicații de tracking pentru antrenamente mi-a schimbat complet relația cu sportul, nu pentru că m-ar fi forțat, ci pentru că mi-a arătat adevărul. Când vezi, cum s-ar spune, negru pe alb, ce antrenamente ai făcut, cât de des te-ai ținut de ele si cum ai evoluat în timp, începi să ai încredere în tine din nou.

Un workout tracker nu te judecă.
Doar îți arată cât de departe ai ajuns.


De la haos la structură (și liniște)

Recunosc, înainte, mă antrenam „după chef”, acum, imi place sa mă antrenez, si culmea o fac cu intenție.

Daca nu stiai, cu ajutorul unei aplicații fitness, poți să îți urmărești antrenamentele, să vezi progresul real și să rămâi consecvent chiar și în zilele grele. Și da… zilele grele există pentru toată lumea. Diferența e că acum știu că nu pornesc de la zero de fiecare dată.


De ce consecvența bate motivația

Motivația e emoție. Vine și pleacă.
Consecvența e un obicei. Și obiceiurile construiesc rezultate. De asta o aplicație de tracking fitness nu e despre presiune, e despre sprijin, despre a-ți aminti că fiecare pas contează.

Si ce crezi, chiar am găsit-o! Asta face Training Logger.



Training Logger – urmărește progresul tău real

Training Logger este o aplicație simplă de fitness care te ajută să:

  • îți urmărești antrenamentele

  • monitorizezi progresul

  • rămâi consecvent(ă)

  • construiești obiceiuri sănătoase

Fără zgomot.
Fără comparații.
Doar tu și progresul tău.

Indiferent dacă ești la început sau deja ai experiență, un jurnal de antrenament schimbă totul.

Progresul nu e gălăgios.
Nu strigă.
Nu se laudă.

E liniștit, constant și se construiește în timp.

Urmărește-l.
Ai încredere în el.
Și lasă consecvența să lucreze pentru tine.

Training Logger, sincer este aplicația care mi-a schimbat complet rutina de fitness! 💪🍎

Pe lângă faptul că-mi urmăresc antrenamentele în detaliu (exerciții, seturi, repetări, kilograme, durată – totul super organizat și ușor de editat), are și un AI super inteligent: ElmivickAI Coach! Îi spun simplu ce am mâncat azi („am mâncat o felie de pâine + un ou + un iaurt”) și el îmi calculează instant caloriile, macro-urile (proteine, carbohidrați, grăsimi), fibre, zaharuri... și îmi dă sfaturi personalizate în funcție de obiectivul meu (slăbit, masă musculară, mentenanță). Îmi ține clar evidența caloriilor consumate vs arse, îmi arată progresul pe săptămâni/luni, îmi salvează rutinele zilnice și îmi zice de cate ori il deschid „Good morning, ready to move?” 😄 Cum pot sa spun altceva decât "Yeah, baby! Let's get movin'!"

Dacă vrei să știi exact unde ești cu deficitul caloric, dacă ai ajuns la mentenanță sau dacă trebuie să mănânci mai mult – Training Logger face totul pentru tine. E ca un antrenor personal + nutriționist în buzunar!

Descarc-o acum și hai să ne antrenăm împreună!


🔥 🔹🔹🔹 Training logger 🔹🔹🔹🔥




#TrainingLogger #FitnessApp #AICoach #CalorieTracker #WorkoutTracker

Caietul Magic pentru Școală: Toate Într-un Loc – Scris, Matematică și Distracție!

 

🔸 "Caietul Magic pentru Școală: Toate Într-un Loc – Scris, Matematică și Distracție!" ✨📓

Știu, știu… Suntem toți familiarizați cu „caietul de matematică”, „caietul de scris”, „caietul de dictando” și așa mai departe. Dar, ce-ai zice de un caiet școlar care le are pe toate într-un singur loc? 😎🎒

Visezi la un caiet care îți face viața mai ușoară? 🌟 Uite-l! Caietul Magic pentru Școală este toate la un loc: foi pentru scris, dictando, matematică și încă multe altele, fără să trebuiască să umbli cu o grămadă de caiete după tine. Iată ce găsești în acest caiet de vis:

📌 Tipuri de foi pentru toate materia

  • Dictando – Pentru a învăța să scrii frumos și clar, ca un adevărat maestru al stiloului! ✍️
  • Scris – Locul perfect pentru eseuri, teme și, bineînțeles, “memoarurile” tale școlare (aka, notițele din clasă). 📝
  • Matematică – Căci cine nu vrea să aibă toate calculele la îndemână într-un singur loc? (Și da, și geometria e acoperită, nu te îngrijora! 😜). ➗

📚 Un caiet care face școala mai ușoară și mai amuzantă
Începe ziua cu un zâmbet, știind că ai tot ce îți trebuie pentru fiecare lecție într-un singur loc! De la matematică la scriere frumoasă, acest caiet te ajută să fii pregătit pentru toate temele și testele.

🎯 De ce să alegi Caietul Magic pentru Școală?

  1. Practic – Fără să cari 5 caiete grele în ghiozdan, ai totul organizat într-un singur loc!
  2. Eficient – Toate tipurile de foi de care ai nevoie pentru orice materie, la îndemână!
  3. Multifuncțional – Scrie, desenează, rezolvă ecuații, faci note pentru proiecte, totul într-un singur caiet!
  4. Distractiv – Este atât de ușor să înveți când nu te stresezi cu ordinea lucrurilor! 🎉

🚀 Perfect pentru orice elev!
Nu mai trebuie să te întrebi niciodată “Hmm, oare caietul de dictando este în ghiozdan sau l-am uitat acasă?” – pentru că acum totul este la un loc, gata pentru orice provocare școlară! 😅

🛒 Cumpără-l acum și fă-ți viața mai ușoară!
Nu lăsa școala să te streseze – alege Caietul Magic pentru Școală și îți va deveni rapid prietenul cel mai bun! 🧑‍🏫✨

Caiet Multifuncțional 4 în 1 – Dictando, Matematică, Muzică, Geografie – Format A4/A5, Elevi Școală și Acasă

 

Caiet Multifuncțional – Dictando, Matematică, Muzică și Geografie | Perfect pentru Școală și Acasă

📒 Cauți un caiet complet, care să acopere toate materiile importante? Acest caiet multifuncțional este alegerea ideală pentru elevi și studenți! Cu file de dictando, pagini pentru matematică, muzică și geografie, acest caiet este practic și versatil – perfect pentru orice ghiozdan.

Caracteristici:

  • 📖 File dictando – ideale pentru limba română, teme și compuneri.
  • Paginile de matematică – cu pătrățele pentru calcule precise.
  • 🎵 File pentru muzică – portative pentru orele de educație muzicală.
  • 🗺️ Pagini pentru geografie – liniate special pentru schițe și notițe.

De ce să alegi acest caiet?

4 în 1 – Economisești bani și spațiu – Nu mai cari câte un caiet pentru fiecare materie.
Perfect pentru școală, teme sau meditații.
Format A4/A5 (adaptezi tu dacă e cazul) – suficient spațiu pentru notițe clare.
Copertă rezistentă – protejează paginile și rezistă în timp.

Ideal pentru:

  • Elevi din clasele primare, gimnaziu sau liceu.
  • Părinți care vor să aibă totul organizat într-un singur loc.
  • Profesori sau meditații, fiind un instrument complet pentru notițe rapide la mai multe discipline.

Cumpără acum caietul multifuncțional 4 în 1 și simplifică-ți viața școlară!

Mens sana in corpore sano...chiar și la Slatina, dar cu antrenor personal 😋

Mens sana in corpore sano, aliatul oricărui instructor de fitness  

Salutare! Astăzi m-am decis că am chef de scris, și cum nu am alte subiecte, am zis ''ia să le spun eu la 'omini' cu cine și cum m-am apucat de fitness''.😁😋 Ca să fiu extra sinceră, nici eu nu știu cum mai exact, decât că s-a întâmplat acum aproape 2 ani... aveam 39 de ani, și trebuia să fac ceva edificator și schimbător de direcție pentru că, nu-i așa, ajungeam la 40!! 

Cum am ajuns să fac fitness cu un antrenor personal

Cochetam demult cu ideea de merge la sală, dar nu îmi găseam partenerii potriviți 👀 (eram vreo 3 fete cucuiete care voiam dar nu aveam curaj nici una). Dar, cum nebănuite sunt căile Facebook-ului, mi-a apărut în news feed o postare despre un curs de antrenor personal. Am zis, „ok, Universul îmi vorbește! trebuie să o fac!” Așa că, un click mai încolo, am ajuns să îl cunosc pe Cătălin, un super antrenor personal, certificat de European Fitness Association și recomandat de rezultatele anilor de experiență. EEEEE și uite așa am luat legătura cu omul 'cesta, apoi în câteva zile, mi-am convins muschetarele și ne-am prezentat la dânsul la sală.

Ați văzut pruncii ăia micuți, cu muci la nas de la atâta plâns, cum intră în grădiniță pentru întâia oara? Păi astea eram noi 😆😎 atâta ca nu plânseserăm. Așadar, iată-ne intrate la sală, cu mult entuziasm, dar și cu o mulțime de întrebări. Eu una știam că vreau rezultate, dar nu eram sigură cum să le si obțin, însă m-am lămurit repejor: antrenamentele lui Cătălin sunt intense și bine structurate – nu e loc de jumătăți de măsură! 😅 Clasele sunt gândite să îți depășești limitele, iar asta m-a făcut să văd rapid rezultate în ceea ce privește tonifierea și energia mea generală. Nu este ușor – programul lui este provocator și solicitant – dar tocmai asta îmi place. Îți oferă acel sentiment de „Moooaaaama ce bună sunt!” după fiecare sesiune.😁

Cât costă un antrenor personal și merită investiția?

Dacă te întrebi despre abonamentele la sală cu antrenor personal sau despre prețurile pentru un antrenor personal, pot să îți spun că investiția merită din plin. Și nici măcar nu-i așa scump...așa mi-a zis și doamna de la asigurări pe viață -  "Ce, nu poți să dai pe asigurarea ta cât dai pe un abonament la sală...adică fix 180 de lei numa' "... Fair enough, mi s-a părut amuzantă analogia, căci și exercițiile astea la sala sunt tot un fel de asigurare de viață, așa că let's go, girl 💆💪!  

Antrenament personalizat sau clasă?

Clasele de grup ale lui Cătălin sunt bine organizate, dar are și pentru fițoși, ăăăă pardon, pentru cei care preferă atenția exclusivă, sesiunile 1-la-1 care sunt chiar o alegere excelentă. În ambele cazuri, primești îndrumare profesionistă și sprijin constant, asta e clar! Așadar dacă ești interesată de un abonament la sală cu antrenor personal sau vrei să încerci un antrenament cu un antrenor personal, îți recomand din toată inima să începi acum. Cătălin știe să scoată ce e mai bun din tine! Chiar dacă uneori te face să iți amintești toate acatistele cu toți sfinții și să transpiri mai mult decât ai fi crezut vreodată ca e posibil, îți zic din experiență, face toți banii (pun intended 😁

Hai să-l dau de gol acum: îl găsești aici👉 ➡️ 👈la Olimpia Slatina... asta dacă îți dorești să lucrezi cu un antrenor personal de fitness care îmbină disciplina și profesionalismul cu o doză sănătoasă de motivație. 

El este alegerea cea mai bună, unde mai pui că ai parte și de un colectiv de milioane plin de fete magnifice ...adică noi, dacă nu te-ai prins 😁 

Apropo, să ști că dacă nu te atrage zbenguiala, și cauți ceva mai "le soft energy" așa, are și clasa de Yoga... da`, și de acolo pleci cu picioarele tremurânde (nu mai ai nevoie nici măcar de placa de păr pentru că la cât stretching faci la clasa asta nu vrei să mai ai nimic întins cel putin pînă a doua zi... )

Așa că, hai curaj! Vreau să ne întâlnim și să ne zbenguim împreună la clasele lui👍💪 

Tu ce zici? Ai incercat antrenamentele cu antrenor personal? Cum a fost experienta? 



Carte de colorat pentru adulti

 Colors and abundance: short Journey of Prosperity

💞O carte de colorat tare draguta, pentru adulti (nu cu imagini pentru adulti ✗_✗ ) - fiecare pagina a acestei carti te invita sa explorezi puterea mandalelor si simbolismul divin al zeilor norocului, cum ar fi Lakshmi, zeita abundentei si alti zei protectori ai prosperitatii din traditiile spirituale din intreaga lume. Aceasta carte este perfecta pentru a combina creativitatea cu intentiile tale de prosperitate. Fiecare linie pe care o desenezi cu creionul va adauga o vibratie pozitiva si iti va intari conexiunea cu abundenta universala 

Descoperă relaxarea cu o carte de colorat antistres pentru adulți

Într-o lume agitată, găsirea unui moment de liniște este esențială. O carte de colorat antistres poate fi soluția perfectă pentru a te deconecta de la grijile zilnice și a-ți lăsa creativitatea să zboare. Cărțile de colorat pentru adulți antistres sunt din ce în ce mai populare, iar una dintre cele mai îndrăgite teme este cea a pisicilor.

Dacă iubești aceste feline misterioase și elegante, o carte de colorat cu pisici îți va aduce nu doar relaxare, ci și bucurie. Mandale de colorat cu pisici combină frumusețea detaliilor artistice cu efectele terapeutice ale coloratului. O astfel de mandala carte de colorat îți permite să te concentrezi, să îți eliberezi mintea și să îți regăsești echilibrul interior.

Există multe variante de cărți de colorat pentru adulți, de la ilustrații complexe la modele minimaliste. Fie că alegi un motan de colorat, un design geometric sau o carte de colorat pentru adulți cu tematică florală, procesul rămâne unul relaxant și benefic.

Dacă simți nevoia de o pauză de la stresul cotidian, încearcă o carte de colorat pt adulți. Este mai mult decât o simplă activitate recreativă – este o formă de meditație prin artă!

Each page of this book invites you to explore the power of mandalas and the divine symbolism of gods of fortune, such as Lakshmi, the goddess of abundance, and other protectors of prosperity from spiritual traditions around the world. perfect for combining creativity with your prosperity intentions. Each line you draw with your pencil will add a positive vibration and strengthen your connection to universal abundance. 💞




De "Moș Crăciun”...

   Moș Crăciun există! 
Lăsați copiii să creadă în Moș Crăciun! Ajutați copiii să creadă în Moș Crăciun!
   Da, se apropie sărbătorile de iarnă și pe mine începe să mă „atingă” acel sentiment din copilărie. Deja am început să merg pe stradă uitându-mă în sus pe la geamurile blocurilor în căutarea „celor care încă mai cred”. Am fost fericită să îi găsesc în farmacii, supermarketuri, ba chiar am văzut vreo 2 și în blocul turn din fața școlii!
   Ceea ce nu mă face fericită însă, și ceea ce m-a făcut să îmi aștern gândurile pe hârtie la ora 2 noaptea, a fost o „reclamă” pe Facebook... ba nu, mint! Au fost 2! Cea de pe FB era de-a dreptul înfiorătoare: un bărbat cu un mesaj religios pe tricou, îi acoperise cu mâna fața Moșului în timp ce spunea mândru „Crăciunul vine și fără tine” ... Urât! Da, într-adevăr, Crăciunul simbolizează Nașterea Domnului, dar sincer la 1-10 ani nu cred că e imperios necesar să știi că Fecioara Maria a născut chinuită într-un staul când nimeni nu a primit-o în casă... Probabil că deja i-am deranjat pe cei mai religioși dintre noi, dar haideți să gândim logic pentru o clipă. Am încercat (recunosc că este posibil să fi fost prea mici) să le povestesc copiilor mei ce înseamnă Nașterea Domnului. Știți care au fost primele lor întrebări? „De ce nu avea Maria casa ei?”, „De ce nu au primit-o oamenii în casele lor?”... Sincer nu prea m-am descurcat cu răspunsurile, pentru că, sincer, nu consider că un copil de 4 anișori trebuie să știe de crime și omoruri făcute pentru credință sau pentru lipsa ei...  
Eu știu ce înseamnă această sărbătoare; eu știu ce sentimente trebuie să trezească în noi, dar cum explici empatia și modestia unui țânc de 4 anișori? Simplu! Aici intervine EL! Nu, nu vorbesc de mântuitor, ci de „Dumnezeul copiilor”, personajul atât de blamat (nu înțeleg de ce!) în ultimul timp. E tipul ăla gras, mereu vesel, bătrân și darnic, pe care l-a inventat compania Coca-Cola acum „niscaiva” ani. Nu râdeți, asta am aflat și eu de curând. Nu mai rețin cu exactitate data, dar se spune că înainte Moșu' nu avea haine roșii și ghete negre. Se zice că purta veșminte preoțești, doar că ceva mai colorate... și chestia asta nu se vindea prea bine (vor gândii unii), așa că l-au îngrășat, i-au scurtat hainele și l-au făcut ceva mai hazliu (dacă nu știți legenda, nu o citiți ...)
   Ca să ajung unde vroiam... copiii aveau nevoie ca acest personaj să fie inventat! Dacă nu îi ajutați să creadă încă de mici în ceva (cineva) pe care nu îl văd dar știu că există și îi va răsplăti  pentru faptele bune, cum vreți să ajungă la maturitate și să creadă în ceva (cineva) pe care nu îl văd dar știu că există și... îi va răsplăti pentru faptele bune?
   Toată lumea cunoaște simbolistica sărbătorii. Noi adulții știm că există o anumită perioadă din an când ar trebui să fim de două ori mai buni cu oricine, să ajutăm persoanele pe care (din păcate) tot restul anului fie le ignorăm, fie le tolerăm; știm că se naște Mântuitorul și odată cu el se face apel la bunatatea care tot restul anului stă „dormendo„ în noi toți....așadar, lăsați copiii să creadă în Moșu` drag și bun ❤️❤️❤️    

https://www.facebook.com/RaduCinamarro/posts/764272623642646

Dupa ce am citit acest articol Batranica din Brasov care nu a intalnit nici macar un OM...  ma intreb si eu oare chiar e posibil sa nu mai existe asa nici macar UN OM in tot acel oras mare? Nu pot sa fiu ipocrita si sa spun ca eu as fi facut eu as fi intrebat, pot doar sa ma intreb pe mine insami daca as fi avut intr-adevar curajul sa ma duc la acea batranica sa ii aflu povestea.... In momente asemanatoare va spun sincer gandul meu zboara la o singura persoana, opris.ionicaviorica . Nu o cunosc personal, dar e un OM in adevaratul sens al cuvantului! Daca ea ar fi vazut-o atunci pe batranica, acum bunicuta aceea ar mai fi fost inca in viata!
Ma incearca sentimente contradictorii sincer sa va spun... Pe de o parte o ura teribila pentru tot ceea ce a ajuns omul "modern", pe de alta parte, oameni ca DOAMNA VIORICA imi redau speranta in omenire...

...Si din nou despre vaccinuri...

De data aceasta fara sa vreau, doar navigand pur si simplu pe Facebook, am dat peste acest articol si pentru a evita acele comentarii de genul "da, da, crede tu tot ce citesti pe net" cei de la revista "Formula As" au cerut opinia chiar unui medic, domnul doctor Rares Simu, specialist in Imunologie si Alergologie, care se incheie astfel: "Exista situatii cand vaccinarea este necesara si chiar obligatorie (antirabica sau antitetanos). Dar de aici si pana la "moda" vaccinarii, este cale lunga..."  
Cititi articolul, este chiar foarte interesant!
Si daca aveti chef, puteti citi si aici .

Invatati-va micutii sa nu accepte nimic de la nimeni!

Personal nu am trecut prin momente de genul si sa m-ajute nici sa nu trec!!! Dar asta nu inseamna ca pericolul nu pandeste la tot pasul... Nu sunt genul de om paranoic dar lumea in care traim se incapataneaza cu inversunare sa-mi demonstreze ca eu gresesc... :( E trist, e foarte trist... chiar ieri seara o femeie a fost omorata in plina strada si nici macar nu se stie pentru ce, intrucat politistii spun ca femeii nu ii lipsea nici un bun personal... desi la inceput se zicea ca nu ar fi vrut sa dea drumul gentii de pe umar...
Dar nu despre asta vroiam sa va spun, ci despre un articol pe care tocmai l-am citit si m-am cutremurat! Acesta este articolul si desi totul e bine si se termina cu bine, asa cum spune si autoarea lui, ce se intampla atunci cand cel mic nu stie sa faca fata tentatiei?... Va rog, invatati-va copiii sa nu viseze la dulciuri, jucarii si cine stie ce alte chestiute marunte, nu va indepartati copiii certandu-i sau ''educandu-i" cu batul (sau cureaua cum am mai auzit :( O.o ), invatati-va copiii sa spuna NU unui strain, oricaui strain, fie el si un copilas de varsta apropiata! Dar totusi incercati sa-i invatati si ce este acela ''spiritul civic''... e greu... e foarte greu... :( si e periculos, dar nu putem trece nepasatori o viata-ntreaga...
( Chiar ma intreb daca cineva ar fi avut curajul sa intervina in cazul de aseara, femeia ar fi supravietuit?... )

La revedere 2014!...

Nu stiu cu ce sa incep... Nu stiu ce simt... Ce anume ma pune in aceasta situatie? Pai data de azi! Este 30 decembrie 2014... Doar o zi ne mai desparte de un an nou... Nu stiu... imi pare rau sa-l vad plecand... orice ar fi, 2014 ramane in mintea mea ca si in filmul acela ''aceasta este prima zi din restul vietii atle" :)) sau cum era? Dar pe de alta parte ma si bucur sa-l vad ca se termina, pentru ca, cel putin pe un plan, se incheie frumos pentru mine...
Nu-mi place ca timpul pare ca nu stea deloc... si se grabeste sa fuga, sa fuga fara incetare, dar pentru prima data, anul acesta l-am folosit si eu si pentru ceva ce-mi place si sper ca si anul ce vine sa ma ajute si sa-mi permita sa continui cu ce am inceput...  
Nu mai tin minte cum a inceput "2014-le" insa vreau sa-mi amintesc cum se incheie :D Anul acesta am fost vrajitoare de Halooween la gradinita baietelului meu, am decorat ,cu ocazia serbarii de iarna, sala de festivitati tot la el la gradinita si am fost "spiridusa" Mosului la 2 gradinite si la 2 familii... adica am facut fericiti 9 copii si 40 de prescolari!! Pentru mine e ceva fara echivalent! Pentru mine asta inseamna de fapt Craciunul: sa faci pe altii fericiti! Cred ca tocmai de aceea ma si pierd cu firea cand vine vorba de cumparat cadouri pentru cei mici si cumpar, de cele mai multe ori, mai mult decat imi permite bugetul... dar ce poate fi mai frumos decat ochisorii aceia incantati cand isi privesc cadourile de sub bradut?? Chiar nimic... poate doar zambetul lor stregaresc cand ne jucam ceva sau mai "inventam inventii" nebunesti, sau cand dorm atat de linistiti... :))
Anul acesta am mers si mai departe cu Mosul... chiar am reusit sa-l surprind cand venea tiptil-tiptil pe geam sa lase cadourile la brad! Nu am vrut sa-l chem acasa, mi s-a parut mai magic sa-l surprind intrand pe geam (si stam la etajul 4!!!)si, colac peste pupaza, mi-a mai si murdarit covorul cu sclipiciul lui galben lasandu-si urmele de pantofi (43!! :)) -> ideea mea totusi). Au fost atat de incantati micutii! Ba chiar, baietelul in fiecare zi se uita la pozele in care Mosul ii lasa cadourile si ia biscuitelul din craticioara de pe masa! Nu am avut voie 3 zile sa ne apropiem de biscuitei, ca poate vine si mai ia Mosul unul :)))
Apoi am avut un vis ciudat la 2-3 zile dupa Craciun :)) Am visat ca eram deja in anul 2015 si eu continuasem cu transformarea in spiridusul Mosului si era noaptea Ajunului, cand tocmai terminasem cu "treaba" si atat eu cat si Mosul ne pregateam sa ne intoarcem la familiile noastre cand a batut la usa un barbat care ne ruga sa mergem si cu el, sa isi bucure si el copilul cu o vizita a Mosului. Desi celalat spiridus s-a cam bosumflat, Mosul a hotarat ca putem sa mai furam 30 de minute si sa il vizitam si pe micutul acelui om, asa ca am plecat impreuna cu el. Nu statea departe de casa mea, deci ca am plecat pe jos... nu mai tin minte sigur dar parca incepuse sa ninga usor de tot si in graba am trecut pe langa un copac ciudat care avea proptit de el o bicicleta, langa bicicleta era o plasa de rafie si in pom, agatate oarecum la intamplare niste haine obijnuite dar sub ele, ceva rosu mi-a atras atentia. M-am apropiat desi Spiridusul celalat ma cicalea :P si le-am atins! Era un costum de Mos, dar era ceva ciudat la el! Il simteam ca era magic :))   Nu avea mansetele albe, ci galbene, 'sclipicioase'... si pur si simplu simteam ca era ceva cu acel costum! Tot ce-mi mai aduc aminte a fost intrebarea "Mosului" meu care ma intreba "Ce faci? Vrei sa-l iei?? Daca e al cuiva?" si eu am raspuns "Da, il iau!" L-am luat. Simteam ca vrea sa-l iau eu! Nu stiu dar mi-a lasat un sentiment..ciudat acest vis... Poate ca e bine ce am inceput sa fac? E bun drumul pe care vreau sa pasesc?... Presupun ca primul raspuns mi-l va da 2015 :D
Asa ca, draga 2014, iti multumesc! Iar tu, 2015, sper sa imi permiti sa ma duc un pic mai departe in ce imi planuiesc... Nu iti promit decat ca voi incerca si voi inlocui acel "daca as face..." cu "am sa fac!"  

Voi? Cum va incheiati acest an? Aveti ceva promisiuni de facut anului viitor?

Si din nou despre vaccinuri...

Pe 20 incepe o noua campanie de vaccinare la copiii scolari... trivaccinul ROR (rubeola-oreion-rujeola) si logic avem de semnat hartiute prin care ne exprimam acordul... Eu, deja stiti ca sunt anti-vaccinare dar am zis sa mai aprofundez studiile, poate sunt doar adepta teoriei conspirationale, si in ignoranta mea fac rau copiilor refuzandu-le dreptul la vaccine... Iata ce am mai gasit la o simpla tastare "ce contine vaccinul antirujeolic"!! Cititi tot, va rog...

 http://www.fara-secrete.ro/vaccinuri-contaminate-in-romania-produse-de-catre-institutul-cantacuzino-totul-pentru-reducerea-populatiei-un-plan-al-iluminatilor/

Ok, ok, veti spune ca asta este clar ''apartenenta'' la teoria conspiratiei :)) dar asta?

http://www.apologeticum.ro/2010/10/vaccinul-antirujeolic-si-trivaccinul-ror-rujeola-oreion-rubeola-sunt-inutile-si-constituie-sursa-multor-boli-cronice/

Nu stiu... daca macar ar fi avut efecte sigure (din toate punctele de vedere) ar fi meritat sa fortezi copilul sa treaca prin trauma, atat fizica cat si psihica, a unei intepaturi dureroase cu un ac... Da, poate noua ni se pare ridicol sa gandim asa, dar ganditi-va ca pentru ei este o adevarata trauma si cand se impiedica si isi julesc genunchiul :)) Eu imi aduc aminte ca am facut si oreionul si cred ca si rujeola sau rubeola, nu sunt sigura, dar cu atat mai mult daca pe acestea doua nu le-am facut, si vaccinul nu l-am facut, asta stiu sigur! si totusi, iata-ma aici, sanatoasa tun si bine-mersi! Deci, la pranz ma duc sa dau declaratia pe propria-mi raspundere ca refuz sa bag substante straine (si nocive) in trupul copilului meu :D

In mintea unui blogger ...finalul :))

Sirul intrebarilor continua...si se termina azi :) Sper ca v-a facut placere sa aflati cate ceva despre mine :D


67) Ce făceai azi noapte la ora 00? - Dormeam?... ;)

 68) Există Dumnezeu? - Depinde...

 69) Porți bijuterii? - Ocazional 

 70) Ești genul de prieten pe care l-ai vrea ca prieten? - Da, chiar as vrea un prieten ca mine :)) Sunt o prietena minunata :D

 71) Mergi pe stradă în drum spre servici. La marginea străzi vezi un câine care se îneacă într-un canal. Șeful tău ți-a spus că dacă mai întârzii vreodată ted ă afară. Ce faci? - Salvez catelul si merg cu el la serviciu... Daca nu il pot salva singura chem pompierii (noi nu avem serviciu special pentru ajutarea animalelor); dupa ce ma cert cu pompierii vreo juma` de ora ''ca de ce i-am deranjat pentru atata lucru" iau catelul si fug cu el la munca; dupa ce ma cearta si seful ca am intarziat si am mai adus si animale la munca, fie imi vad linistita de munca, fie ajung sa impart acelas colt de paine veche cu noul amic patruped :)) .. nu-i o imagine prea placuta, dar bottom of line: SALVEZ CUTU! sunt o persoana capabila, gasesc eu alt loc de munca :D

 72) Ești în cabinetul doctorului tău care tocmai ți-a spus că mai ai de trăit o lună. a) Spui cuiva/tuturor că ai să mori? b) Ce faci în zilele rămase? c) Îți este frică? - Cine e el sa-mi spuna mie ce sa fac?!! Nu spun nimanui si cred ca as incerca sa nu-mi modific comportamentul prea mult... as petrece mai mult timp cu persoanele dragi si as continua sa caut leacuri peste leacuri, ca cine stie, am auzit de cazuri in care un om s-a vindecat de cancer desi doctorii nu-i mai dadeau sanse de viata ...
 73) Ai postere pe pereți?. - Nu, am desene intregi facute direct pe perete, de manutele mele :D

 74) Care este cântecul care te binedispune întotdeauna? - Si din nou, revenim la coreenii aceia - GD - Crayon :D

 75) Care sunt ultimele 2 cifre ale numărului tău de telefon? - 25

 76) După tine, ce anuma face o relație să reziste? - Increderea si respectul.

 77) Cum poate cineva să-ți cucerească inima? - Depinde... daca e bebelus sau puiut de pisicuta/catelus nu ar trebui sa faca mare lucru, dar daca nu e...

 78) Poate nebunia aduce mai multă creativitate? - Da! Cand esti nebun nu mai pierzi timpul gandindu-te ''oare ce va zice lumea daca fac asta'' si asa ceva se traduce prin creatii unice, reale, din adancul inimii.

 79) Care este cea mai bună decizie luată până acum? - Pastrarea ambelor sarcini :D

 80) Ce mărime de pantofi porți? - 37-38 

 81) Ce ai dori să fie scrie pe piatra ta funerară? - ''Te iubim mult, ne va fi dor de tine, dar nu ne vizita! Vom veni noi!" 

 82) Care este cuvântul tău preferat? - DULCIURI

 83) Spune-mi primul lucru care-ți vine în mâine când auzi: inimă. - Desenele fetitei mele 

 84) Ai o zicală/expresie pe care o folosești des? - Dar dar nu se poate reproduce public :))) Glumesc (sau nu?) e o parte din cantecul de la intrebarea 74 GET YOUR CRAY ON!! care practic inseamna sa lasi grijile de-o parte si doar pune-te in miscare :D

 85) Care este ultimul cântec pe care l-ai auzit? - T.O.P. Doom dada

 86) Care este culoarea/culorile tale preferate? - Albastru.

 87) Care este poza de pe desktop-ul tău? - Un apus de soare pozat de mine

 88) Dacă ai avea un buton pe care dacă l-ai apăsa, o persoană la alegerea ta va dispărea, l-ai folosi? Pe cine? - Nu mi-ar ajunge un singur buton :(

 89) Dacă ai putea deveni o vedetă peste noapte, cel fel de vedetă ai fi? (Actor, scriitor de succes, cântăreț, prezentator TV, etc.) - Actrita, scriitoare de succes, cantareata :))

 90) Într-o seară te trezești din cauza unui sunet. Aprinzi lumina și vezi că ești înconjurat de zombie. Aceștia nu fac absolut nimic, doar stau în jurul patului tău. Ce faci? - Tip! Tare, mult!

 91) Ai mâncat din greșeală niște legume radioactive. Au avut gust bun, dar și mai bun este lucrul care s-a întâmplat. Acestea îți dau o super-putere la alegere! Care este aceasta? - Invizibilitatea! 

 92) Poți să retrăiești orice moment din viața ta, însă doar pentru o jumătate de oră. Care este experiența din trecut pe care ai vreo să o retrăiești? - Mda...vor fi acuzata de ''tocilarism'' dar as vrea sa sa fac alte optiuni la examenul de BAC :))

 93) Poți să ștergi din trecut orice experiență proastă avută. Care ar fi aceasta? - Nu vreau sa sterg nimic.

 94) Ai oportunitatea de a întâlni un actor/actriță la alegere. Cine este? - Choi SeungHyun :D

 95) Ai primit un bilet de avion gratis către orice destinație la alegerea ta. Trebuie să pleci acum. Unde mergi? - Coreea de Sud

 96) Ai vreo rudă în închisoare? - Nu

 97) Ai vărsat vreodată în mașină? - Eu nu, dar au facut-o copiii mei pe mine :))

 98) Ai fost vreodată într-un avion? - Nu

 99) Dacă toată lumea te-ar putea auzi în acest moment, ce i-ai spune? - Multumesc ca ma ascultai! 


Si asta a fost tot! Mi-a facut placere sa raspund la aceste intrebari :) Raspunsurile am incercat sa le dau exact asa cum mi-au venit in minte, fara modificari sau razgandiri :)) si sper ca v-am facut sa zambiti macar la unele dintre ele. Acum siti putin mai mult despre mine, si cand voi ''creste mai mare'' le voi folosi si eu pentru a afla mai multe despre voi! 

In mintea unui blogger, partea a IIa

Dupa cum stiti, Am acceptat provocarea "In mintea unui blogger" de la http://bookaholic-guy.blogspot.ro/2014/10/provocare-in-mintea-unui-blogger.html si timp de o saptamana voi raspunde unor intrebari mai mult sau mai putin personale... Sa vedem ce-o iesi, eu promit sa raspund numai cu adevarul :) Si daca vi se pare interesanta ideea sunt sigura ca puteti accepta si voi atata timp cat veti publica intr-un comentariu adresa de blog (sau site) si presupun ca si url-ul articolului cu raspunsurile :D


34) Cine este cea mai atractivă vedetă de gen opus ție? - :D Va mai amintiti de baiatul ala sud-coreean? Da, el e :D

 35) Pentru tine, care este sensul vieții? - Am ajuns la varsta, dar si la concluzia ca intr-adevar capeti un sens in viata abia dupa ce faci copii, pana atunci nu poti spune ca ai un sens in viata, cel mult poti spune ca ai dorinte, aspiratii, capricii...
 
 36) Definește arta. - Tot ce iese din mainile unui om.

 37) Crezi în noroc? - Da.

 38) Cum e vremea acum? - Urat, innorat, ploua ... e PERFECTA!

 39) Ce oră este? - 4 si 11 minute p.m.

 40) Conduci? Dacă da, ai făcut vreodată accident? - Nu :( dar as vrea... sa conduc, nu sa fac accident :))

 41) Care este ultima carte citită? - Ah, aici m-ati prins "Firma" de John Grisham.

 42) Desenul tău animat preferat? - Sailor Moon, cel vechi si normal, nu cel de acum cu filiformele acelea :))

 43) Ai vreo poreclă? - Acum nu, dar in gradinita am fost ''veverita" :))

 44) Care este ultimul film văzut? - Serial... sud coreean - Dream High .... (daca vi se pare ca observati o anume obsesie pentru Coreea de Sud... nu vi se pare :)) )

 45) Alege DOAR 2: Dragoste, Bani, Sănătate. - Am ales deja de 12 ani, dragostea si sanatatea :))

 46) Ai prins vreodată un fluture? - Nu, ma tem de ei :))

 47) Ești obsedat de ceva anume în momentul acesta? - Da :))

 48) Spune un banc care te-a dat pe spate. - 

 49) S-a răspândit vreodată vreun zvon despre tine? - In mod clar :))

 50) Crezi în magie? - Da, dar si in iluzionism.

 51) Tinzi să ții ură pe cel care ți-a greșit? - Nu, niciodata.

 52) În ce zodie te afli? - (d) Rac

 53) Aduni sau cheltuiești banii? - Cheltuiesc...tot... oricand, oricat :))

 54) Care este ultimul lucru cumpărat? - Broscutele ninja, 2 puzzle-uri, 2 cutiute de lego si un set cu personajele din Frozen :D

 55) Câte cărți ai în bibliotecă? (Aproximativ) - Multe...

 56) Ești într-o relație? - Da

 57) Câte relații ai avut? - Una si buna :))

 58) Poți să-ți atingi nasul cu limba? - Da :))

 59) Unde ai fost ieri? - La cumparaturi de jucarii si in vizita la mama

 60) Ai ceva roz în apropierea ta? - Da

 61) Porți șosete în momentul acesta? - Nu

 62) Care este animalul tău preferat? - Pisicuteleeeeee

 63) Care este arma ta secretă pentru a face pe cineva să te placă? - Daca e secreta de ce sa o spun? :D

 64) Unde este cel mai bun prieten al tău? - La munca :* 

 65) Lady Gaga este… (continuă propoziția) - prefer sa nu :P

 66) Ce ai să lași drept moștenire? - Increderea in lume, abilitatea si capacitatea de a se descurca in viata, a, da! si toate miliardele mele din conturile secrete din tarile de care nu a auzit nimeni pana acum :))


:D Gata si partea asta :D Incepe sa-mi placa! 

In mintea unui blogger ;)

Hihi! Am acceptat provocarea "In mintea unui blogger" de la http://bookaholic-guy.blogspot.ro/2014/10/provocare-in-mintea-unui-blogger.html si timp de o saptamana voi raspunde unor intrebari mai mult sau mai putin personale... Sa vedem ce-o iesi, eu promit sa raspund numai cu adevarul :) Si daca vi se pare interesanta ideea sunt sigura ca puteti accepta si voi atata timp cat veti publica intr-un comentariu adresa de blog (sau site) si presupun ca si url-ul articolului cu raspunsurile :D

OK, bun, sa incepem :D

Partea I:
1) Sexul? - Feminin

 2) Dacă ai putea întâlni pe oricine de pe Pământ, cine ar fi? - ma voi rezuma la superficialitate maxima si voi raspunde cu "actorul/cantaretul preferat" :D

 3) Ia cartea care îți este cel mai aproape, dă la pagina 23, transcrie rândul 17. - "Păpuşa, care până atunci stătuse nemişcată ca lemnul, se zvârcoli puternic, de zgâlţâi tot patul." ...Mda Pinocchio... e trecut de ora 23 si am citit un pic din ea pana au adormit copilasii :D

 4) La ce te gândești în majoritatea timpului? - WORLD DOMINATION! ... la copiii mei si ce viitor ii asteapta si..cum sa-l modific in asa fel incat sa le fie cel mai bine

 5) Ce scrie în ultimul mesaj primit de la cineva? - "Vin maine pe la tine, in jur de 11:30 - 12" :))

 6) Dormi îmbrăcat/ă sau nu? - semi :D

 7) Care este cel mai straniu talent al tău? - pai sincer vorbind cred ca... reusesc sa-i scot din minti pe majoritatea oamenilor intr-o perioada relativ scurta de timp.... aaaa NU! talentul meu straniu este de fapt cum pot sa schimb parerea unui om de la  prima intalnire la a doua: cand ma vede prima data zice "pfff ce fite are!" si la cea de-a doua intalnire "imi pare rau ca te-am judecat gresit" :D

 8) Fetele.... (termină propoziția); - Fetele au parul lung,
 Băieții.... (termină propoziția) - Baietii nu :))

 9) S-a scris vreun cântec sau poem despre ține? - Inca nu, dar mai este timp, sunt inca tanara :D

 10) Care a fost ultima dată când ai făcut a€œthe air guitar”? - am facut ce?

 11) Ai vreo fobie mai stranie? - nu doar cea traditionala, de gandaci :D

 12) Ți-ai blocat vreodată vreun obiect străin în nas? - Nu din cate imi amintesc eu...

 13) Ce religie ești? -a mea... nu ma incadrez nici la unii, nici la altii

 14) Când te afli afară, care este lucrul pe care îl faci de obicei? - "V. nu mai alerga! N. stai acolo, sa nu traversezi singura!" (Mda... probabil ar fi fost mai bine daca raspundeam ceva de genul "admir complexitatea lucrurilor care ne inconjoara", "ma delectez cu adierea blanda a vanticelului de primavara"... dar nu mai am timp :)) )

 15) Preferi să fi în fața sau în spatele camerei? - in spate... privesc, observ, invat, inteleg apoi...atac! :)

 16) O întrebare simplă, dar extrem de complexă. Trupa favorită? - chiar simpla pentru mine! Daca se refera la trupa muzicala favorita sunt niste baieti din Coreea de Sud pe nume BIGBANG :D (check into it, you're gonna love them ;) )

 17) Care a fost ultima minciună pe care ai spus-o? - "Nu pot sa fac asta"

 18) Crezi în karma? - Da... si nu...

 19) Ce înseamnă URL-ul (numele site-ului) tău? - Numele meu :D

 20) Care îți este punctul tău slab; dar cel forte? - Punct slab - increderea oarba in umanitate; Punct forte - increderea oarba in umanitate ("cam cliseu", nu?)

 21) Ai vreo pasiune pentru o celebritate? Dacă da, care e? - Oooo da! Va amintiti de sud coreeni de la intrebarea 16? Unul dintre ei T.O.P.

 22) Ai făcut vreodată baie în pielea goală în public? (skinny dipping) - Ei drace! ...nu ca nu as fi vrut, doar ca nu am avut unde :))

 23) Cum scapi de nervi? - Plang... mult

 24) Ai vreo colecție de ceva anume? - cei peste sute de giga de poze cu ai mei prunci se pun? :D

 25) Preferi să vorbești la telefon sau să faci video-chat? - Nu-mi plac telefoanele, cu atat mai putin sa mi se vada si fata cand vorbesc

 26) Ești fericit cu persoana care ai devenit? - NU... si DA... e destul loc de imbunatatire.. lucrez la asta...

 27) Care este sunetul pe care-l urăști; dar cel pe care-l iubești? - Nu cred ca exista vr-un sunet pe care sa-l urasc... si sunetul pe care il iubesc cu adevarat e cuvantul "mama"

 28) Care este cel mai mare "Daca..." al tău? - DACA in loc de a ma gandi, actionez??

 29) Crezi în fantome? Dar în extratereștrii? - Da, da

 30) Scoate brațul drept în afară, care este primul lucru pe care îl atingi? Fă la fel cu brațul stâng. - Fetita mea, peretele pictat de fetita mea

 31) Îți plac jocurile video? - Hihi VINOVATA!

 32) Care este cel mai oribil loc în care ai fost? - Am avut mare noroc si nu am avut experiente asa negative in viata asta, dar cred ca undeva pe un loc mai jos in clasament asa, se numara masa de operatii si scaunul "dentistologului" :))

 33) Ce preferi: Nordul, Vestul, Sudul sau Estul țării? - Pai eu-s olteanca so...



Ehe cam asta "fu" prima parte a provocarii :D Ne reauzim miercuri, daca nu ma insel :D

Recomandari 👀

Training Logger – Urmărește-ți antrenamentele. Vezi progresul real.

  Cum am reușit să fiu consecventă cu antrenamentele (și cum poți și tu) Am crezut mult timp că problema mea era lipsa de motivație. Că nu ...